Implementarea proiectului de construire a Autostrăzii Nădlac-Timişoara avea să conducă la cercetarea a numeroase situri arheologice. Dacă până nu de mult săpăturile arheologice însumau dezvelirea unor suprafeţe reduse, noile cercetări au dus la investigarea unor însemnate părţi din unele situri. Consecinţele acestei noi abordări se reflectă într-o mult mai bună cunoaştere a comunităţilor umane din trecutul acestor meleaguri. Unul dintre aceste importante situri este aşezarea de la finalul epocii bronzului (1500-1000 î.Hr.) ale cărei urme au fost dezvelite în hotarul comunei Şagu. Săpătura arheologică s-a desfăşurat pe parcursul anului 2010 şi a scos la lumină unul dintre cele mai impresionante situri din țara noastră. Această remarcă nu survine neapărat din spectaculozitatea contextelor arheologice sau a artefactelor scoase la lumină, ci prin suprafaţa decopertată, numărul fără precedent a artefactelor prelevate, dar şi prin minţiozitatea cu care s-a efectuat săpătura. Urmele materiale ale vechii aşezări au constat în principal din gropi săpate în lutul galben, ce au avut diverse întrebuinţări, cum ar fi gropi menajere, ori gropi de provizii, în care au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, dar şi oase de animale.
Se poate porni o ipoteză legată de destinației acestor gropi numite „menajere”. Dacă vom lua în considerare posibilitatea ca timpul – această constantă propusă ca perpetuă – să „se termine”, iar acesta să se „lege” printr-un nod (Nodul lui Isis, Nodul lui Hercule, Nodul Gordian) de timpul viitor, atunci (în perioada Timpului pentru nimic, a Timpului suspendat – înnodat) munții se vor ridica din nou, iar mările vor spăla continentele. Întreaga planetă va arăta ca o groapă de gunoi, în care se vor aduna plante și animale „vechi”, cu formele „sparte” (asemenea vaselor și statuetelor sparte ritualic din aceste gropi). Dacă ar fi așa, sensul acestor gropi în care se așezau statuete (întregi sau sparte; ca mesaj al ruperii formelor de viață vechi, sau solicitare către Zeița Născătoare de a da viață acestor forme, de a le perpetua), se aruncau resturile vegetale și animale ale unor banchete comune (ca resturi de la Marele Banchet al Zeilor ce vor veni flămânzi, ca Panta-gruel), este acela de a copia acțiunea acestor zeități, făcându-le astfel pe plac. Tot din acestă „copiere” a fenomenelor ce nu puteau fi explicitate prin rațiune și cele cinci simțuri umane au apărut și războaiele, pentru mulțumirea Zeului Războinic. De asemenea, incendierea periodică a caselor – colibelor, sau părăsirea unor vetre se făceau din aceleași considerente.
Alături de aceste „gropi de gunoi” (menajere) au putut fi identificate diverse gropi de scos lut, vetre, ori un cuptor de ars ceramica. Ca urmare a studierii artefactelor extrase din acest sit, am sesizat că aşezarea a fost utilizată pe parcursul a mai bine de 300 de ani, ceea ce denotă că nu toate descoperirile sunt contemporane. Aşezarea de la Şagu este importantă în primul rând pentru reconstituirea pe cât posibilă a vieţii de zi cu zi a unei comunităţi preistorice, fapt fără precedent în judeţul Arad. În acest context trebuie precizat că cercetarea celor 28.000 m2 a dus la dezvelirea a peste 10% din suprafaţa estimată a întregii aşezări. Un prim aspect interesant de remarcat ar fi lipsa locuinţelor din suprafaţa investigată. Privit în ansamblu putem constata că acest fenomen este răspândit în cadrul aşezărilor contemporane din arealul intra-carpatic. Cu toate acestea, descoperirea pe întreaga suprafaţă a sitului a unor vetre, aglomerări de artefacte, dar şi a unor bucăţilor de pereţi arşi ne îndeamnă să considerăm existenţa câtorva locuinţe, dar care însă nu au lăsat urme identificabile din punct de vedere arheologic. După cum bine se ştie, folosirea focului a reprezentat un prim pas ce a dus înspre făurirea civilizaţiei umane. Utilizarea focului, pentru asigurarea unui minim confort termic, dar şi pentru prepararea hranei, reprezintă unul dintre cele mai comune comportamente umane. Cu timpul în sânul comunităţilor umane se dezvoltă locuri special amenajate pentru utilizarea focului, numite vetre. În cazul aşezării noastre au fost descoperite 15 astfel de vetre, situate în afara locuinţei. Printre activităţile cotidiene identificate se numără şi cele care pot fi puse în legătură indirectă cu practicarea agriculturii. În acest sens trebuie evocat numărul impresionant de râşniţe descoperite pe toată întinderea aşezării. Aceste râşniţe din piatră au fost folosite încă din neolitic pentru măcinarea diverselor cereale. Tot în acest registru, un aspect important al vieţii îl reprezenta creşterea animalelor şi vânătoarea, elemente indicate prin diversele fragmente osteologice identificate în gropi menajere. Prin cercetarea din 2010 au putut fi surprinse şi câteva urme care sugerează unele preocupări mai puţin frecvente, ca de pildă prelucrarea bronzului sau olăritul. Aşezarea de la Şagu oferă informaţii abundente ce pot fi puse în legătură cu obţinea artefactelor din bronz. În această privinţă identificarea a peste 20 de tipare utilizate pentru turnarea topoarelor de bronz, împreună cu urme al întregului lanţ operator este relevantă. Un aspect insolit îl reprezintă şi cuptorul de ars ceramică surprins chiar cu tranşa de vase aflate în curs de ardere, descoperite în interiorul acestuia. Tuturor acestor aspecte descrise li se adaugă şi unele descoperiri ce au legătură cu viaţa spirituală a comunităţii. Cele mai însemnate dintre acestea sunt ilustrate prin câteva artefacte, ca de pildă o statuetă feminină (Marea Zeiță; Mama Mare, sau Zeița Născătoare ce intervine periodic în materie), ori un vas zoomorf modelat în forma unui berbec (conducătorul turmei; simbol al fertilității, etc.). De departe cea mai captivantă descoperire legată de acest subiect este un vas de mari dimeniuni în interiorul căruia se afla un craniu de fetus uman. Analiza preliminară a contextelor arheologice identificate în așezarea de la Șagu înfăţişază o comunitate ale cărei principale preocupări sunt legate de agricultură, dar care desfăşura şi alte îndeletniciri, precum olăritul sau metalurgia. Segmentul spiritual era și el reprezentat, prin statuetele ce reprezentau zeitățile cărora li se adresau rugile și se ofereau ofrandele comunității, sau chiar prin gropile ritualice („menajere”) cu artefactele descoperite. Astfel se poate deschide o fereastră către acestă comunitate veche, către acestă perioadă din istoria noastră, ca popor. (G.V.G.)
Lasă un răspuns