Într-o conferință de presă susținută pe… 1 aprilie, Victor Ponta a anunțat, printre altele, programul USL pentru următoarele săptămâni, structurat pe opt obiective ce exprimă îngrijorarea pentru înstrăinarea „cât mai repede și la orice preț a ceea ce a mai rămas” din resursele energetice naturale românești. Dacă nu mă îndoiesc… și drumul spre iad este pavat cu bune intenții, de ce m-aș îndoi de cele opt obiective ale USL care s-ar concretiza prin punerea sub control parlamentar a acestor resurse.
Dacă nu am fi deja în campanie electorală, am crede că Victor Ponta are argumente grave, în măsură să incrimineze profesionist, și nu face recurs la vechea lozincă din vremea octogenarului său predecesor: Nu ne vindem țara! Apelul expres la categoriile sociale defavorizate este o stratagenă a social-democrației de pretutindeni prin care partidele de această doctrină își justifică programatic existența. Discursul politic este unul adecvat: către scop prin mijloace, numai că social-democrația românească distorsionează nota și se pretează la orice mijloace.
Este evident pentru oricine că liderul PSD își dorește o moțiune de cenzură în 17 aprilie nu atât cât să testeze dacă coaliția de la putere mai funcționează, cum i-a dat asigurări publice Elena Udrea, ci în mod expres să acceadă tranzitoriu la mecanismele decizionale pentru a-și asigura de pe o altă platformă șansele în alegerile locale și în cele parlamentare. Am urmărit în timp, din anii ʼ90, evoluția electorală de la emoțional spre rațional, constatând și pe plaiul mioritic (la nevoie mineritic) că Gustave Le Bon (a se vedea Psihologia mulțimilor, 1895), emitea teza pe care o știau toți liderii comuniști că gloatele au nevoie de lider ca să devină legitimă mulțime. Despre calitatea gloatei și tipul de lider agreat e bine să păstrăm o tăcere reverențioasă. Însă ceea ce, în opinia noastră, este de aceeași anvergura cu culpa provocării de panică oarbă se referă la punerea în mișcare a fondului național de ignoranță, cu trimitere nu la sensul de prostie, ci la sensul de neștiință din dezinteres (tot vinovată).
A prezenta unele ipoteze sau impresii la dimensiunea unor iminente amenințări care aduc atingere sensibilităților naționale (limbă, teritoriu, independență etc.) nu ar trebui să ajungă mijloace electorale, cu atât mai mult în cazul unui popor emoțional prin excelență. Victor Ponta ar trebui să știe că nici Ion Iliescu nu ar mai recurge la astfel de mijloace, mai ales acum când electoratul s-a văzut înșelat de mai multe ori din aceeași direcție a credulității și a imaturității sale politice, și mai ales acum când însăși clasa politică își ascunde eșecurile sub mișcări tectonice tot mai greu de motivat în afara nevoii de a înlocui proiecte politice neputincioase cu mijloace amăgitoare, formalizate. Înseamnă că nu am depășit nici acum rațiunile lui Agamemnon Dandanache care, la neputință și mai ales la nevoie, pac la Războiuʼ cu scrisoarea compromițătoare. Avem oare cu adevărat un destin de comedianți politici?
Lasă un răspuns