„Deputatul PSD Cornel Itu a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că plănuieşte să meargă în termen de două săptămâni la Bucureşti cu un buchet de trandafiri roşii, pe care să-i dăruiască ministului Elena Udrea, pentru a-i atrage atenţia cu privire la acest proiect.
“Am montat o troiţă în satul Măgoaja şi doresc să reconstituim Drumul lui Pintea. Cred că acesta poate deveni un brand puternic al Transilvaniei. Mă leg de acest drum turistic şi istoric, şi chiar ecumenic deoarece avem o zonă atractivă”, a spus deputatul.
Dânsul va solicita în acest sens şi către Ministerul Transporturilor punere în evidenţă a drumului DN 18B Măgoaja – Târgu Lăpuş.
“Există acolo un sculptor local care a realizat un bust a lui Pintea, însă trebuie realizată o sculptură pe măsura personajului. La inaugurarea monumentului au participat 400 de oameni”, a adăugat dl Itu.”
Această ştire, postată în ziarul online Napocanews, în data de 25 septembrie 2011, m-a convins că nimic nu e întâmplător (în politică).
Dacă prin luna iulie 2011 n-am băgat în seamă ameninţările din partea primarului comunei Chiuieşti – Cluj proliferate la adresa celui împreună cu care am demarat proiectul „Drumul lui Pintea” (Augustin Georgiu), mai apoi bătut cu bestialitate de acelaşi primar (Mihuţ Gavril) pentru motivul că nu i-a respectat dorinţa de a politiza acţiunea şi că a atras atenţia asupra adevărurilor despre satul Măgoaja, acum, la mai mult de o lună de la manifestarea din 14 august 2011 de la Măgoaja, un deputat PSD (fost „duşman de moarte” al PNL, acum în alianţa USL), îşi însuşeşte (nu ca un haiduc) un proiect care, din păcate, aşa cum ne-au obişnuit politicienii, va rămâne doar pe hârtie. Sau nu: va fi demarat, iar mai apoi pus în vreun sertar, cu menţiunea „Do not open till Xmas”, adică „las că nu îi lăsăm nici pe alţii să îl facă”.
Noi, Asociaţia „Eternul Maramureş” şi Augustin Georgiu (“un sculptor local care a realizat un bust a lui Pintea“) am demarat proiectul „Drumul lui Pintea” punând la bătaie ce avem mai scump: sufletul. A început ca un proiect din suflet pentru suflete. Cu foarte puţini bani, dar cu PRIETENI şi cu Oameni alături de noi, am încropit un proiect FĂRĂ POLITICĂ, doar cu credinţa în Dumnezeu şi Neam. Şi AM REUŞIT.
Dacă atunci când am cerut sprijinul „autorităţilor” am fost pasaţi de la Ana la Caiafa, acum, „autorităţile”, ca înainte de fiecare an electoral, se întrec în a avea idei de proiecte care mai de care mai interesante. De data asta, însă, ideea şi proiectul ne aparţin. Aşa că îi recomandăm domnului deputat Itu Cornel ca, înainte de a mai face afirmaţii politice şi publice cu privire la proiectul nostru, „Drumul lui Pintea”, să se mai gândească. Nu de alta, dar deja a fost întors de noi şi celălalt obraz. Dacă mai ridică cineva mâna asupra noastră s-ar putea trezi cu ea ruptă! Ştim că politica şi politicienii „e mai presus de lege”, dar nu şi de Legea Lui Dumnezeu. Un Dumnezeu în care ei cred doar când se roagă să nu îi prindă DNA-ul atunci când fură sau doar duminica, ziua în care se afişează ca fariseii la biserici pentru a mai smulge nişte voturi de la „fraiereşteni”. „Nihil sine Deo!” sună doar pentru noi.
Doamne-ajută!
Lasă un răspuns