Fiica preotului Vasile

Născută la mijloc de octombrie, într-o z i ce conţine şi magica cifră de 7, doamnei acestea i-a mers în viaţă ca şi veveriţei Riţa. A avut nuci şi alune, dar cel mai mult s-a înfruptat din cea mai delicioasă hrană a pământului şi a cerului—Poezia. Dumitru Matcovschi, care e în aceeaşi zodie şi are un doi şi un zero, diferenţa de trei zile a naşterii, zice: “Durută poezia Agnesei Roşca, nu plânsă în hohote însă, nu scâncită. O poezie bărbată, o poezie cu sclipiri eminisciene. Toate poemele ei sunt, de fapt,un singur poem, poemul vieţii, poemul dragostei, poemul Luminii”.

Matcovschi nu exagerează deloc. Poeta rămâne fidelă metaforei nesilite, sapă în profunzimea gândului ca un fântânar care de fiecare dată e cu frica surpării malurilor în spate şi se mişcă în adânc ca şi pe un câmp minat. Agnesa Roşca a avut şi câmpuri minate, şi flori explodând în braţele ei de jună îndrăgostită. A avut parte şi de grave învinuiri că ar fi fost puse la index nişte cărţi. Dar nimeni nu are dovezi şi ea nu poate zice ca Voltaire: “Îl implor pe Dumnezeu,din toată inima să mă ierte.”

Dacă nu era poetă, ea ar fi trebuit să fie preoteasă, pentru că e născută în familia preotului Vasile Roşca. Soarta s-a cam comportat neloial. Se întâlneşte la o bibliotecă cu un tânăr venit din Bălţi să-şi caute norocul în capitală. Se îndrăgesc şi se căsătoresc. La scurt timp se naşte fiul Vlad, care peste ani va absolvi un institute de silvicultură. Căsnicia celor doi nu a ţinut mult. El era camerman şi lipsea mult de acasă. Dar poate că nu ăsta a fost motivul despărţirii lor. Şi nu o va ştie nimeni niciodată, vorba boemului Ion Minulescu.

Ani buni am muncit cot la cot cu Vasile Boiangiu, Dumnezeu să-l ierte, dar niciodată nu l-am tras de limbă despre mariajul său. Nu ne spune nimic nici doamna poetă în “Aerul de taină”.Apropo, Maica Thereza, 1910-1997, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, aromâncă din Albania, purta numele de familie Boiangiu şi când călca printre rândurile celor năpăstuiţi, ea exclama cu duioşie:”Acum, hai să facem ceva frumos pentru Dumnezeu!”

 Întrucât nu suntem de la ziarul PAPARAZZY, închidem subit subiectul căsniciei şi aducem în prim plan vorba lui Benjamin Franklin:”Fă ochii mari înainte de a te căsători şi ţine-i pe jumătate închişi după căsătorie”. Vorba vine că sfatul e cam tardiv. Şi noi nu dăm sfaturi, nici sentinţe.

Agnesa Roşca îşi publică primele versuri în 1950, în ziarul “Tinerimea Moldovei”. Editorial debutează în 1965 cu placheta de versuri “Bat gândurile”, remarcată de marele dispărut, originar din Basarabia A.E.Baconsky, pierdut tragic sub dărâmăturile cutremurului devastator din 4 martie 1977. Vedeţi că uneori, două cifre de şapte împerecheate, fac şi ravagii.

După volumul de debut “umează o adevărată izbucnire lirică: aproape în fiecare an autoarea îşi pune numele pe o nouă carte de versuri”. Enumerarea lor n-o să vă aducă niciun beneficiu, dacă nu le veţi citi. Mai bine vă aduc nişte referinţe. Poetul şi traducătorul rus, Iu.Kojevnikov, care a tălmăcit din Eminescu şi Alecsandri, dar şi din poeţii noştri moderni, scrie:”Agnesa Roşca ştie să cucerească şi să convingă printr-o poezie lipsită de patetism fals, cuvinte pompoase, frumuseţi gratuite. Versurile ei cel mai adesea sunt spontane şi fireşti ca însăşi simţirea. Aici vedem reflectate şi personalitatea poetei, şi particularităţile scrierii sale…Prin diverse nuanţe ale relaţiilor între oameni, Agnesa Roşca afirmă demnitatea umană ca o înaltă calitate morală de ordin individual şi social, de aceea lirica ei e înzestrată cu un suflu şi o semnificaţie atât de vaste”.

A decedat în ziua de 30 iunie 2009. Moartea ei a trecut nu ştiu cum neobservată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*