Dacă nici acum formaţiunea nu conştientizează trădarea la care s-a dedat conducerea ei, atunci zilele celui mai mare partid din România sunt numărate. Cel puţin din perspectiva dimensiunii şi a încrederii atinse vreodată. Dacă şi în acest ceas al trădării, simplii membri vor închide ochii în faţa acţiunii iresponsabile a lui Victor Ponta, şi vor lăsa lucrurile să evoluze în direcţia dorită de acesta şi „terţii” pe care îi serveşte, atunci nu mai e nimic de făcut. Decât să asiste la aşezarea cortinei „dictaturii luminate” nu numai peste eşchierul politic, unde au fost îngrămădite sub controlul unic al partidului încă neunic (cel puţin cu numele) toate instituţiile statului, ci peste întreaga ţară.
Pentru că, PSD nu a pierdut doar şefia Senatului, oferind-o, nu cadou, ci tribut PDL-ului, dar a deschis şi calea lipsei de posibilităţi de acţiune politice pentru întreaga Opoziţie, lăsând practic mână liberă hrăpăreţei marionete democrat-liberale. Acest braţ de instaurare a dictaturii băsiste.
Or, dacă faptul că Victor Ponta a cedat deliberat şefia Senatului în favoarea PDL-ului nu este un semnal al trădării suficient de credibil pentru a impune revolta maselor din PSD împotriva celui vinovat de cvasi-instaurarea regimului portocaliu în România, atunci felul în care, din cauza aceluiaşi personaj, UDMR a primit o nouă funcţie importantă în Statul Român nu mai poate fi trecut cu vederea. Nu mai poate fi considerată ca fiind parte a impotenţei politice de care ar da dovadă Victor Ponta. Un personaj suficient de matur pentru a fi conştient nu numai de paşii pe care îi face, dar şi de urmarea acestora. Măcar pentru faptul că are în familie una dintre cele mai sclipitoare minţi ale „bătrânului” PSD.
Desigur, ar fi o naivitate să credem că între revocarea lui Mircea Geoană de către PSD, destituirea şefei Secretariatului General al Guvernului şi crearea unei noi oportunităţi pentru UDMR nu ar exista o legătură directă. Erau destui, şi la putere, şi în opoziţie, şi în presă, care ştiau de „petele” fostei şefe a SGR pentru a nu fi conştienţi de faptul că, în orice clipă, acel pion putea fi rapid înlăturat şi prin utilizarea presei (sperăm, manipulată în acest caz) pentru „dovedirea” activităţilor ilicite ca motiv al destituirii.
În fond, nu este un secret pentru nimeni că puterea şi-a pus astfel de personaje îndoielnice prin funcţiile chieie nu pentru faptul că nu a găsit alţii disponibili, ci pentru că aceştia pot fi controlaţi. Şi îndepărtaţi când jocul politic o cere. Doar astfel de specimene sunt pe deplin controlabile, fiind numite în anumite funcţii nu pentru a le da lor puterea, ci pentru a fi folosite pe post de jolly-jocker.
Dar, dacă despre preşedintele PSD nici nu mai pune întrebarea dacă ştia or nu de jocul înscenat de putere doar pentru a ajunge la deplinul control al instituţiilor Statului Român, un semn de îndoială vine când vorbim despre rolul jucat de principalul suport media angrenat în această acţiune de „dovedire” a şefei SRG. Dacă jurnaliştii, indiferent de persoana de decizie din trust de care am vorbi, au avut habar de felul în care „demersul” lor jurnalistic urma să fie folosit de putere, este tragic. Dacă au picat însă într-o capcană, preluând informaţiile şi derulându-le „pe sticlă” în felul în care s-a dovedit util, nu succesului presei de investigaţie, ci acţiunii de manipulare de la Cotroceni, atunci există o minimă scuză. Şi este credibilă această ultimă variantă pentru că, ulterior, din atacanţi direct la gâtlejul politic a lui Mircea Geoană şi ridicarea în slăvi a cuplului Ponta-Şova, jurnaliştii au rotit „ţintele”, poate şi ca parte a furiei fireşti pentru orice ziarist care a înţeles, în cele din urmă, felul ordinar în care a fost manipulat.
Totuşi, chiar dacă nu au făcut nici un blat, picând atât de uşor într-o capcană în care au devenit angrenajul principal al manipulării ce viza eliberarea şefiei SRG concomitent cu revocarea de către PSD a lui Mircea Geoană din fruntea Senatului, faptele nu sunt deloc onorabile pentru marii „analişti” de la postul lui Felix. Pentru că au fost situaţii mult mai grave de corupţie dezvăluite de aceştia şi faţă de care puterea nici măcar nu s-a arătat interesată, darmite să mai clintească şi câte un fir de păr, pentru a nu li se fi părut suspectă rapiditatea de care a dat dovadă puterea, „deşteptată” de investigaţile presei, în demiterea celei „deconspirate”.
Oricum, dincolo de acest tablou, ar mai fi un lucru pentru care social-democraţii ar trebui să se ridice împotriva conducerii actuale. Căci, deşi a „pierdut” şefia Senatului, a dat puterii a doua funcţie în stat şi a facilitat practic un nou post în guvern pentru UDMR, singurul lucru pe care îl face acum Victor Ponta este acela de a sublinia, ba chiar a se bate cu pumnii în piept, că nu regretă nimic. Chiar dacă, de acum, suferă şi mai mult ţara. Suferă sub cortina portocalie care s-a lăsat peste ea, cum s-a făcut „rocada”, cum au apărut şi noile acţiuni antiromâneşti ale puterii (legea co-plăţii serviciilor medicale, perspectiva introducerii unor plăţi uriaşe pentru alte servicii medicale, îngheţarea pe mulţi ani a pensiilor şi salariilor etc.). Suferă când vede că, deşi pentru ea nu sunt bani pentru Sănătate, Educaţie şi Agricultură, pentru maghiarimea politică puterea găseste întotdeauna „delicatese”. Suferă când vede cât de uşor a abandonat-o PSD unei posibile „dictaturii luminate”. Aia cu felinare portocalii în fiecare instituţie de stat şi, în curând, în fiecare casă…
Lasă un răspuns