Victimele piromaniei

Am mai scris de multe ori despre piromanie, adică despre plăcerea unora de a incendia tot și toate, doar pentru a vedea cum se transformă în scrum valori de toate felurile. Am mai scris și va mai curge încă multă cerneală, dar boala aceasta nu cred că se va vindeca prea curând. În ultima vreme parcă se afirmă tot mai puternic. De două-trei săptămâni, aproape în fiecare zi a ars focul undeva în hotarul unei comune, Malovăț, Valea Boierească, Priboiești, Negrești și Puținei…

Arbori de peste un veac au căzut secerați de flăcări. Mulți ani pădurea arsă ar fi asigurat lemnul necesar locuitorilor comunei în iernile friguroase. Au ars păduri în Bârda, în Bobaița, în Colibași, în Laz. Personal am apelat în mai multe rânduri, în zile diferite, la pompieri, dar mi s-a dat un răspuns, – din păcate mereu același -, care m-a… înghețat. Omul de la capătul firului îmi răspundea, că nu sunt echipaje de pompieri disponibile, că toate sunt în județ. ,,-Tot județul e-n flăcări, părinte!” mi se spunea. ,,-Bateți clopotele la biserică, mobilizați oamenii din sat, ca să iasă cu mic cu mare și să stingă focul. De îndată ce vom avea un echipaj disponibil îl vom trimite!”  Cel mai adesea, focul mistuia tot ce se putea, se stingea ultimul tăciune și abia atunci venea câte un pompier, dacă mai venea!

La televizor, aproape în toate buletinele informative se prezintă câte un caz sau mai multe din țară, în care sunt incendiate păduri, sate, castele de sute de ani și multe altele. Autoritățile sunt neputincioase în fața unui fenomen de o așa anvergură. Legile există, dar ele nu pot fi aplicate, fiindcă piromanii se fac nevăzuți de fiecare dată. Asemenea terorismului, puterea statală se luptă cu un dușman invizibil, care nu poate fi identificat. Sub perdeaua anonimatului, oameni fără conștiință de creștini și de români se transformă în unelte ale răului și distrug tot ce pot din creația lui Dumnezeu și creația oamenilor. Una este să igienizezi, în mod controlat, o bucată de teren și alta este să pui foc și să fugi de acolo, savurând în umbră plăcerea de a vedea cum focul distruge totul în cale. Numai diavolul luptă împotriva creației  lui Dumnezeu, iar cel ce distruge creația lui Dumnezeu, fie că e vorba de oameni, de animale, de plante, – într-un cuvânt, de natură-,  se face unealta diavolului și a răului în lume. Dacă de pedeapsa oamenilor poate reușește să scape, de a lui Dumnezeu nu va scăpa. Cel ce iubește focul, de foc va avea parte!

Oamenii, pădurile, pomii, viile, clădirile și multe altele asemenea fac parte din zestrea țării în primul rând, apoi sunt proprietatea oamenilor, semenilor noștri. Distrugându-le mișelește, cu mână criminală, ne terfelim statutul nostru de români, ne trădăm părinții și strămoșii, care au apărat cu viața și sângele lor fiecare palmă de pământ românesc, pentru ca să-l aibă generația de astăzi și generațiile ce vor veni. Ce drept avem să distrugem aceste bunuri? Cu ce ne folosește o asemenea acțiune criminală?  Dacă mai avem o picătură de conștiință de creștini și de români, să spunem un ,,nu” hotărât pornirilor criminale, care s-ar putea să ne bântuie pe vreunul dintre noi și să nu ne mai facem uneltele și angajații diavolului pe pământ. Să rămânem oameni, români și creștini!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*