Politicianul într-o biserică este util într-o singură postură… Iar aceea nu e nicidecum cea a rugăciunii… Căci el este de folos doar dacă este adus, nu dacă intră singur în sfântul lăcaș… Să fie adus și pus, nu la masă, ci pe o scândură pentru o ultimă slujbă. Atunci va fi util credincioșilor ca prezență „personală” (poate fi și pe „persoană fizică” și pe nume de partid!) în biserică.
Ăștia însă s-au întâlnit cu mic și mare (politic) și s-au pus la masă chiar în inima bisericii, așa ca un soi de apostoli. Cu spatele la Sfântul Altar, au întins o masă și au purces la a dezbate problema referendumului ce stă să vină. Cu telefoanele în mână, cu fețele acrite, dar privirile sfidând și sfredelind preoții chemați la instructaj, iar prin ei credincioșii, au adus în biserică de-a dreptul semnul demonului, acronimul de partid, lucru de nevăzut într-un sfânt lăcaș acolo unde ar trebui să se regăsească doar smerenia.
Pesemne, dacă Mântuitorul s-ar fi dat jos de pe cruce și s-ar fi așezat în mijlocul lor, dacă tot s-au pironit ei pe post de apostoli, L-ar fi izgonit. L-ar fi dat afară din biserică Lui pentru că atunci și acolo era locul și momentul lor.
Multe locuri bune a făcut Coaliția pentru Familie. Dar acum a greșit. Sau a fost împinsă în greșeală… Pentru că putea să organizeze o întrunire a politicienilor cu preoții oriunde, pentru a discuta despre referendumul pentru redefinirea familiei, dar nu în inima unui sfânt lăcaș. Puteau să vină și la biserică, dar să stea afară, căci acolo trebuie să rămână lucrurile atât de mărunte precum politica și tot ce aduce ea cu sine: minciuna, ipocrizia, fariseismul…
Pesemne, a fost împinsă în greșeală chiar de vreun politician. Cu ordin de la „centru”, dar cu executare în provincie, acolo unde nu se pun multe întrebări (de fapt, nu se pune nici una, se ascultă și se execută, nu-i așa?!).
Politic, mișcarea a reușit… Pentru că mulți cereau dovezi ale delimitării politice a PSD -ului de imaginea referendumului. Dar așteptau ca social-democrații să facă un pas în spate, să nu mai ambaleze politic o acțiune strict civică, să se limiteze la acțiunea politică din Parlament, care într-adevăr a fost necesară pentru a avansa voința pentru referendum prin camere, dar atât. Nu să se încerce o dovedire a nepartipiului pesedist prin afișarea la aceeași masă și a altor partide. Pentru că lucrurile nu merg așa! Iar dacă toți se înghesuie în aceeași barcă, nu înseamnă că avem dovada că PSD nu urmărește vreun folos populist-electoral.
Întrunirea în Sfânta Biserică s-a constituit într-un gest mârlănesc. Și arată încă o dată cu nu un anume politician și nu un anume partid nu au frică de Dumnezeu. Căci pentru propriile parveniri electorale „in perpetuum” ei ar fi în stare de orice.
Interesul politic nu este un dar dumnezeiesc! Iar limbarița și „învârtelile” politicianiste nu sunt parte a vreunui har. Dimpotrivă, sunt vicii, cel puțin la noi, și trebuie tratate ca atare!
PSD, ALDE, PNL și PMP au transformat biserica prahoveană din Bănești într-un fel de Săpânța nehazlie. Iar locul lor ar fi pe post de inscripții de-a stânga și drepta unei cruci care să izbăvească acest neam de molima care i-a distrus mare parte din ființă.
Imaginea de la Bănești ne va bântui multă vreme… Pentru că seamănă a lături aruncate în biserică de aleșii necredincioși, și farisei, ai poporului… O blasfemie în care țățismul nu a mai ținut cont de sex, spre deosebire de scopul referendumului și al zisei adunări politice, țațe fiind și muierea politicianistă cu capul bezmetic neacoperit în biserică, dar și nebărbații politici stând de-a stânga și dreapta acestei, și cu spatele la Mântuitor.
Dacă ar fi lăsat doar un gust amar am fi spus că a fost doar o altă cruce pe umerii noștri în An Centenar. Și dacă ne-ar fi pironit cu un semn încins în focul întreținut și de indiferențele, și ignoranțele noastre, nu ar fi fost atât de dureros; am fi mirosit o clipă a carne arsă, dar am fi înțeles un rost.
Dar este cu mult mai mult de atât. Iar crucea ne poate fi și izbândă, de o v-om purta și ne vom ridica în numele ei, dar și lespede de tăcere peste mormântul nepăsării…
Lasă un răspuns