Înaine de anul 1989, în vremea Războiului rece, Partidul din Lagărul ortodoxo-comunist decreta adevărul și pentru ca acesta să nu fie pus la îndoială închidea granițele. Dacă se întâmpla să aibă cineva îndoieli, atunci acela avea și dificultăți. Minciuna marxist-leninistă a libertății oamenilor muncii eliberați de exploatarea omului de către om era însă atât de evidentă, că nimeni nu credea în propaganda oficială și se baza pe bunul simț.
În capitalism, adevărul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevărul?”. Pentru prostime, el este ceea ce aude și citește. Chiar dacă un sărman individ singuratic stă și cugete asupra lui, oricum acesta rămâne numai al său personal. Adevărul maselor largi populare, care se bucură de audiență și succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevărat. Cei care dețin presa, produc, transformă și modifica adevărul. Trei săptămâni de campanie de presă și prostimea cunoaște adevărul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienți bani pentru a se repeta fără întrerupere valabilitatea acestora. Chiar și retorica din antichitate nu era axată pe continut, ci pe capacitatea de convingere. Dar ea se mărginea la un public și, la un moment dat, dinamica presei moderne vrea să convingă neîncetat.
Ea trebuie să pună opinia publică fără încetare sub presiune. Vechile argumente pierd din valabilitate numai când o forță financiară mai mare are noi argumente pe care le aduce vizual și oral cu mai mare forță în spațiul public.
În acest moment, steaua polară a opiniei publice se modifică, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevăr de parcă s-ar fi treit dintr-o dată din somn.
Așa s-a întâmplat, de exemplu, în România după actul revoluționar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului, așa s-a întâmplat după actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantică. Și nu este surprinzător că tranziția este organizată și implementate de aceiași oameni.
Silviu Brucan a propagat și socialismul după 1944 și capitalismul după 1989 și a fost ascultat cu evlavie la TV până la moarte. Asta fără a aminti de activul de stat și de partid la fel de credincios adevărului, celui mai puternic factor financiar. Apariția internetului schimbă numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantată celor puternici financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprimă la un nivel jos, care nu pune în primejdie consensul. Când însă se confruntă două forțe financiare notabile, cum este cazul Chinei și Statelor Unite, apar brusc conflicte legate de adevăr și căutarea lui pe internet. În ciuda tuturora, oamenii nu pot trăi în afara adevărului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simț și are nevoie de libertatea de expresie și libertatea materială.
Lasă un răspuns