Catastroica – derivat sugestiv de la perestroica lui Gorbaciov, termen lansat la 1988 de către logicianul, filosoful și publicistul rus disident, Alexandr Zinoviev. În acest cuvânt – titlu de carte, care s-a dovedit a fi prorocire, erau oglindite pericolele catastrofale ale perestroicii pentru Uniunea Sovietică.
De la 1977, când a fost adoptată Constituția, în care era constatată construirea socialismului matur/dezvoltat în Uniunea Sovietică, până la debutul Catastroicii, rămâneau șapte ani. După decesul lui L. Brejnev (1982), în fruntea țării, până la 10 martie 1985, au stat, un timp scurt generalul KGB, Iu. Andropov, apoi C. Ustinov. Ambii foarte bolnavi. Vârfurile clasei dominante nomenclaturiste pseudo-comuniste nu doreau un stăpân veghetor, principial, adevărat comunist, cu mână forte ca a lui I.Stalin. Le conveneau invalizii.
Fenomenele principale din societatea sovietică, care au pregătit caracterul distructiv antisocialist, antirusesc, antisovietic al Epocii Catastroicii (1985-1991) și al înfrângerii Uniunii Sovietice în Primul Război Rece (1946-1991) dus de Apus împotriva întregii tabere socialiste. Anume: 1. Boala gravă a conducătorului statului, L. Brejnev, boală neuro-psihică, agravată după 1978. Practic, L. Brejnev deveni invalid neuro-psihic cu handicap profund. Colegii îl mențieau în fruntea Uniunii Sovietice ca pe o figură de fațadă, pentru a putea, în spatele invalidului, să-și facă nestingherit mendrele mercantile. 2. Degradarea morală a conducerii de vârf, unii fiind implicați în scheme mafiotice. La un moment, apăru dorința vârfurilor pseudo-comuniste, deocamdată tainică, de restabilire a capitalismului – pentru a deveni stăpâni, cu actele în regulă, a întreprinderilor de stat. 3. Lărgirea sectorului economiei controlat de mafii. 4. Absența unui mecanism eficient, a unui lider cu mână forte care ar curăța elitele sovietice de carieriștii psedo-comuniști. Se constitui tâlharocrația. 5. Organizarea fenomenului deficitului artificial, la mărfuri, alimente. 6. Implicarea în războiul civil din Afganistan (1979-1989). 7. Continuarea rămânerii în urmă a dezvoltării tehnice față de statele dezvoltate. 8.Formarea de către șeful KGB-ului, generalul Iu. Andropov (nepotul bijutierului evreu, Karl Flekkenștein) a unui grup ultrasecret, în sânul KGB-ui, organizat după principii masonice. Scopul grupului „tinerilor reformatori” condus de evreul A.Ciubais: pregătirea proiectului de măsuri – schimbări în vederea integrării Rusiei în Occidentul capitalist. 9. O serie de catastrofe aviatice. 10. Amplificarea disidenței contra-culturii liberale antisovietice, constituite preponderent din evrei. 11. Rămânerea în urmă în „revoluția microelectronică”. 12. Cheltuielile pentru apărare au început să arate efectul așteptat de apuseni, cu care se lăuda prim-ministrul M. Tatcher că ar fi fost ideea ei – sufocarea economică a Uniunii Sovietice prin impunerea goanei înarmărilor. 13. Viteza creșterii populației depășea posibilitățile creșterii producției gospodăriei sătești. Criza alimentară, un timp „stinsă” de importul de peste hotare, cu dolari de la vânzarea petrolului. Reîntroducerea, în unule regiuni, a cartelelor alimentare. 14. Viteza creșterii populației depăși viteza construcției locuințelor gratuite. 15. Reducerea de nevoie a cheltuielilor bugetare pentru ocrotirea sănătății. Dacă în anii 60, după durata vieții oamenilor, Uniunea Sovietică era pe primul loc în lume, către începutul anilor 80 – pe locul 35. 16. Cota fondului de salarii din venitul național formată la 1985 în industria Uniunii Sovietice era de 36,5 la sută, pe când în SUA – 64 la sută. 17. Tempoul creșterii veniturilor reale per cap de locuitor s-a redus de la 5,9 anii 1966-1970) la 2,1 procente (anii 1981-1985).
Fenomene negative din exterior:
1. Continuarea Primului Război Rece. Escalarea goanei înarmărilor. 2. Adoptarea de către SUA a programului militar antisovietic „Războaiele stelare” (1983). 3. Declarea Uniunii Sovietice de către președintele SUA, R. Reagan „Imperiu al răului” (1983). 4. Discriminarea comercială a Uniunii Sovietice, în conformitate cu amendamentul Jackson-Vanik la Legea comerțului SUA, intrat în vigoare în 1975. 5. Războiul informational antisovietic dus prin posturi de radio dirijate de servicii secrete. 6. Supraproducerea de petrol în lume (anii 80). 7. Boicotarea de către Apus a Olimpiadei internaționale de la Moscova (1980). 8. Sancțiunile occidentale antisovietice de la începutul anilor 80, când au întrerupt accesul Uniunii Sovietice la cele mai bune mostre de tehnică și tehnologii înalte științifice.
Unele realizări:
1. Lansări de corăbii cosmice, montarea stațiilor cosmice orbitale, având cosmonauți sovietici și străini la bord.
2. Sporirea finanțării culturii. În anul 1979, sferei culturii i-au fost alocate 55,9 mlrd de ruble, în 1980 – 126,6 mlrd. 3. Totuși, în linii generale, starea materială a majorității populației s-a ameliorat: timp de 18 ani ai epocii Brejnev, venitul real al populației a crescut de 1,5 ori. Populația a crescut cu 12 milioane de oameni. Au fost date în exploatare 1,6 miliarde de m.p. de spațiu locativ, astfel au fost asigurațe cu apartamente gratuite 162 milioane de oameni. Achitarea serviciilor comunale nu depășea trei la sută din veniturile familiei. Accesibilitatea locuințelor gratuite, a serviciilor medicale gratuite și studiilor superioare gratuite – fără de precedent.
Concluzii:
1. Menținerea de către Uniunea Sovietică a statutului de supraputere devenea o sarcină tot mai dificilă. 2. Soarta socialismului rusesc depindea decisiv de capacitatea înlăturării din eșalonul superior a pseudo-comuniștilor, clanurilor corupților și a punerii în funcțiune a mecanismului eficient al liftului social pozitiv. 3. Soarta socialismului sovietic și a țării – „a fi sau nu a fi” – depindea de elaborarea și declanșarea urgentă a unei politici sociale-economice mobilizaționiste. De supraviețuire națională. 4. Noul mobilizaționism de supraviețuire a socialismului și a țării putea fi realizat doar pe calea reducerii programelor sociale, creșterii exploatării muncii truditorilor, sporirii exploatării resurselor naturale – spre folosul țării întregi. Care țară se mobilizează – aceea se salvează. Dar… cine să mobilizeze?
Lasă un răspuns