O anexă a Europei…

După 1989, lupii moralişti, „iluminaţii” planetei, cu mâinile pătate de sânge, nu au încetat să dea românilor lecţii şi indicaţii preţioase, să le facă recomandări, să le arate cât de civilizaţi sunt ei şi cât de sălbatici am rămas noi, ceilalţi. Neputinţa şi trădarea sistemului instaurat la comandă externă au reuşit să distrugă toată industria, toată economia românească. De fapt, „România preia numai efectele negative… Suntem o «anexă bananieră» a Uniunii Europene (a dictaturii globaliste, n.a.). Ca de fiecare dată, se va transfera răul, nu binele”, se exprima deunăzi, numea ţara în care trăiesc astăzi… nici nu mai ştiu câte milioane de români, un economist avizat. În treacăt fie spus, nu pentru evidenţa oamenilor s-a făcut recentul şi controversatul „recensământ” al populaţiei şi al locuinţelor României. Parlamentul European a hotărât că toate datele private, ale cetăţenilor Uniunii Europene să fie depozitate în Israel. Cică numai acolo siguranţa lor va fi garantată. Întrebări fireşti bat la uşă: de către cine?, pentru ce? Să nu mai fie capabile statele naţionale ale acestei noi Uniuni Sovietice, pardon, Uniuni Europene să păstreze şi să apere datele personale ale propriilor cetăţeni? Să fie incapabile instituţiile României să-şi păstreze propriile arhive în siguranţă? Şi de ce tocmai în Israel? De ce nu în Germania sau în Regatul Unit al Marii Britanii, mari puteri ale Europei? Israelul nici măcar nu este stat-membru al Uniunii Europene. Poate cunoaşteţi dumneavoastră răspunsul. Pentru că a venit vorba, în urma revoltei celor 13 colonii, urmată de crearea Statelor Unite ale Americii, pe steagul numit de americani „Stars and Stipes” a fost adăugată, rând pe rând, câte o steluţă pentru fiecare nou stat alipit acestui conglomerat federal. Astăzi, pe drapelul U.S.A. se află, nu „cerul firav de stele” de la constituire, ci „galaxia” celor 50. Prin similitudine, dacă la început statele fondatoare ale U.E. erau 6, acum noul super-stat are în componenţă, 27. Mă întreb nedumerit: întâmplător drapelul U.E. a rămas „bătut în cuie” cu doar 12 steluţe? Cică n-ar avea legătură cu numărul membrilor, că cercul celor 12 stele ar reprezenta un „simbol al perfecțiunii”… A cui perfecţiune? Poate a orelor de pe ceasornic. Umblă prin târg vorba că înaintea călătoriei spre „dincolo”, Arsène Heitz, creatorul operei de artă a „perfecţiunii” ar fi spus ceva despre nişte denumiri vechi, că steluţele de pe drapel ar avea şi oarece denumiri: Reuven, Shimon, Levi, Iehuda, Isahar, Zevulun, Beniamin, Dan, Naftali, Gad, Asher, Iosef… mă rog, ceva de genul ăsta. Aşa o fi?
Revenind la oile noastre, bananiere, astăzi, după douăzeci şi doi de ani de „democraţie” originală, halucinanta incompetenţă şi trădare a clasei politice româneşti nu mai poate fi contestată. Multe din bogăţiile Ţării au fost vândute la preţuri de mâna a doua, ca fier vechi. Vă mai amintiţi? În ’89, apoi, la scurt timp după marea harababură, după asasinarea primului preşedinte al României, proaspătul prim-ministru în pulovăr declara că „industria României este un morman de fier vechi”. Ce bani s-au scos pe „fierul vechi”! Dar nu-i vorba numai de fierul vechi, ci şi de altele. După Al doilea Război Mondial, România dispunea de o rezervă de aur de 250 de tone, ascunsă de invazia rusească, din ordinul Mareşalului Ion Antonescu, la Tismana. Cred că am lipsit la lecţia de fizică atunci când s-a predat fenomenul evaporării şi nu înţeleg cu nici un chip cum s-au putut evapora cam 200 tone de aur din cele 250. Cert este că „Stalin şi poporul rus, le-au cam luat şi le-au cam dus” departe de România… spre păstrare veşnică sau poate numai în tranzit, pentru profit propriu. Când li s-a cerut o explicaţie, reprezentanţii B.N.R. au cam dat în bâlbâială, una, soră bună cu explicaţia despre Tezaurul României predat Rusiei ţariste în 1917. Dar despre acesta, cu alt prilej. Sărăcia de astăzi a românilor este rezultatul maleficelor guvernări postceauşiste. După acel dezastruos decembrie sângeros al lui ’89, asemenea tuturor celorlalte componente ale industriei producătoare de fier vechi, bogăţiile ţării au luat calea străinătăţii, filtrate prin buzunarelor adânci ale îmbogăţiţilor de război, „oamenii deştepţi” ai momentului. Rând pe rând, de-a lungul anilor, fabricile, complexele industriale, fermele de animale, minele sau construcţiile neterminate s-au transformat în peisaje selenare. Ascunse în pământul ţării, imense bogăţii, cantităţi impresionante de aur aşteaptă să fie exploatate, dar nici nu putem, nici nu ni se mai dă voie. Altora, DA!
Statele „civilizate” din Occident şi-au asigurat prosperitatea, şi-au consolidat puterea nu doar prin propriile valori, ci şi prin crime şi jaf. Recentele evenimente demonstrează. Conform declaraţiilor consilierului B.N.R., Horia Ozarchevici, şoptite de Banca Central Europeană, România, care dispunea de mai mult de 15% din rezerva de aur internaţională, se afla în situaţia inacceptabilă pentru Big Brothers’ii finanţelor mondiale şi s-a intervenit ferm. Banca Naţională „a României” a refuzat să mai cumpere aur din producţia internă. Interesul producătorilor internaţionali de aur urmărea ca minele din România să fie închise. Exploatarea aurului cel mai pur din lume (24 k) a fost oprită. Gurile minelor au fost astupate cu blocuri imense din beton. În urma aberantei şi condamnabilei decizii, alături de alte exploatări aurifere, în anul 2000, Mina Certej a intrat în faliment şi a fost închisă pentru că producea prea mult aur, dar nu-l putea vinde în afara ţării. Astăzi, România nu mai are nici o exploatare proprie, însă, paradoxal, în zonele miniere declarate oficial neprofitabile, „epuizate” de minereu aurifer, un important număr de firme străine au licenţă de prospectare şi deţin drepturi de exploatare. Clasa politică postdecembristă, subordonată intereselor străine, a permis acestora să exploateze zăcăminte de aur estimate la o valoare cuprinsă între 50 şi 100 de miliarde USD, mult peste actuala datorie externă a României. Românii au ajuns săraci în ţară bogată