Într-o perioadă când lumea este frământată de o multitudine de crize grave, criza economică încă nedepăşită total, criză financiară, criză de energie şi materii prime, o posibilă criză de alimente, boli la nivel global, când terorismul, conflictele popoarelor islamiste, saturate de dictatură şi de subdezvoltare umană şi politică, schimbă harta politică a continentelor, maghiarii din ţara noastră vin în Uniunea Europeană cu „cadoul” autonomiei teritoriale pe criterii etnice, al dezorganizării juridice, al descompunerii statului naţional român, eventual, şi al altor state cu minoritate maghiară din Arcul Carpatic. Această stare de lucruri conflictuală în esenţa ei şi de extremă urgenţă pentru autorii ei, pare să fie un fel de ultimatum, de declaraţie de război, din partea lor, bizuindu-se şi pe deţinerea în UE a două funcţii fundamentale, Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European (PE) şi Victor Orban preşedinte al Consiliului UE.
La acestea se adaugă realizările nebănuit de mari obţinute de liderii maghiari din UDMR, în cei 21 de ani de participare la gestionarea problemelor ţării, alături de toate guvernele care s-au perindat la putere şi le-au conferit o asemenea forţă că au ajuns să decidă, nici mai mult, nici mai puţin decât destinele întregii Românii. Luăm în consideraţie faptul că actualul regim politic, nefast pentru poporul român, redus la nivelul de subzistenţă şi înfometare cronică, s-a menţinut la putere predominant cu voturile lor, ale etnicilor maghiari, ale celor ne-maghiari, urmate de cele ale traseiştilor politici, onoraţi cu multiple şi variate stimulente: politice (funcţii de vârf în stat şi în toate instituţiile judeţene şi locale), economice (fonduri financiare ce i-au transformat în latifundiari şi grofi de tip capitalist), stimulente morale (titluri şi ranguri onorifice, în stat şi armată – UNPR), etc.
Vreau să-mi precizez de la început atitudinea faţă de maghiari. Personal nu am nici o problemă sau rezervă, să fie aleşi şi să se bucure de toate drepturile, ca şi românii. Dar ei insistă fără limite legale şi morale, luptă prin toate mijloacele să aibă nu drepturi, ci privilegii şi supra-privilegii, cu care să ne umilească şi să decidă destinul tuturor cetăţenilor ţării, în numele unei „istorice” superiorităţi de fostă clasă nobiliară, aspiraţie vetustă şi imorală, în deceniul întâi al mileniului III.
Dacă alianţa cu maghiarii ar fi condus la consolidarea statului român, la creşterea coeziunii sociale şi interetnice, nu ar fi nimic de reproşat. Dar, din păcate, această etnie are în sânge nevoia de revanşă pentru aşa-zisa „nedreptate a Trianonului”, manifestă agresivitate, dorinţă de dominare şi de stăpânire, care o transformă într-o forţă malefică, într-un mediu ostil şi generator de instabilitate socială şi politică. Ţelul absurd şi inacceptabil de către majoritatea românilor de a destrăma ţara, de a submina unitatea Statului Român, prin declararea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a ţinutului secuiesc poate declanşa consecinţe nefaste pentru întreaga ţară. Ambiţia oarbă, chiar paranoică, cu care toţi liderii ei, vechi şi nou-aleşi, afirmă că marea lor ţintă este obţinerea autonomiei etnice, culturale, educaţionale, politice şi economice, are drept consecinţă pentru români, nimic altceva, decât realizarea unui ministat maghiar în inima ţării. Acesta va avea toate instituţiile şi atribuţiile unui stat, adică guvern, parlament, poliţie, forţe paramilitare, administraţie, instituţii culturale, educaţionale prin care care să trateze de la egal la egal cu Statul Român. Şi nu într-un viitor oarecare, ci cât se poate de curând, în luna iunie 2011, în această sesiune parlamentară, cât mai ţine alianţa PDL, UDMR, UNPR, susţinută de guvernanţii trădători Băsescu-Boc şi dirijată financiar şi logistic de oficialii din Ungaria. Folosind ca mijloc şantajul politic, ei chiar cred că acest popor de circa 22 milioane, mult încercat în lipsuri, sărăcie şi dispreţ din partea lor şi a guvernanţilor pe care îi perpetuează la putere, va accepta o asemenea încălcare din partea unei etnii de un milion şi jumătate, arogantă, profitoare, imorală şi ilegală în viaţa politică a ţării? De ce nu s-au înregistrat la tribunal liderii ei? Din prea multă moralitate ? Sau pentru că vor să obţină fonduri, posturi, beneficii din toate părţile, ca partid politic, ca organizaţie culturală şi ca grup etnic ?
Violenţa cu care impun o asemenea aberaţie guvernului Băsescu-Boc, pentru a-i prelungi existenţa, atât de lipsită de suport uman, social şi economic, seamănă cu o înfruntare deschisă a poporului român. Deci, guvernul şi liderii etnici maghiari intră în conflict cu idealurile corifeilor lui care au avut ca stea polară, de-a lungul întregii istorii, independenţa, suveranitatea şi unitatea sa ca popor şi naţiune.
Maghiarii vor să ocupe Arcul Carpatic şi, în primul rând, Ardealul, coridor către Ungaria, creându-şi propria enclavă, mizând pe trădarea ţării de către actuala coaliţie în frunte cu preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc, care, de dragul puterii, al nenumăratelor privilegii şi beneficii dobândite până acum, renunţă la apărarea intereselor ţării, ale celor ce i-au ales, sfidând voinţa poporului şi dorinţa sa istorică de unitate şi neatârnare.
În fapt, Ardealul a fost cedat cedat fizic, social-economic, politic şi simbolic maghiarilor prin odioasele înţelegeri politice ale tuturor guvernelor care s-au aliat cu ei. A fost predat pas cu pas, prin metoda paşilor mărunţi, prin tenacitatea şi solidaritatea lor intra-etnică fără egal, faţă de români, în decursul a două decenii.
Cauzele au fost cel puţin două. 1. Imoralitatea, lipsa de cultură istorică şi slăbiciunea guvernanţilor, parlamentarilor şi politicienilor români din anii ’90 şi din toţi anii care au urmat, până în prezent, puşi pe căpătuială, orientaţi, în primul rând, spre interesele personale, care au permis intrarea în Parlament a unei organizaţii etnice, culturale, cu falsa impresie că „dă bine în faţa Europei”, dar şi din lipsa de verticalitate, lipsa de sentiment naţional şi patriotic şi de empatie la problemele grave cu care se confruntă în menţinerea identităţii naţionale, lingvistice şi culturale, românii minoritari din Covasna, Harghita şi Mureş;
2. tupeul, neobrăzarea, neruşinarea fără limite a maghiarilor, care se consideră îndreptăţiţi să aibă numai privilegii, dar niciun fel de obligaţii. Ei nu ştiu sau nu vor să ştie că o Cartă a Drepturilor omului, presupune cu necesitate şi o Cartă a Obligaţiilor omulului, ce-i revin ca beneficiar de drepturi. În schimb, maghiarii pretind nu numai drepturi, pe care le au din plin, cum nu există în alte ţări ale UE, în care sunt şi alte etnii, ci privilegii şi situarea deasupra legii, a Constituţiei, pe care vor neapărat s-o modifice, tot în favoarea lor.
Lasă un răspuns