Devenit un adevărat mecena al publicaţiilor de satiră şi umor, printre care şi „Moftul român”, ca director, a produs un nou miracol tipografic: o apariţie în limba franceză cu toate performanţele şi premiile interne şi internaţionale, alături de crochiurile unor celebre figuri politice şi culturale mondiale ale momentului, fără a mai pune în evidenţă şi volumul de cărţi poştale cu aceeaşi tematică.
În vreme ce în ţară, fostul copil minune al redacţiei revistei de satiră şi umor „Urzica”, de acum circa 40 de ani, este invidiat şi denigrat, Popa’s cutreieră planeta, fără încetare, în lungul şi-n latul ei, cu „personale” sau cu show-uri de virtuozitate grafică. Printr-o 
asemenea atitudine de invidiat, grafica satirică marca Ştefan Popa Popa’s se situează într-o vie contemporaneitate internaţioală. Adică, pe lungimea de undă a timpului prezent.
Practicanţi fără operă ai micilor caricaturi groteşti aflate la periferia artelor plastice, derapează spre blasfemia simbolurilor naţionale intrate definitiv în patrimoniul universal sau spre embleme biblice intrate în sufletul poporului român.
În toată această harababură, Popa’s este invitat la summit-uri – protocol zero, iar un altul, plagiator de profesie, dovedit cu ani în urmă, aflându-se pe plaiuri străine, se recomandă ca fiind alfa şi omega României în domeniul scârţâitului peniţei pe hârtie. Şi Doamne!… De ani buni, pe unde unii crăpau lemne cu demnitate, pahidermul culegea surcele, căzând în crize de ipostaziere în faţa străinilor.
Dar Ştefan Popa merge înainte fără… popas, privind în urmă cu mândrie îndreptăţită alături de cei mai galonaţi români din ultimii 50 de ani: Adrian Andronic – Ando, Dragoş Anton, Octavian Bour, Gabriel Bratu, C. Ciosu, Nell Cobar, Octavian Covaci, V. Crăiţă-
Mândră, Matty, Neculai Mirodoni. A. Poch, Mihai Stănescu şi Eugen Taru, cu toţii prezenţi în volumnul „Maeştrii caricaturii româneşti”, apărut la Moskova.
Cu un vârf de creion şi o peniţă muiată în tuşul de… acid, meşterul Popa’s a relevat puteri diavoleşti derutante, a creat o lume, sau mai exact a denunţat-o în tot ce avea mai abject în ea: neoamenii, contraoameni, şi o întreagă faună dantescă trecută prin călimara lui acuzatoare.
Ce este mai curios, a întreprins, tenace, această operă cu un simţ permanent al poeziei. M-am întrebat intrigat, dar şi „invidios” totodată, cum a fost posibilă o asemenea bizară simbioză şi un aşa mare succes? Am aflat secretul! Veşnicul, lucidul Popa’s, polemistul de nevindecat, este unul dintre marii îndrăgostiţi de viaţă. Cu o asemnea patimă încât, iată, azi, continuă să deseneze iluminat de o tinereţe fermecătoare, fără margini.
Te fascinează să-l priveşti la masa de lucru, ţinând în mâna stângă, strâns, pandativul „Maicii Domnului cu Pruncul”, oferit de Papa Ioan Paul al II-lea, iar în mâna dreaptă stăpânind cu mare grijă creionul şi apoi peniţa buclucaşă, transformate într-un veritabil trident operaţional necesar extirpării cangrenelor social-politice.
„Marele Blond”, academicianul Fănuş Neagu, afirma: „Ştefan Popa Popa’s are geniu. Sunt mândru că am încăput în vârful peniţei şi creioanelor sale. Pe deasupra tuturor minunilor pe care ni le dăruieşte stăruie, atotputernică, inteligenţa neamului românesc. Trăiască!”.
Lasă un răspuns