România şi românii se află în momentul de faţă într-o conjunctură cât se poate de dramatică din istoria noastră, aceea de destrămare a statului naţional, a graniţelor sale şi a ţesutului social, economic, politic, cultural al ţării, determinată de prea multa democraţie de care s-au bucurat şi se bucură maghiarii şi celelalte minorităţi care deţin doar zce la sută din populaţia ţării, pe care acum o folosesc agresiv împotriva românilor. Excesul de democraţie, acordat de către tinerii şi nepregătiţii politicieni români să realizeze trecerea de la socialism la capitalism în anii 1990, nepregătiţi în cunoaşterea şi aplicarea regulilor jocului democratic a unei etnii, ca cea maghiară, obişnuită secole să domine, au condus la actualul posibil scenariu, ca România să dispară ca stat naţional unitar, de pe harta Europei şi a lumii, transformându-se într-o constelaţie de etnii răspândite pe întreaga sa suprafaţă.
Că maghiarii au ajuns la acest inacceptabil nivel de a pretinde privilegii de la români, aşa cum spun mulţi români oneşti, nu ei sunt de vină, ci partidele politice care au fost la guvernare în cei 21 de ani şi s-au aliat cu ei, pentru a se menţine la putere. Abili, cu răbdare şi consecvenţi fiind, maghiarii au învins cu brio slăbiciunea, incompetenţa şi lipsa de simţ naţional a politicienilor români, reuşind să-i supună voinţei lor şi să-şi impună cele mai absurde proiecte. Să sperăm că la viitoarele alegeri vom vota conducători competenţi, adevăraţi patrioţi, care vor face din România un stat suveran, independent, indivizibil şi respectat în Uniunea Europeană şi în întreaga lume, aşa cum aspiră poporul român.
Principalele iniţiative şi acţiuni ale maghiarilor care se rostogolesc ca un tăvălug peste noi sunt legea educaţiei – votată şi intrată în aplicare, legea statutului minorităţilor naţionale, pe cale de a fi votată în parlament sau, la limită, de a fi votată prin asumarea răspunderii ministeriale sau guvernamentale, proiectul de modificare a Constituţiei, cu obiectivul: schimbării actualei împărţiri administrative şi crearea a 8 regiuni de dezvoltare europeană, ce ar favoriza crearea regiunii autonome maghiare sau a Ţinutului Secuiesc şi eliminarea Art. 1 din Constituţie, în care se afirmă că România este stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil, atribute ce displac maghiarilor, care afirmă că România este stat multinaţional, deschiderea la Bruxelles a Reprezentanţei Ţinutului secuiesc în Casa regiunilor Ungariei, ca un fel de amabasadă a acestuia, prin care să stabilească relaţii şi activităţi comune cu alte state, ca de la stat la stat, interesul exacerbat pentru simbolistică, pentru a-şi crea o istorie bogată în evenimente cu semnificaţie,
Deci, la Legea educaţiei, ne înscriem cu o bilă neagră, determinată de incapacitatea guvernanţilor români de a realiza o lege de înnoire şi modernizare reală a învăţământului românesc, care să ofere învăţătură şi instituţii de educaţie de înaltă ţinută intelectuală şi educaţională, de care să beneficieze, în egală măsură şi fără niciun fel de discriminare, toţi membrii societăţii noastre. Ţinând cu orice preţ să rămână la putere, bazându-se pe o alianţă fragilă, formată din microgrupuri disparate, adunate de ici-de colo, adică, traseiştii de la alte partide, minoritarii maghiari recunoscuţi ca anti-români până în măduva oaselor, celelalte minorităţi, care au slabe legături cu problemele ţării în care trăiesc, ci doar interesele lor reduse de a se afirma ca etnie, bravii şi incompetenţii noştri guvernanţi s-au lăsat pe seama liderilor maghiari, dirijori de orchestră, care au înclinat balanţa numai în interesul lor, excesiv etnic, dispreţuind şi umilind mândria naţională a tuturor românilor şi, în special a celor din Covasna, Harghita şi Mureş, al căror viitor este împrevizibil. Iar amintindu-şi perioada 1940-1945, în niciun caz, plin de speranţă.
Alături de aceste iniţiative-acţiuni ale UDMR la adresa statului român, se manifestă interesul exacerbat pentru simbolistică. Această problemă urmărită cu asiduitate şi tenacitate fără cusur de către liderii maghiari are o ţintă extrem de clară, fermă şi uşor de descifrat. Prin această formulare trebuie să se înţeleagă preocuparea de o mare intensitate şi anvergură a lor şi a maghiarilor de rând de a-şi marca teritoriul cu propriile lor însemne, expresii, simboluri, monumente, statui, sigle de instituţii, activităţi culturale, artistice, sociale, religioase, prin care să-şi valideze aserţiunea că ei au fost, sunt şi vor rămâne primii şi cei mai îndreptăţiţi locuitori ai acestor minunate locuri din arealul Carpaţilor Răsăriteni. Trecerea în revistă a acestei activităţi mi-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, aroganţa, agresivitatea şi lipsa de respect cu care maghiarii tratează pe concetăţenii lor minoritari de etnie română din zona în care sunt majoritari, dar şi pe toţi românii din ţară, prezentând cu atâta lipsă de măsură şi infatuare, până la detalii, aspecte din viaţa cultural-istorică şi de toate zilele, pe care le trăiesc şi le consemnează, de parcă ar fi singuri pe acest pământ, refuzând cu ostentaţie orice înscriere a vreunui simbol al străvechii culturi române în istoria culturală a ariei naturale în care trăiesc împreună de la sosirea lor pe aceste locuri. Multitudinea de activităţi pe care le organizează în cadrul zecilor şi sutelor de organizaţii etnice şi culturale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş îţi dau impresia că te afli într-o comunitate umană în care sensul vieţii se consumă numai în activităţi simbolice, care să aducă aminte tuturor că aici ei sunt stăpânii atotcreatori de istorie şi cultură, că trăiesc într-o continuă comemorare şi aniversare de sărbători, din care răsare în fiecare moment o personalitate istorică, politică, socială sau culturală, care a lăsat urme de neşters în memoria colectivă a coetnicilor.
Încercând să inventariezi această prea-ocupare de a umple spaţiul cu simboluri specifice, ajungi să te întrebi: Oare, când mai şi muncesc aceşti oameni? Cine le asigură traiul de toate zilele, dacă în fiecare zi sau săptămâna se organizează o manifestare cu participare umană consistentă, care necesită timp de organizare, de mobilizare şi timp de participare fizică propriu zisă. Cine îi subvenţionează să realizeze numai activitate etnică, ce nu este creatoare de bunuri materiale, necesare vieţii, dar le consolidează identitatea etnică? Desigur, politicienii români care îi gratifică cu milioane de Euro pentru menţinerea la guvernare, statul ungar şi diaspora lor. Însă, mai înainte de toate, să menţionăm că etnia maghiară excelează prin supraorganizare, puţini fiind, în raport cu majoritarii, ei şi-au înfiinţat o puzderie de organizaţii, încât cred că nu este maghiar care sa nu fie înrolat în câteva, iar în cadrul lor activităţile de comemorare domină. Legat de cuvântul „comemorare”, mi-am amintit că în interviurile cu românii despre numeroasele monumente şi statui ale maghiarilor, ei îmi spuneau că, înainte de 1989 acestea nu existau. Dar „după această dată, au început să apară ca ciupercile după ploaie. A avut loc o adevărată campanie de realizare şi expunere în tot locul de statui şi monumente, încât sunt în stare să se adune şi în jurul unei pietre oarecare, numai să spună că, acolo, se <comemorează> o personalitate din istoria lor”.
Pretenţiile lor de a cuceri şi stăpâni tot spaţiul public vor să contrazică afirmaţiile lui Milton G Lehrer care, făcând o călătorie de studii în Ardeal, în vara anului 1940, puţin înainte de „Dictatul de la Viena”, şi-a amintit toate fantasmagoriile şi elucrubaţiile fanteziilor şovine ale defăimătorilor unei realităţi incontestabile şi le-a spus: „Discutaţi cât veti vroi, Domnilor, dar cine oare a creat aspectul eminamente românesc al acestui pământ, cine altul decât poporul românesc?”(„Ardealul”, Pământ românesc / Problema Ardealului văzută de un american, Milton G. Lehrer, 1944, Bucureşti, p, 17)
Suntem, așadar, în faţa unui dezastruos tsunami unguresc în Ardealul românesc, sub „auspiciile” guvernului Băsescu-Boc care, abuzând de asumarea răspunderii ministeriale şi guvernamentale, a eliminat parlamentul din jocul politic, a anihilat democraţia, a întronat dictatura şi a votat toate pretenţiile aberante – antiromâneşti, şovine, iredentiste şi iresponsabile – ale liderilor maghiari, parte statornică a monstruoasei coaliţii împotriva Poporului Român şi a Statului Român.
Lasă un răspuns