Până unde poate merge obrăznicia politicienilor de la Budapesta?

Nu se astâmpără politicenii de la Budapesta. Trăiesc şi acum cu aceleaşi concepţii învechite şi retrograde ale veacurilor trecute. În virtutea aşa-zisului ,,drept istoric”, îşi arogă şi acum dreptul de a stăpâni teritorii ce aparţin altor popoare vecine cu Ungaria, care au aparţinut cândva coroanei maghiare, pe care mai locuieşte azi o populaţie maghiară minoritară. Între acestea şi Transilvania. Numai că de fapt, aceste teritorii, inclusiv Transilvania, nu le-au aparţinut niciodată de drept, ele fiind cotropite prin forţa armelor, împotriva voinţei popoarelor autohtone. Ungurul Anonymus o spune clar: ,,Căci pe aceea vreme magyarii în mintea lor nu doreau altceva decât să ocupe ţări, să subjuge popoare  şi să se îndeletnciească cu fapte războinice”.

Aşa a ajuns Transilvania sub stăpânirea lor. Iar odadată cu aceasta a început teribila acţiune de maghiarizare forţată a tuturor minorităţilor de aici, inclusiv a secuilor, care, puţini la număr, în scurtă vreme şi-au pierdut tot ceea ce i-a definit ca fiind cândva un grup etnic deosebit de naţiunea maghiară. Ei au devenit acum ,,secui-maghiari”, cum îi definesc politicenii unguri, atât cei din ţară,cât şi cei din Ungaria.

Cu românii transilvăneni a fost mai greu. Ei au fost prea mulţi pentru a fi asimilaţi. Au fost întodeauna cu mult mai mulţi decât stăpânitorii vremelnici ai Transilvaniei. În 1880, de exemplu, după datele recensământului, trăiau 2.294.241 români (47,44 la sută) şi 916.628 unguri (18,94 la sută), cărora li s-au adăugat 353.02 secui (7,30 la sută). În total erau 1.269.655 unguri şi secui la un loc (26,24 la sută). De altfel, nici Ungaria nu a prea fost a ungurilor. În momentul formării dualismului austro-ungar, din cei 13.579.000 de locuitori ai Ungariei, numai 5.656.000 erau unguri, în timp ce 7.939.000 erau de alte etnii.

Totuşi procesul de maghiarizare şi-a spus cuvântul, astfel că în mai puţin de 50 de ani, în judeţul Ciuc au dispărut mai mult de 18 sate româneşti, în Trei Scaune, 60 de sate româneşti, în Odorhei, 55 de sate româneşti şi în Mureş, 50 de sate româneşti. Acest proces a fost atât de dur şi de intens, încât, vorba lui Eminescu, ungurii ,,au crezut că vor putea maghiariza până şi pietrele”!

Acum, cei de la Budapesta se comportă exact ca şi înaintaşii lor, considerându-se îndreptăţiţi să poarte grija ungurilor dinafara hotarelor Ungariei, prefăcându-se a nu şti că acest lucru încalcă grosolan normele dreptului internaţional, prin ingerinţe nepermise în treburile interne ale altor state. Ei pretind că din moment ce facem parte din Uniunea Europeană, drepturile statelor membre se restrâng în favoarea celor adoptate la Bruxelles. ,,Gata cu problemele interne, cu politicile interne, fie ele ale României sau ale Ungariei. Suntem membrii ai Uniunii Europene şi totul merge la Bruxelles”, a declarat recent Richard Horcsik, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Ungariei, referindu-se la problemele legate de o viitoare regionalizare din România.

La Târgu-Mureş, în timpul unei conferinţe de presă, europarlamentarul ungur Szegedi Csanad, membru al formaţiunii extremiste Jobbik, şi-a dat şi el cu părerea asupra unei chestiuni ce priveşte strict România: regionalizarea. Reluând ideea lansată de preşedintele Băsescu privitoare la cele opt regiuni+două judeţe, Csanad a spus că formaţiunea sa este de acord, dar cu unele ,,mici revizuiri”, anume la cele opt regiuni să se adauge încă două: Ţinutul Secuiesc(cu judeţele Covasna, Harghita şi Mureş) şi Partium(cu judeţele Bihor, Satu-Mare şi Sălaj)

Curată obrăznicie ungurească! Nu e prima dată când aceşti neobrăzaţi vor să ne dea lecţii ce să facem şi cum să facem ceva ce ne priveşte doar pe noi. Ca să nu mai vorbesc că individul are şi tupeul de a se referi la vechea toponimie maghiară ,,Partium”(Partium Regni Hungariae), fost teritoriu al regatului maghiar desprins de Transilvania, pe care vrea s-o transfere acum în România, pentru a fi şi aceasta un alt fel de ,,Cal troian” al revizionismului unguresc.

Şi pentru ca nesimţirea să fie totală, Csanad a ţinut să precizeze că în nici un caz Jobbik nu va putea accepta propunerea lui Băsescu fiindcă lipseşte judeţul Mureş ,,cu un rol strategic important pentru Secuime”. În definitiv, vorba ceea, ni se fâlfâie nouă că Jobbik va accepta sau nu ceea ce facem, într-o chetiune care ne priveşte numai pe noi şi nicidecum pe altcineva dinafara hotarelor ţării.

Din păcate, asupra acestei chestiuni inerne nu âşi dă cu părerea numai un reprezentant al extremismului maghiar, ci şi alţi politicieni budapestani, aflaţi chiar la guvernarea Ungariei, care au declarat că intenţionează de a aduce chestiunea noii regionalizări a României în discuţia Parlamentului European, preocupaţi fiind în mod deosebit de ,,pericolul” care îi pândeşte pe ungurii din România, care şi-ar pierde identitatea naţioală.

Probabil, ca de atâtea alte ori, guvernaţii noştri vor tăcea, ca nu cumva să-şi supere amicii udemerişti, care le sunt aliaţi politici. Este o veche meteahnă a politicienilor români, datorată lipsei de curaj de a reacţiona la toate nerniciile pe care reprezentanţii politici ai minorităţii maghiare le fac de mai bine de două decenii. Oare de ce nu putem să urmăm şi noi exemplul slovacilor, singurii care au pus piciorul în prag – cum se spune – spre a atrage atenţia Ungariei că nu se poate ,,simţi responsabilă” pentru ungurii de peste graniţă, fiindcă această responsabilitate pentru minorităţile naţionale revine statului în care aceste minoritîţi trăiesc. Aceste prevederi sunt cuprinse în legislaţia internaţională de după cel de Al Doilea Război Mondial: Actul Final de la Helsinki, Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Delcaraţia ONU asupra Minorităţilor, Convenţia Internaţională ONU privind Drepturile Civile şi Politice, Documentul CSCE de la Copenhaga.

Probabil toate aceste încercări ale Ungariei de amestec în treburile interne ale altui stat decurg, pe de o parte, din acele concepţii învechite de care vorbem la început şi de care politicienii de azi de la Budapesta nu se pot debarasa, lăsându-se cuprinşi şi ei de aceea ,,febrilă epidemie spirituală”(Eminescu) de care sufereau şi predecesorii lor, iar pe de alta, din modul acestora de a concepe viitorul Europei unite, ca o ,,Europă a regiunilor”, nu a statelor naţionale. Asta cu toate că această ,,Europă a regiunilor” continuă să fie o nebuloasă  chiar şi în minţile celor care vorbesc de ea.

Iată de ce nu ar trebui să uităm nici acum ideile cuprinse în studiul lui Aurel C.Popovici ,,Statele Unite ale Europei”, publicat la Dresda în 1906, care îşi păstrează actualitatea chiar mai mult decât atunci când au fost scrise: 1. ,,O Europă fără naţiuni şi fără state naţionale este o idee masonică nocivă”; 2. ,,O Europă a naţiunilor şi a statelor naţionale este o idee benefică”. Probabil însă că susţinătorilor globalizării şi mondializării nu le sunt deloc pe plac asemenea idei ,,învechite”, în care tot ce ţine de naţiune, naţional, naţionalism, patriotism etc. nu mai are loc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*