Sub îndoieli şi alte neîmpliniri, stau astăzi gândurile unor oameni ce au crezut că prin inteligenţă, cultură, pot schimba societatea. Din păcate, prezentul le-a dovedit contrariul, puţini mai sunt cei rămaşi să creadă în prezentul nemilos plin de hibe, de vulgarităţi, anost culturii şi creatorilor ei. Ei bine, sunt puţini, însă aceştia luptă şi doar prin cultură contra prezentului şmecher ce poartă guler alb de mătase.
Iată gândul meu în timp ce mergeam cu atenţia mărită pe trotuarul literaturii. Şi ce să vezi, pe trecerea de pietoni, poezia păşind cu încredere, fără frică, culmea, când nici nu se aştepta, trecu în mare viteză un bolid, „un bolid al Indiferenţei”, neţinând cont de legea şi regulile circulaţiei, fără ca trecătorii pasivi, grăbiţi ori plimbăreţi, aflaţi pe trotuar, să observe impactul petrecut într-o fracţiune de secundă: „bolidul Indiferenţei” accidentă poezia, semaforul arătând culoarea verde. Metafore sfârtecate, rime pierdute, litere amestecate alandala, fără nici o remuşcare, „bolidul Indiferenţei” îşi urmă drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. S-au adunat în grabă tot felul de gură-cască, martori atotştiutori, sirenele se aud din toate părţile, soseşte salvarea, pompierii urmând-o grăbiţi, poliţiştii fluieră, fac primele constatări, medicul cultural şi asistenta sa încearcă, acordând primul ajutor, să resuscite Poezia călcată de „bolidul Indiferenţei”, pompierii cronicari încearcă să stingă micile incendii din urma impactului: hârtii arse, Poezia zăcând mai mult decât muribundă, pe caldarâm, pete din imagini dispersate ale unei stări poetice, aceasta părând, după multe alte accidente, în convalescenţă. Părea a-şi reveni, iute, un nebun o striveşte fără să-i pese.
După luni de cercetări, poliţia informează mass-media că vinovată este decedata, „bolidul Indiferenţei” aflându-se în misiune. Un astfel de verdict determină proza să ia atitudine, redeschide dosarul cu privire la moartea Poeziei pe trecerea de pietoni, aşteptând ca viitorul să hotărască decizia judecătorului cultural. Constatarea comisiei medico-literare asupra accidentului a surprins întreaga mass-medie, mai cu seamă pe apropiaţii Poeziei, comisia acuzând-o de neatenţie pe trecerea de pietoni, mortul este vinovat. Prietenii Poeziei, în frunte cu Proza, şocaţi, realizând că adevărul cu greu poate ieşi la lumină, apelează la ruda lor mai apropiată după unii, după alţii mai depărtată, după spusele unora, verişoară primă, Jurnalistica. Aceasta, în urma sesizărilor şi rugăminţilor Prozei, începe investigaţia pe cont propriu asupra accidentului produs pe trecerea de pietoni, în urma căruia poezia a decedat. Jurnalistica, această verişoară mereu corectă, după propria sa opinie, în ceea ce priveşte dezvăluirile, interpretările, nu a produs decât o brambureală, rudele apropiate, veri, verişoare de toate gradele, neînţelegându-se asupra cauzelor accidentului.
Proza este pentru a nu ştiu câta oară pusă în faţa unui fapt greu de desluşit, fiind nevoită a acţiona ea însăşi prin scrierea unui roman, a unei povestioare, prin talentul ei şi prin gradul de rudenie faţă de Poezie, să sensibilizeze pe cei ce poartă răspunderea morală faţă de cultură, faţă de literatură, să întreprindă investigaţii corecte asupra decesului Poeziei tocmai pe trecerea de pietoni. Nu numai atât, aplicând regula iubitorilor de literatură, „bolidul Indiferenţei” să fie pedepsit conform legilor bunului simţ faţă de opera poetică, dar nu numai. În faţa „Parlamentului literar”, susţinătorii Poeziei au protestat paşnic, pentru a se adopta măsuri de prevenire, indispensabile pentru literatură, pentru a stopa Indiferenţa ce astăzi umblă cu maşini de lux, călcând acceleraţia până la refuz, noxele eliminate prin ţevile de eşapament sufocând trecătorii, iubitori sau pasionaţi de poezie, care, ameţiţi de noxele Indiferenţei, se îndepărtează tot mai mult de buzunarele pline de versuri şi metafore ale „cetăţenei” Poezie.
Unul din cotidianele de calibru anunţă că „fantoma” Ministerului Culturii a alocat ceva fonduri prin ţară pentru a tipări câteva reviste în care imaginea accidentată a Poeziei să capete o infimă reabilitare, praf în ochii celor mulţi. „Proşti, dar mulţi”, spunea Alexandru Lăpuşneanu, aceşti „mulţi”, dacă nu s-au născut cu el, au contactat pe parcursul desfăşurării vieţii cotidiene acest virus al indiferenţei. În diferite ziare, cu litere de-o şchioapă, a apărut titlul „Aveţi grijă cum traversaţi pe trecerea de pietoni – «bolidul Indiferenţei» vă poate ucide!” Într-o clipă de relaxare, tacticos, mănânc bomboane agricole,scuip apoi coajă după coajă. Prin minte îmi trec aşchii de gheaţă gândindu-mă că într-o bună zi Poezia ar putea fi clonată, acest lucru petrecându-se poate undeva în lume. La noi se experimentează transplantul de organe la o fiinţă poetică muribundă, în ultimii ani aceasta suferind câteva preinfarcturi. Intervine întrebarea: până când va mai rezista? Scuip tacticos bomboanele agricole, făcându-mi singur curaj: fiinţa poetică nu poate deceda, prin venele ei curgând sânge albastru, un „albastru de Voroneţ.”
Lasă un răspuns