Nu cu multă vreme în urmă aflam din presă de o hotărâre a sinodului Patriarhiei Ierusalimului care producea stupoare oricărui om de bine și de bună credință. Acel sinod lua hotărârea respectivă cu unanimitate de voturi, dar, cum ținea să precizeze comunicatul de presă, ,,cu profundă durere”. Prin ea, Patriarhia Ierusalimului rupea relațiile cu Patriarhia Română și caterisea pe Arhimandritul Ieronim Crețu, superiorul Așezământului Românesc din Țara Sfântă. Ciudată hotărâre, ambele prevederi ale ei fiind de-a dreptul ridicole.
Rupea legăturile cu Patriarhia Română, fiindcă Patriarhia Română construise o biserică în Ierihon și anexe în jurul ei fără aprobarea scrisă a Patriarhiei Ierusalimului.
Dar, oare, a fost greșit? Avem în Israel zeci de mii de români la muncă. Vin, de asemenea, zilnic, grupuri de pelerini români din țară și din străinătate să vadă Locurile Sfinte pe unde a fost Mântuitorul.
Atât la Ierusalim, cât și la Ierihon, anexele bisericilor românești pot găzdui pelerinii români la prețuri mult mai mici decât cele practicate de statul Israel, ori de Patriarhia Ierusalimului.
Construcția Așezământului de la Ierihon a început în 1998, pe un teren donat Patriarhiei Române de un român stabilit în Israel. Patriarhia Ierusalimului și-a dat acordul verbal pentru începerea construcției. Fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpașu, a avut o întâlnire specială cu patriarhul Diodor al Ierusalimului și i-a cerut aprobarea scrisă, dar acesta s-a îmbolnăvit și s-a grăbit să moară.
Noul patriarh al Ierusalimului s-a trezit dară că ar putea să intre în proprietatea noului lăcaș, prevalându-se de un viciu formal. Acolo statul român și Patriarhia Română au investit bani grei, fără să mai vorbim de donațiile făcute de muncitorii români din Israel, de munca voluntară a acestora. Interesant este că Patriarhia de la Ierusalim se preface că nu a văzut și nu a auzit nimic până acum. La Așezământul Românesc de la Ierihon au fost în vizită președintele Emil Constantinescu, miniștri și înalți demnitari. Patriarhia Ierusalimului s-a făcut că plouă. Abia când toate sunt gata, descoperă că nu a dat binecuvântarea scrisă pentru construcție și ca atare, ,,cu profundă durere” rupe legăturile cu Patriarhia Română, până când aceasta îi va ceda locașul de la Ierihon și anexele. Scurtă ținere de minte are această patriarhie!
Sute de ani bisericile și mânăstirile din Orientul Apropiat și mai ales de la Locurile Sfinte au cărat mii de tone de bucate adunate de pe pământul Principatelor Române. Mii de hectare de teren fertil, iazuri de pește, mori, turme și cirezi, puncte vamale, bani, cărți, veșminte și odoare le-au fost donate sau ,,închinate” Locurilor Sfinte de voievozii și boierii români. Nenumărate călătorii au făcut patriarhii Ierusalimului și trimișii lor în Țările Române, ca să cerșească ajutoare, fiindcă trăiau sub turci și erau amenințați cu pieirea. Acum, s-a schimbat boierul… A uitat tot ! Știe una și bună: bani, bani și iar bani!
A doua parte a hotărârii sinodului de la Ierusalim îl privea pe Părintele Arhim. Ieronim Crețu. Omul acesta și-a îngropat tinerețea și o bună parte din viață, luptându-se cu greutăți pe care noi cei de aici nici nu ni le putem imagina. Nu este ușor să construiești o biserică imensă și un complex uriaș pe pământ străin, într-o țară aflată în război. În orice moment putea fi bombardat, în orice moment putea fi ucis. Nu s-a temut și a mers mai departe. Cu ani în urmă, Părintele Ieronim Crețu a comandat multe cărți parohiei noastre, apoi l-au copleșit greutățile și nevoile. Dețin multe scrisori de la dânsul, scrisori scrise cu lacrimi și cu durere. A realizat ceva acolo. Opera vieții sale. Tocmai acum, când toate erau gata, iată că se trezește caterisit, adică dat afară din preoție, fiindcă a făcut… o biserică. E curios faptul că el e caterisit de Patriarhia Ierusalimului, deși este sub jurisdicția Patriarhiei Române.
Dar, la Ierusalim orice e posibil. Nici Pilat nu-i găsea nici o vină Mântuitorului, dar arhiereii strigau cât îi țineau bojogii: ,,Să se răstignească! Să se răstignească!”
Lasă un răspuns