Românii au fost vânduţi cămătarilor mondiali

Altădată puternică şi unită, azi decimată, dezbinată şi exploatată în fel şi chip, clasa de mijloc este ca un miel care îşi aşteaptă rîndul la abator. Valorile fundamentale sînt aproape desfiinţate, economia preluată ostil, ceea ce ieri era blamabil, azi devine lăudabil. E timpul să ne trezim! Resursele ţării sînt la mîna firmelor de bloc şi în buzunarele chiaburilor autohtoni şi străini. Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989 se extrăgeau 22 de milioane de tone de minereu, cu tehnologia amărîtă de atunci. Astăzi, minerii nu mai au identitate socială, iar bogăţiile subsolului au fost înstrăinate cu ajutorul F.M.I. Nici comuniştii, nici legionarii nu au atentat la drepturile fundamentale ale românilor.

Mii de pensionari din ţară, singurii care se mai revoltă, au dat Statul în judecată pentru procedură confiscatorie. Statul a furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani, Argentina a alungat F.M.I-ul, pentru ca, mai apoi, să se afirme ca o adevărată putere economică. Protejate de legislaţie, în spatele ghişeelor, băncile prezente pe teritoriul ţării produc cele mai mari fraude, furturi, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice.

Nu puţini directori de sucursale au fugit cu banii clienţilor. Prin serviciile prea secrete şi prin celelalte ramificaţii ale sistemului judiciar, Statul s-a îmbolnăvit de „orbul găinii” cînd vine vorba de evaziunea din sistemul bancar. Băncile, peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia României, la prima mînărie constatată ar fi trebuit arse zdravăn la buzunare şi trimise de unde au venit, domule prim- ministru! Dacă bancherii vor ca românii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere slujbe plătite cu 1200 euro pe lună. De nu, să vină bancherii să lucreze în locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor. Atunci bancherii ar protesta în faţa propriilor sedii în favoarea românilor ruinaţi de datoriile crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă. Statul nu şi-a falimentat acoliţii, nici firmele apropiate, cărora le-a şters datoriile.

Nu lor, ci miilor de români daţi afară de la lucru, condamnaţi la mizerie şi foame, trebuia să li se şteargă datoriile. Degeaba îmi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii. Mă întreb cîte parale au luat  unii ziarişti de la bănci şi cîte parale fac ei, ca oameni, de au trecut în tabăra cămătarilor, ieşind iarăşi la atac cu articole ameninţătoare. Cu cît i-au plătit firmele de recuperare, pardon de cămătărie, pe asemenea ziarişti, ca să-i sperie şi să-i ameninţe pe români? Sînt sigură, vom citi în curînd în aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi fuga lor din România. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar românii nu-şi pot jupui pilea să le-o dea, probabil le vor tăia cîte un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca în filmele cu mafioţi. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, sînt o altă reţea de trîntori care se pricopsesc din alchimia haosului şi hoţiei, din firimiturile de la massa bancherilor şi din teama sărmanilor. În multe cazuri, aceste firme represive apelează la rîndul lor la executorii judecătoreşti, care îi refuză, conştienţi că de la românul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic. Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule „prim”, băncile le-au întins numeroase capcane românilor neprotejaţi de lege, care se schimbă după „ingineriile financiare” ale Puterii. România nu are nevoie de atîtea bănci pe teritoriul ei! În vechiul regim, fiinţa o singură bancă pentru popor – C.E.C., şi nici vorbă de fraudă. Milioane de români şi-au cumpărat, pe cînd economia ţării duduia de sănătate, case cu împrumut de la CEC, cu rate şi dobînzi mai mult decît rezonabile.

„Băncile nu mai dau credite”, anunţă presa cumpărată de bancheri. Foarte bine, nici românii nu sînt nebuni să mai ia credite, chiar de ar mînca pîine cu ceapă şi ar bea numai apă. Aşa încît băncile ar trebui să îşi ia lumînări pentru înmormîntare şi parastas şi să suporte efectul şomajului, al sărăcirii şi fraudării clienţilor. Spuneţi NU împrumuturilor, dragi români! Îmi vine să-i plîng pe şefii de bănci. Nu le mai dădeai de nas, aveai nevoie de programare ca să discuţi cu un şef de sucursală. Iar ofiţerii de credit, bine instruiţi, mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, doar îi vor convinge să mai ia un împrumut sau să deschidă cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze creditele restante, mă rog, neperformante, şi banii virtuali de la angajaţii lor, începînd de la directori pînă la ofiţerii de credit, care le-au băgat clienţilor pe gît comisioane şi dobînzi crescătoare pentru suma împrumutată, care de la an la an s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori. Un calcul isăresc fraudulos a făcut ca românii cinstiţi să fie vînduţi cămătarilor mondiali. Dobînzi extrem de mari, dobînzi frauduloase la dobînzi, comisioane de întîrziere, comisioane la comisioanele de întîrziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă împrumutul. Instituţionalizînd cămătăria, Guvernul a manifestat „grijă vitală“ faţă de popor! Asta e partea ilegală şi hidoasă a capitalismului românesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se împrumute, statul se împrumută în numele lui. Şi mă refer la datoriile făcute de statul român pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o să secătuiască şi mai mult naţiunea. Marea problemă e că rasa degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu aceasta, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care se temeau, transformînd România într-o colonie de bănci, mall-uri, market-uri, farmacii, cu o populaţie sărăcă, îngropată în datorii. Ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat? Probabil, se va trece la privatizarea organelor interne ale românilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte „card de sănătate“.

Aruncaţi o privire şi în curtea Institutului „Cantacuzino“, singurul producător de seruri şi vaccinuri, devenit pricină de sfadă. Sînt interese mari în joc, iar terenul de sub el valorează milioane de euro, de dolari, nici eu nu mai ştiu. La naiba cu toate vaccinurile! Fie că le producem sau le importam, tot un atentat la sănătatea cetăţeanului sînt. Însă, institutul, cîrpit şi improvizat în cei 20 de ani de capitalism, nu trebuie desfiinţat din cauza invocatei lipse de rentabilitate. Doar nu e o fabrică de pioneze, inutilă economiei de tîrg, şi trebuie demolată! Ba că nu e la standarde europene, ba că nu are prestigiu, ba că nu e competitiv. Aiurea! Se dă cu praştia pentru că stă pe un teren de aur în centrul Capitalei. La mijloc sînt mari interese imobiliare. Ce importanţă are cercetarea ştiinţifică pentru rechini? În fapt, se urmăreşte anihilarea totală a Cercetării în România. Vor distrugerea institutului, ca să îmbogăţească companiile farmaceutice străine şi pe rechinii imobiliari. Uriaşe sînt mizele şi scandalurile acestui an electoral, iar Puterea se poartă ca la uşa cortului. Guvernarea poporului se reduce la interese de partid şi de clan. Demagogie, duplicitate, ipocrizie, populism. Mult clamatul interes naţional a ajuns un focar de corupţie parafat de Justiţie. Vezi scandalul numirii judecătorilor Biroului Electoral Central, al votului uninominal pur, al revizuirii Constituţiei, al retrocedării proprietăţilor naţionalizate, al revocării Robertei Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor, de furat voturi, al demisiei şefului de la ANAF. Ultimul, o rocadă menită să distragă atenţia de la afaceri necurate. Dumnezeu şi-a întors faţa către români? Se demite. Se promite. Se numeşte pionul, un avocat bogat, priceput la tranzacţii, gata să relanseze piaţa imobiliară, astfel ca metrul pătrat de teren în Capitală şi în ţară să coste cît la Monte Carlo. Aferim, chiaburule! Ex-ministrul mititel a fost demis prin telefon de către premier, actualul, însuşindu-şi lecţia, îl demite tot prin telefon pe şeful ANAF. Nu-i bai, cel din urmă a avut grijă să-şi înfiinţeze un post la Direcţia de Verificare a Marilor Averi. O funcţie mai mică în grad, însă pe o leafă mai mare în aceeaşi instituţie. Schimbarea şefului ANAF, citat în dosare de corupţie, devenise necesară pentru Putere. Fiind an electoral, situaţia risca să explodeze, cu consecinţe devastatoare. El ştia totul despre maşinăriile finanţării costisitoare a campaniilor electorale. De aici compromisul. Demiterea de faţadă şi recompensa pentru tăcere: şefia Departamentului de Control al Marilor Averi. Chipurile, alungat de la stînă, lupul a fost numit paznic pe acelaşi imaş, la mioarele bătrîne…

2 răspunsuri la “Românii au fost vânduţi cămătarilor mondiali”

  1. patrascudanut spune:

    Lovitura pe la spate, care o aplica Romaniei. Dupa ce a FOST cu d-l Traian Basescu la putere, a inglobat Romania in datorii, poporul la suferinta, la ginogid, au inchis spitale, au inchis scoli, au furat din salarii si pensii, au distrus partide politice istorice, au amenintat populatia cu DNA, Parchete, puscarii (oameni nevinovati) si dupa SPUSELE LUI JOHANNIS ,, VREA TOATA PUTEREA ROMANIEI”, mai au curajul sa loveasca pe la spate GUVERNUL ROMANIEI, care cit de cit, au deschis din nou spitale, scoli, au redat speranta la viata prin redarea salariilor, pensiilor romanilor, acum V. Blaga, UDREA, M.R.U., BASESCU prin JOHANIS, vor totul INAPOI . A INTREBAT SI POPORUL ESTE DE ACORD ? Cu ceea ce fac EI ? NU. Deoarece nici nu-i intereseaza, decit INTERESUL LOR. Atunci TRAIASCA NOUL ,,CEAUSESCU”. Daca este adevarat – reluati aceste RANDURI si dati mai departe sau CREDETI CA VINE PARCHETUL SI VA SALTA. Pentru CE ? PENTRU ADEVAR. SUNTEM ROMANI SI ROMANI VOR RAMANE PINA LA MOARTE.

  2. Daniel spune:

    .sunt ingenunchat de sistemul Basescu…….Subsemnatul, RADIVOICOVICI DANIEL MARIUS, cu domiciliul in Galati, strada Victor Vilcovici, nr.22, bl. M6, ap.26, tel.0742392809, va aduc la cunostinta urmatoarea situatie pe care nu o inteleg si va cer ajutorul.
    Sunt girant ipotecar pentru numitul Grigore Valeriu Mircea, salariat Medicina Legala Galati. acesta din cauza taierilor salariale a avut o perioada probleme in a-si onora contractul. In prezent i se retin ratele pe statul de plata dar nu cunosc amanunte de ce BRD Galati nu a dorit sa-l ajute in a depasi momentul punand conditii greu de indeplinit. Inca o casa ipotecata sau 10.000 euro pentru o noua refinantare pe motiv ca pretul caselor a scazut. Casa mamei acestuia a fost scoasa la licitatie si vanduta iar in data de 12 mai fiind stabilit termen pentru apartamentul meu mostenire de la tatal meu.
    Am facut contestatie judecatoria Galati, am depus documentatie ca nu lucrez, nu am nici un fel de venituri pentru a beneficia de ajutor public judiciar dar mi-a fost respinsa contestatia. In data de 12 mai 2015 in calitate de contestator, in proces cu BRD Galati s-a stabilit 204 lei taxa timbru si 10.371,6 lei cautiune, o suma imensa pentru mine.
    Am inteles ca pentru acordarea ajutorului judiciar NU ar exista text de lege. Precizez ca sufar de la nastere de degenerescenta maculara juvenila + astigmatism cu posibilitatea de a orbi total, nu pot conduce, nu pot lucra in mediu toxic, praf.etc. Personal NU inteleg de ce nu pot beneficia de aceasta masura de protectie conform OUG.51/2008, care sustine ca orice persoana fizica, aflata in situatia in care nu poate face fata cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implica obtinerea unor consultatii juridice in vederea apararii unui drept sau interes legitim in justitie, fara a pune in pericol intretinerea sa ori a familiei sale, are dreptul la ajutor public judiciar. Eu am girat sa ajut NU sa ajung in strada. Nu mi s-a explicat implicatiile gestului meu, mai mult am fost linistit de catre salariate BRD Galati in sensul caci la cum evolueaza pretul caselor in 5 ani de zile imi scot casa de sub ipoteca.
    Anexez la prezenta citatia emisa in 12 mai 2015 de catre Judecatoria Galati si comunicare de catre Biroul Executorului Judecatoresc – Chirica Mistoi Costel.
    18 mai 2015

    Cu respect,

    4.Dispoziții CEDO incidente:
    ARTICOLUL 2
    Dreptul la viaţă (invocat de reclamanți în mod eronat)
    1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
    2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :
    a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;
    b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;
    c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.
    ARTICOLUL 3
    Interzicerea torturii
    Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
    ARTICOLUL 6
    Dreptul la un proces echitabil (extras)
    1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
    ARTICOLUL 8
    Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
    1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
    ARTICOLUL 1 din Protocolul nr.1 la Convenție
    Protecţia proprietăţii
    Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
    Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*