Nepoemenit rămâi, Poete
Deși primim vești triste pentru țară,
Un zâmbet ne va absolvi de stres cu
Perversa amăgire,- a câta oară? –
Că nu ni l-au furat pe… Eminescu.
Apusu-și vinde sieși Răsăritul,
Iar nouă,- aici,la margini de imperii,
Ni se ucide iarăși Răstignitul
La începutul – sau sfârșitul – erii.
Pretoriene căști, bastoane, scuturi
Îngroașă silnic zidul dintre dintre noi și El:
Profet de luturi, și de ciuturi, și de fluturi,
Răpus și pus în debara, pe un rastel…
Afară,-n frig, de lacrimi ud, norodul,
Iar în cavoul cald, doar cioclii și călăii
Re-liturghindu-ne cu fast prohodul…
Urdori, salivă, bale… ling lingăii.
Oripilantă scena cu scenete,
Cu mimi, cu epigoni, cu arlechini…
Tu, nemaipomenitule, Poete,
Nepomenit rămâi sub nimbul tău de spini…
Deși primim vești triste pentru țară,
Un zâmbet ne va absolvi de stres, cu
Perversa amăgire,- a câta oară? –
Că nu ni l-au furat pe… Eminescu.
Cu eminescente gene
Românași și româncuțe,
Dorul nostalgiei cernu-l:
Eminescu să vă cruțe,
Eminească-vă Eternul…!
Frățiori și surioare
Cu-ale limbii simțuri treze,
Eminescu zilnic moare,
Ca, tot zilnic, să-nvieze !
Copilași și copilițe
Cu eminescente gene,
Fi-ți-vă noi vechi mlădițe
Din mlădițele perene !
Triști poeți, triste poete,
Nu permiteți să ni-l ieie
Pe cel mai dintâi, ce dete
Viei poezii sânteie !
L-au făcut nemuritoriu…
pe-ale vremurilor urme
cu o sută și treizeci
de ani grei, urmau să-i curme
viața celui viu în veci…
ci voiau cu ură-a șterge
urma celui de neșters
celui stătător când merge
printre stele, vers cu vers
ci punând la cale moartea
zeului de neucis
l-au făcut în veci să poarte-a
stelei stea prin sacru-i scris
l-au făcut nemuritoriu
din greșeală, ucigându-l
și-au sfârșit în purgatoriu
pentru moartea lui, de-a rândul
ieri și azi și mâine-n ceruri
steaua-i vie strălumină
veșnicind în mii de feluri
aura-i etern divină
doar bufonii, epigonii
se dezeminesc de dânsul
care, din eterne pronii
pentru noi își varsă plânsul
Lasă un răspuns