Maître

La apa Bârladului, ajunse aici, muzele simt aproape ora odihnei. Sau, poate, se
prefac doar de dragul a ceea ce le îndeamnă venitul încoace. N-o marturisesc dar
își urmează gândul tainic. Doresc a se revedea cu aceia cărora, în pruncie, de fapt
la venirea pe lume, le-a vegheat somnul de început, atingându-le fruntea cu
degetul înmuiat în aghiazmă și nectar. Le supraveghează mersul sub stele, în șăgalnica exprimare, nevoia revederii. Știu, cu siguranță, unde le poate da de urmă.

Nu-i de mirare dară că pe Magistru, pe Majestatea Sa Guguianu, îl caută fără ezitari
și îl descoperă din priviri tocmai aici. Adica unde, unde altundeva decât la un
castel ce-i poartă numele. În această incintă imaginată special pentru a-i cuprinde gândurile, un spațiu pentru lacrimile sale de cleștar, rostite în clipele de meditație și nevoia de dialog cu sine însuși, de mărturisiri discrete și rotunde. Aici, în acest sanctuar al purității unde totul este mângâiere și tandru suspin, rostire botezată în tremur, în vibrație inspirată de zbor de îngeri, ce merită percepută , adjudecată și consfințită prin evlavie, închinare și rugăciune.

Aceste murmurări la termene de taină și în șoapte abia sesizate, unduiri provocatoare ale materiei deprinsă a asculta de legi inaccesibile nouă, celor aflați sub ferestre, își au normele lor de legătură cu lumea ce le rămâne. În pofida apropierii, distanța, efortul de a le decripta tainele ce le guvernează solfegiile, dar și blestemele de care se feresc, toate rămân în seama noastră.

Priviți-le! Un blestem ceresc le obligă să ne vină aproape, să-și rostească în liniște crezurile celeste, rugându-se la zei neștiuți, la fel de ascunși privirilor noastre.
Câtă simplitate, atâta discreție și măreție.

Este hărăzit Maestrului Marcel Guguianu să le poată auzi tăcerile și descifra
gândurile.

Este norocul care dă peste noi năvală să-i ieșim în cale, căutand a pricepe câte ceva din rostogolirea sunetelor eliberate de o harfă pe care doar el o poate citi și stăpâni.

Insist: căutați cu ochii aceste formule trigonometrice insinuate în alcătuirea trupului uman pe care doar ochiul și mintea artistului le pot descifra și reprezenta, prin extracție dintr-o existentă preocupantă dar efemeră.

Prin gestul său, artistul le impune perenității. Eternității.

Arta pretinde aceasta diafană dar rară pricepere de a sesiza și descifra esențe transferându-le memoriei.

La Bârlad, într-un îndepărtat anotimp învecinat celui dintâi măcel întins pe
tot globul, apărea sub raza de lună norocoasă, protejat de borangicul ocrotitor al zodiilor, un viitor vrăjitor în ale cuvântării prin volume și arce, delicate simțiri și pilduitoare tresăriri de forme.

Marcel Guguianu ni s-a strecurat în cuget și simțiri. Ne-a facut semne, chemându-ne aproape, izbutind să ne țină de mână cu priviri desfășurate spre azimuturi definite de imprevizibile recitări.

La apa Bârladului, când ajung, muzele își caută răsfățații, pe cei cărora le-a
atins fruntea cu degetul înmuiat în aghiazmă și nectar.