Arhive autor: Cristian Ardeleanu

Incultura lumii moderne…

Individul lumii moderne are multe lipsuri, carențe sau hibe, iar una dintre ele este depersonalizarea – lipsa de atitudine, care înseamnă lașitate totala. Și se vede din plin acest lucru în societatea în care trăim. Aici s-a lucrat, s-a jucat


Turcia – război sau pace?…

O vorbă veche de pe la noi, spune cam așa – „la plăcinte înainte, la război înapoi”. Astăzi însă, în aceste vremuri tulburi progresist-globaliste, constatăm că războiul a luat locul plăcintelor. Aproape peste tot în lume „dospesc” focare de război,


Criza democrației și falimentul noii generații?

Odată cu încheierea războiului rece, lumea a fost preocupată printre altele de găsirea și păstrarea unor forme și formule de securitate. În consecință, a existat un pact global defensiv, un pact al securității globale colective și cooperative. Primul prevedea un


Antiromânismul ca politică de stat…

Statul azi, în România, și aproape peste tot în lume, nu e minimal sau maximal. Problema majoră este că el a devenit oligarhic. Civilizația modernă – progresistă s-a despărțit de Dumnezeu și a creat o societate tehno–globalistă care are la


De la unipolarism la multipolarism…

Să nu uităm că SUA este mai divizată politic ca oricând, cu riscul iminent al izbucnirii unui război civil între republicanii patrioți și democrații globaliști neomarxiști, să nu uitam că economia și finanțele americane sunt pe tobogan, să nu uităm


Războiul lumilor…

Ei, doar ei reprezintă lumile în care noi ne ducem astăzi veacul. Pentru ei noi nu suntem decât o populație, o masă amorfă nesemnificativă, niște simple numere sau matricole. Și care ne conduc acum și ne vor supune curând în


O scurtă radiografie politică…

Din păcate, azi, bisericile creștine în Apus sunt vai de mama lor… cele puține care mai îndeplinesc rolul de Biserică a lui Dumnezeu. Un occident în care observăm siderați și neputincioși în ultimii ani cum efectiv ne este băgat cu


Același veșnic „Play cu boy”…

Trebuie reamintit, căci pentru mulți istoria are memorie scurtă, că de 33 de ani avem o mare problemă legată de conducere, mai ales de conducerea actuală a României, din cauza căreia țara noastră pierde galopant pe toate planurile și, mai


2023 – Lupta continuă!

Adevărul este că refuzul aderării la Schengen și politica anti-românească din Ucraina sunt rezultatele incapacității politice de 33 de ani. Mai ales că subiectul Schengen se discută de 11 ani. Iar după 11 ani ne trezim în plop și plopul


Slugile întunericului?…

Cu noile legi ale justiției, statul român este practic distrus, este vândut de niște trădători. Interesant este că nu iese nimeni în stradă să protesteze. În alte cazuri am avut demonstrații masive de stradă pentru diverse alte probleme care nu