De cele mai multe ori suntem tentați să înțelegem neînțelesul, dar incapabili, de a
pricepe simplitatea cuvântului ca formă de exprimare, a gândului ca gând. Luăm și împărțim, scădem și înmulțim, căutăm continuu, dar tot de goluri ne lovim. Nesiguranța în pas, ezitarea din glas ne sunt catalogate drept neputință fără a se analiza mai atent cauzele acestor efecte.
Bulversantă stare, aburiți mai suntem! Nici nu mai știm în ce zi a fost vară și când s-a născut ,,Arboroasa”. Și ce români adevărați avea ,,Arboroasa”!
Da, calendaristic a venit, oficial ne intrase în case mai devreme, acum își trimite ușurel fiul: solstițiul de vară. El vine cu ziua cea mai lungă, răvășește ultimile flori ale primăverii, își trimite fetele să adune florile de sânziene și așteaptă să înceapă hora în sat.
Suntem de cele mai multe ori aruncați în vâltoarea evenimentelor mai mult sau mai puțin importante pentru viața noastră, încât uităm ce este esențial: etnografia, istoria, cultura. Haotic și totuși dirijat atenția ne este direcționată spre alte subiecte care înfierbântă mințile și răcesc sentimentul uman. Uităm de oameni valoroși, ridicăm în slăvi nulități.. A trecut 15 iunie fără a fi oficial comemorată trecerea în neființă a celui care scrisese: ,,Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni. / I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni”, dar Eminescu a rămas și va rămâne în conștiința multora dintre noi.
La 5 iunie s-au împlinit 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga, dar nici un post de televiziune ori de radio nu a marcat acest eveniment. Și atunci de ce să nu recunoaștem că suntem o națiune ocupată, mult prea ocupată ca să ne întoarcem la istorie și cultură deși de veacuri ne sprijinim pe acești bravi umeri? Abatem atenția de la problemele spinoase ale acestei țări, creăm false dispute și ignorăm cu bună știință realitatea dureroasă, îmbălmăjim imagini și scoatem dicționare ( bilingve, trilingve, polilingve) , hașurăm regiuni și deschidem sisteme, vedem în roz, sperăm în verde și trăim în gri. Ținem căruța în drum și o mânăm, când ,,hăist”, când ,,cea”, jucăm la poarta goală și tot nouă ni se atribuie ”henț”, stăm cu mâinile în buzunare și cu gândurile în portofel, tragem de pragul electoral cu false sondaje de opinii, doar-doar vom mai privi un mandat tavanul Parlamentului, ținem cu dinții de scaunul socio-politic, cu toate că, tot bălăngănindu-ne pe el, i se mai rupe un picior, îi mai cade speteaza și nu prea mai avem spatele asigurat. Nu-i nimic, ne salvează fiul soarelui și-al ploii: solstițiul de vară a venit ca în fiecare an buchet de sânziene și spice proaspete de grâu. Restul este doar un crochiu de existență sezonieră, efemeră….
Lasă un răspuns