În istorioara Vameșului Zaheu întâlnim un lucru extraordinar, care ar putea să fie călăuză în lucrarea noastră de mântuire. Acolo omul se „joacă” cu…. Dumnezeu și invers. Am putea spune că sunt urmați niște pași, de care Zaheu nu era conștient, dar pe care Dumnezeu îi folosește cu mult tact pedagogic. Pasul I: Dumnezeu se naște din Sfânta Fecioară Maria, ia chip de om și se pregătește pentru a se aduce pe Sine jertfă pentru mântuirea întregii lumi. Așadar, vine pentru întreaga lume; Pasul al II-lea: Zaheu, asemenea multor contemporani ai săi, simțeau nevoia de Dumnezeu, de o reformare a vieții religios-morale a lumii în general și a lor în mod special. Vechile religii și filozofii de viață nu-i mai mulțumeau; Pasul al III-lea: Dumnezeu vine spre Zaheu și-l caută în mod discret, în sensul că vine în orașul lui Zaheu, parcă știind că acesta nu poate să absenteze de la serviciu și să se ducă în alte regiuni sau localități să-L întâlnească; Pasul al IV-lea: Zaheu află de prezența Mântuitorului în orașul său, le lasă pe toate și se duce să-l vadă măcar. Nu poate pătrunde până la El prin mulțime, nu-L vede peste capetele celor prezenți, fiind mic de statură, dar se urcă într-un pom ca să-L vadă mai bine. Așadar, se umilește pe sine, el, înalt demnitar al statului, mai marele vameșilor de acolo. Nu era un oarecare. Pasul al V-lea: Domnul Iisus Hristos când se apropie de pomul în care se cățărase Zaheu își ridică privirea și-l strigă pe nume, spunându-i că „astăzi se cuvine să rămân în casa ta”.
Dumnezeu parcă pentru Zaheu venise anume în acel oraș; Pasul al VI-lea: Zaheu aleargă și face pregătirile necesare ca să-L primească pe Mântuitorul; Pasul al VII-lea: Domnul Iisus Hristos se duce la Zaheu, în ciuda oprobiului public, în ciuda protestelor celor „drepți și credincioși”, că „a intrat să ia masa la un păcătos”; Pasul al VIII-lea: Zaheu este copleșit până peste cap de cinstea ce i s-a făcut și se hotărăște să se schimbe radical. Își donează jumătate din avere săracilor, iar celor pe care-i păgubise le dă înapoi împătrit. Pur și simplu se leapădă de omul cel vechi și de toate ale lui pentru bucuria întâlnirii cu Dumnezeu; Pasul al IX-lea: Dumnezeu încununează acest „joc” cu binecuvântarea Sa: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”
În lucrarea de mântuire a omului participă atât Dumnezeu, cât și omul. Este o împreună-lucrare, o conlucrare. Dumnezeu nu ne obligă să ne mântuim, cum nici omul nu poate intra în rai fără voia lui Dumnezeu. Această lucrare de mântuire a omului s-a făcut posibilă prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului. Ea a creat cadrul, a dat posibilitatea oamenilor să se mântuiască, dar nu i-a și mântuit. Pentru mântuire este necesar efortul fiecăruia în parte, prin credință, rugăciune, post și fapte bune. Dumnezeu nu rămâne indiferent față de strădania noastră și contribuie și El cu harul Duhului Sfânt, pe care ni-l dă prin Sfintele Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Cununia, Maslu și Hirotonia) și Sfintele ierurgii și slujbe. Am putea spune că omul este ca un luntraș cu barca pe mare. În mâini ține vâslele, adică credința de-o parte, rugăciunea, postul și faptele bune de cealaltă parte. Trăgând numai de o vâslă, adică dacă are numai credință fără fapte, barca nu înaintează, ci se învârtește pe loc. Dacă face fapte bune fără credință, se învârtește tot pe loc, dar în sens invers. Este nevoie să pună în acțiune ambele vâsle și atunci, din spate, începe să sufle harul Duhului Sfânt ca un vânt ajutător, care ne mărește viteza spre limanul Hristos.
Așadar, este un „joc”, din care omul, cu puțin efort, poate câștiga premiul cel mare, adică mântuirea și viața veșnică. Este că se merită să încercăm și noi?
Lasă un răspuns