Ex-regele României a fost pe tron în două rânduri: constituțional – în 1927-1930 și neconstitituțional – în anii 1940-1947. Deoarece în anii 1927-1930 dânsul era copil, țara era condusă de o regență. Pentru aprecierea istorică a valorii domniei lui herr Mihai putem considera doar aportul personal, dacă a fost, din anii 1940-1947. Cu mărimea și sensul acelui aport va rămâne în istorie ca ultimul rege din România.
Herr Mihai s-a născut la 25.X.1921 la Sinaia. Era fiul prințului moștenitor, al evreului mixt-german Carol (viitorul rege Carol II) și al prințesei grecoaice Elena. Genealogie, câteva notițe semnificative. Tata Carol – fiul neamțului Ferdinand I de Hohenzollern Sigmaringen (rege al României) și al Mariei Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha (prințesă a Marii Britanii și Irlandei).
Tatăl Carol (1893-1953) era un aventurier notoriu, sexoman celebru, care de două ori a renunțat la tronul României de dragul unor amante, pe care nu le putea tolera legislația românească și părinții insului. Supărat, Ferdinand I l-a numit pe fiul său Carol ”ram putred al dinastiei” ce trebuie retezat, i-ar mama Maria a spus despre fiul Carol: ”acest erotoman ne va nenoroci pe toți”. Carol II a intrat în istorie ca cel mai corupt cap încoronat din Europa anilor 30. În timpul Primului Război Mondial, prințul moștenitor Carol a părăsit samavolnic frontul, unitatea militară pe care o comanda (lângă Tg. Neamț) și a plecat cu amanta Zizi Lambrino la Odesa, pentru a se cununa clandestin, împotiva voinței părinților lui Carol. La întoarcere, risca să fie împușcat de tribunalul militar. Însă Ferdinand doar l-a exilat pe câteva luni la mănăstire. Gest incorect. Alt dezertor ar fi fost împușcat. Dacă prințul Carol ar fi fost lăsat pe mâna tribunalului militar, istoria României interbelice avea să fie alta.
Mama lui Mihai, principesa Elena (1896-1982) era fiica regelui Greciei, Constantin I și a reginei Sofia (nemțoaică de Prusia). Elena disprețuia și ura poporul român (atitudine confirmată de contemporani)!
Bunica Maria (1875-1938), pe linie paternă, era fiica lui Alfred (duce de Edinburg) și a ducesei Maria (fiicei împăratului Rusiei, Alexandru II). În căsătoria cu Ferdinand, cu 10 ani mai în vârstă, Maria nu a fost fericită. Deficitul de dragoste psiho-sexuală conjugală îl completa cu aventuri extraconjugale, descrise în memoriile contemporanilor. A avut un șir de iubiri păcătoase. Se afirma că ultimii doi copii, din șase, au fost concepuți cu Barbu Știrbey.
Bunicul pe linia paternă, Ferdinand I (1865-1927) era timid, nehotărât și bolnăvicios. El a decis și a trecut prin Parlament Legea îndepărtării prințului moștenitor Carol de la succesiunea tronului României. Carol rămase peste hotare cu amanta evreică Magda Grunberg-Wolf zisă pre românește Elena Lupescu, cu care se va căsători în anul 1947. A fost emis ordin ca cetățeanul Carol Caraiman – numele dat de tat-su, în loc de Hohenzollern – să nu fie admis în țară. Rege a fost numit baby Mihai, de 6 ani. Conducea Țării era asigurată de regență.
Lovitura de stat din 1930. După decesul (cancer) a lui Ferdinand I (1927), Carol coace planuri de acaparare a tronului României. Intră în cârdășie cu capii partidelor din România și sosește inopinat și ilegal cu avionul la București (1930), la fel cum sosise mai târziu, pe același aeroport, în 1990, fecior-su, ex-regele Mihai… Cu complicitatea partidelor politice, a fost abrogată Legea excluderii lui Carol de la succesiunea tronului. Baby Mihai e detronat, Carol e ales rege al României – Carol II. Începea cea mai rușinoasă epocă din istoria României, marcată de fraude, corupție, hoții, scandaluri – ”epoca Lupeascocrației”, adică a dictaturii ibovnicei lui Carol II.
Conștiința infantilă-necoaptă și ambiția regalității a lui baby Mihai primiră o lovitură psihologică puternică. Tat-su l-a detronat! Acei miniștri, care depusese jurământ de credință alteței sale baby Mihai, încălcase cuvântul, jurând fidelitate lui taică-su. Sperjurul clasei politice de vârf din România l-a deprins cu ideea trădării ca lucru firesc și foarte folositor.
Particularitățile copilăriei și adolescenței lui herr Mihai. Căsătoria părinților a fost scurtă și nefericită. Carol Hohenzollern suferea de 2 patoligii sexuale – satiriazis (erotomanie cu necesități sexuale excesive) și priapism (stare de erecție a penisului prelungită în mod anormal, adesea dureroasă și neurmată de ejaculare). El o bănuia de infidelitate pe soția sa, greco-nemțoiaca Elena. A abandonat-o și a exilat-o la Florența. Ea se vedea cu baby Mihai o dată pe an. Atitudinea disprețuitoare față de români Elena a transmis-o fiului Mihai.
Copilăria lui baby Mihăiță a fost privată de dragoste maternă. El, având ereditatea hohenzollernică șarjată, a crecut posac, închis în sine, sec la suflet. Ibovnica lui taică-su, evreica roșcată Magda-Elena Grunberg-Wolf, vâzând atenția insuficientă a lui Carol II față de fiul neiubit, spunea: ”Mihăiță, dacă dorești ceva de la tata, spune-mi – eu pot obține de la el orice”.
Herr Mihai nu a primit instruirea psihologică, informațională și morală necesară pentru a fi rege. Nu a absolvit vreo facultate. Nu a fost instruit moral în spiritul dreptății domnești – cine să-l educe?!! Exemplul potlogăresc-hapsân al tatei a fost model educațional convingător. Exemplul clar-vorbitor al nelegiurii tatei, care a dat ordin să fie asasinați legionarii, floarea tineretului român – fără judecată. Scopul principal al vieții tatei Hohenzollern – deținerea puterii ca modalitate de înavuțirea personală. Cu orice mijloace. Restul nu contează.
Ereditatea și tipul de personalitate al lui herr Mihai. Conform lui N. Iorga, dinastia Hohenzollern este evreiască și masonică, cu stigmat de tuburări psihiatrice exacerbate la fiece a patra generație. Ereditatea lui Mihai a fost compromisă genetic pe linia paternă. Dinastia Hohenzollernilor era una din cele mai hapsâne din Europa. Bunicul Ferdinand a fost o personalitate dizarmonică psihastenică. Tatăl – era un psihopat schizoid asocial și sexoman – „ram putred al dinastiei”. Cu ereditate compromisă și traumatismele psihice din copilărie, herr Mihai întruchipa trăsătura definitorie a Hohenzollernilor – lăcomia fără margini și tulburarea de personalitate – psihopatia – de tip schizoid stenic, moștenită de la tat-su, însă fără erotomanie atât de vestită. Psihiatria pune în lumină următoarele particularități ale schizoidiei stenice: răceala emoțională, afectivitate aplatizată, pragmatism sec, insensibilitate vădită la normele sociale – până la ignorare deplină, incapacitatea de a manifesta simpatie și alte sentimente calde față de oamenii din jur, înclinări despotice evidente.
Alungarea nevrednicului Carol II din România (1940). Generalul Ion Antonescu l-a forțat pe Carol să abdice – ex-regele și camarila regală adusese țara în prag de dezastru. Herr Mihăiță, a fost pus rege în locul lui tat-su. Procedura de investire a lui Mihai I s-a făcut cu încălcări a legitimității constituționale: Mihai, în vârstă de 18 ani, ”a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946)”. Deși a devenit rege cu concursul lui I.Antonescu, herr Mihai avea ciudă mocnită pe acesta – bărbat adevărat, cu voință puternică și experiență de om politic, care îl domina în decizii pe flăcăuanul-rege. Mihai I era sub supravegherea serviciilor de informații. Puterea reală aprținea lui I.Antonescu. Mihai I, din 1940 până la 23 august 1944, se simțea în umbra lui Ion Antonescu, fapt ce îl deranja nespus pe regele de paie. El pândea momentul descotorosirii definitive de mareșalul dominant. Herr Mihai dorea să se simtă rege cu adevărat, cum își închipuia el.
Domnia lui Mihai I (1940-1947). Întrebare firească: a fost el în fapte un rege mare, mediu sau pitic? Să vedem ce fapte bune pentru neam și țară a făcut regele Mihai I. Și după fapte să-l apreciem și să-l clasificăm. A repurtat el victorii militare, apărând Patria? A scos punga sa și a răscumpărat loturile de pământ de la străinii veniți în țară – ca străinii să nu stâpânească pământ românesc? A scos punga sa și a cumpărat tehnică militară nouă? A scos punga sa și a plătit ridicarea de școli, spitaluri, aziluri? A scos punga sa pentru a cumpăra îmrăcăminte și încălțăminte călduroasă militarilor români trimiși iarna, în hâinuțe subțiri să lupte în stepele geroase ale Donului și lângă Stalingrad? Nimic din toate acestea! A fost mic, mic de tot – la suflet și la os! Aprecierea istorică: Mihai cel Mic. Absent în fapte mărețe folositoare țării, enorm în ambiții personale. Tânărul rege Mihai nu avea faţă de români nici cel mai elementar simţ de respect sau de simpatie. Ca și mama-sa, greco-nemțoaica Elena.
„Isprăvile” regelui Mihai I
Trădarea militară ”Poarta Iașului” sau Marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviță, savârşită în strânsă legătură cu Casă Regală și cu liderii Partidului Comunist. În prealabil, alogenul Emil Bodnăraş, trădător-dezertor al armatei române, uneltise, la Palatul regal (13 iunie 1944), deschiderea frontului românesc printr-o trădare militară, numită „Poarta Iaşului. Complotul regal-comunist și lovitura de palat de la 23 august 1944.
La 23 august, Mihai I l-a ademenit la Palat pe mareșalul I.Antonescu și pe Mihai Antonescu, care au fost arestați, destituiți, închiși în safeul palatului, apoi, peste câteva zile, predat pe mâinile rușilor adversari. Complotul și lovitura de palat au fost realizate de Mihai I, camarilă, împreună cu comuniștii ”români”. A fost arestat guvernul.
„În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu. Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” (General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est).
Armele Armatei Române trebuiau – istoricește – întoarse împotriva fasciștilor, trecând astfel de partea Aliaților – însă în condiții onorabile, care erau obiectul tratativelor secrete cu sovieticii, duse de către trimișii lui I. Antonescu la Stockholm. Acolo era și un reprezentatul lui Mihai cel Mic, cu misiunea de a pune bețe în roate. Din zi în zi era așteptată telegrama despre consimțământul rușilor…
Herr Mihai cel Mic și camarila s-au grăbit cu complotul. „Actul de la 23 August a fost opera colectiva a tuturor membrilor oligarhiei traditionale, a monarhiei si a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole.” (C. W. Forester). Lovitura de palat din 23 august a fost apreciată ca trădare. Componentele trădării regale de la 23 august: 1. Predarea în mâinile inamicilor ruși a comandantului forțelor armate ale României; 2. Ordinul dat de herr Mihai armatelor din Moldova să înceteze focul și să depună armele. Armata Roșie a luat prizonieri cca 150.000 de militari români, care au fost internați în lagăre din Siberia; mulți din ei nu s-au mai întors… 3. A amăgit țara că a încheiat armistițiu onorabil cu sovieticii.” Armistițiul” a fost încheiat mai târziu, în septembrie, fiind de fapt capitulare necondiționată.
Colaborarea docilă cu cotropitorii sovietici și pedepsirea celor declarați responsabili de dezastrul țării. Herr Mihai a subliniat, în repetate rânduri, dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic. Persoanele naționaliste, patriotice din România au fost urmărite, puse în pușcării nu de ruși – ei rămâneau cu mâinile curate în fața Aliaților, ci chiar de regele Mihai I, prin odiosul decret promulgat de el la data de 20 ianuarie 1945 sub o „patriotică” mască – DECRET- LEGE „Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării ”. Astfel, România, înaine de instalarea guvernului Groza, a intrat în epoca mistificărilor și terorii antinaționale. Erau urmăriți și încarcerați toți cei care luptaseră pe Frontul de răsărit, care votaseră cu Antonescu. Purificarea elementelor de opoziție oponente. Justiția se transformase în mascaradă, ce imita voința poporului.
A refuzat grațierea ofițerilor care luptase pentru dezrobirea Basarabiei și Bucovinei.
Predarea destinelor țării guvernului Petru Groza, consituit din evrei și alți alogeni antiromâni, cu etichetă de „comuniști”.
A refuzat grațierea mareșalui I. Antonescu, a lui M. Antonescu condamnați la moarte prin împușcare de către un simulacru de judecată dirijat de alogeni (de soția lui Saul Brukner vopsit ca ”Silviu Brucan”).
A creat falsa impresie în fața Aliaților că evoluția poltică din România de după Război este democratică.
SUA și Marea Britanie au dezaprobat numirea de către Mihai a guvernului lui Petru Groza, pro-sovietic. Atunci herr Mihai a înscenat o „greva regală”, refuzând să sancționeze și să promulge deciziile Guvernului Groza, cerându-i demisia. Rușilor nu le-a plăcut de ” greva regală”, dar au tolerat-o un timp, din anumite raționamente. La urma urmelor, herr Mihai a încetat demonstrativa „grevă”.
Herr Mihai știa (citez un document american) „că, aşa cum noi ( americanii – n.n.) am acordat deja adăpost generalului Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost regelui şi reginei-mame, dacă apărea necesitatea …”. Însă necesitatea la herr Mihai așa și nu a apărut! De ce? Herr Mihai, cu studii medii, cunoșea prost istoria. Nu știa despre obiectivul revoluțiilor burghezo-democratice de desființare a monarhiilor. Nu știa că monarhia este o formă perimată de organizare a statului. Lăcomia de înavuțire și ambiția de a fi rege deplin, nestingherit de Mareșal, i-au întunecat rațiunea – el crezuse că rușii, pentru serviciile aduse lor, îl vor lăsa pe tron. Credea că rușii comuniști vor tolera monarhia în țara supusă lor. Că va fi susținut de forțe apusene pe linia secretă.
Însă noii „aliați sovietici prieteni” și instrumentele lor din România l-au determinat frumușel, materialicește corect, să semneze decretul de abdicare pe 30 decembrie 1947. România a scăpat în mod pașnic și comercial de regele hapsân și trădător. În aceeași zi, a fost proclamată Republica Populară. În sfârșit, a fost realizat un vechi obiectiv social românesc, de la 1848 rămas nerealizat.
Stranietatea aparentă a conferirii lui herr Mihai, în iulie 1945, a ordinulu militar suprem sovietic „Pobeda” („Biruința”). De ce? Doar România nu a fost recunoscută oficial ca țară cobeligerantă antifascistă biruitoare? României i-au fost impuse reparații de război în valoare de 300.000 de dolari. Acea biruință specială, apreciată de conducerea sovietică, a fost biruința regelui Mihai asupra intereselor poporului român la 20 și 23 august, acceptarea împușcării lui I. Antonescu și a colegilor, epurarea, în locul rușilor, a elementelor naționaliste românești, blagoslovirea guvernului xenocratic antiromânesc al lui P. Groza. Comerțul este comerț.
Herr Mihai iubea distincțiile, fără avea repulsie față de cele absolut nemeritate. Așa, el care nici armată nu făcuse, habar nu avea de arta militară, primi titlul de mareșal și comandant suprem al armatei române. El a fost decorat la 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul lor deținător, alături de mareșalul veritabil, Ion Antonescu.
În 1946, regele Mihai a primit din partea Statelor Unite Legiunea de Merit militar în grad de Comandant Șef. Oare pentru ce merit l-au răsplătit americanii (Truman)?! Meritul de a le fi trimis lor harta secretă cu câmpiile petrolifere ale României, pentru a fi ochite mai bine de bombele aviației americane? Comerțul este comerț.
Deci, Mihai I a abdicat la 30 decembrie 1947. Sosise momentul oportun. Condițiile oferite lui herr Mihai la abdicare – rodul negocierilor – erau foarte avantajoase și el a acceptat satisfăcut. Autoritățile noi au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea republicii populare. Amin cu monarhia! Noua putere a transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: „Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”. Herr Mihai colaborase cu sovieticii eficient, cu mult folos personal. Precum și două mătuși ale sale, numite” mătușile roșii ale regelui”.
„Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când ex-regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român Petru Groza două vagoane de tren” (citat din presa românească). Ex-regele a mai scos din țară, cu o lună înainte de abdicare, 42 de tabluri ale marilor pictori occidentali. Ministrul URSS, A. Vâșinski i-a garantat pensie. Ulterior, regulat, de la București sosea trimisul guvernamental special, care îi aducea dolari pentru trai îndestulat.
În exil…
Mihai ar fi trebuit să fie recunoscător că nu a pățit-o ca Nicolai II al Rusiei… și alți regi, măturați de revoluțiile democratice. Fusese căsătorit în 1939, la Azuga, cu evreica Nerissa Bowes-Lyon, apoi la 1948, ex-regele Mihai s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma. Ana, timp de 60 de ani, așa și nu a învățat o boabă limba română. Peste un timp de cutreierat lumea, cuplul s-a stabilit la Versoix, în Elveția, ulterior – la Aubonne. Copii: cinci fete. În Apus, herr Mihai a avut diferite afaceri proprii (companii, firme, a vândut mașini, avioane etc.). Semna pretențios: „Mihai al României”. Nu a fost, totuși, cuminte. Fiindcă visa ca România iarăși să încapă pe mâinile lui sau ale progenitrilor sale. Acesta era mobilul principal al vieții și acivității din exil al lui herr Mihai.
La 2 februarie 1989, ex-regele Mihai, mason cu grad înalt (precum relata presa timpului), a sfârșit-o public cu ”neutralitatea binevoitoare” față regimul republicii din România. El s-a adresat la ONU cu cererea de a ataca militar România invocând „drepturile omului”. Pesemne, ca mason cu grad înalt, el era la curent cu proiectul răsturnării ce urma să fie realizată în România în decembrie 1989… Cererea aventurierului cu planuri criminale a fost respinsă de ONU.
După Contraevoluția din 1989, în anul 1990, herr Mihai, cu pasaport diplomatic danez artificial, a încercat să intre în România… A fost întors înapoi de unde a venit.
Herr Mihai a fost oprit și intre în Țară (cu excepția Paștelui din 1992) de Ion Iliescu – unicul merit al acestuia! Însă un alt trădător al intereselor României, alogenul Emil Constantinescu, la 1997, i-a redat lui her Mihai cetățenia română și o parte din fostele proprietăți. Pentru prima dată obținuse cetățenie română doamna Ana și cele 5 fiice. Apropo, Elena Lupescu, soția ex-regelui Carol II – cât de lacomă era ea, – însă spre deosebire de dna Ana, soția ex-regelui Mihai, nu a pretins să joace rolul de regină a României…
Despre „pretențiile fără de limite ale acestui personaj abject”, un ziar din România scria că Mihai: ”… s-a întors în țară cu aere de mare erou și pretenții materiale nerușinate. A revendicat castele, păduri, terenuri întinse, opere de artă si multe altele. Conform ziarului Atac, fostul rege e pe cale sa devină posesorul unei averi de două miliarde de dolari. Lăcomia trădătorului e nelimitată pentru ca nici trădarea sa nu are margini. După ce a scos din țară înainte de abdicarea sa opere de artă pe care le-a vandut unor colectionari privati, lucruri dovedite de cercetatorul istoric Mihai Pelin, acum acest personaj mai are tupeul sa dea romanilor lecții de morală, democrație si….patriotism”. „Ieri, 30 decembrie 2007, la implinirea a 60 de ani de la abdicarea rușinoasa a fostului rege acesta îsi desemnează….„succesor” la fantomaticul sau tron”.
Herr Mihai visa că Parlamentul României va vota legea lichidării republicii și introducerii monarhiei… Mihai se pregătise de atac: adunase din monarhiști înfometați de înavuțire o „casă regală a României”. Pregătise și cap hohenzollernic pentru încoronare: fiica sa, madam Margareta Duda-Hohenzollern-Sigmarigen de Malta (?). Madam Margareta deja a însușit de la tat-su privirea glacială-disprețuitoare și buzele strânse, urât încleștate.
În martie 2016, „casa regală” a anunțat îmbolnăvirea lui herr Mihai de cancer și retragerea din viața publică. La 5 decembrie 2017, hapsânul și neobrăzatul neamțo-evreo-grec a decedat.
O himeră bântuie România și Moldova de Est – himera tronului „ramului putred” al Hohenzollernilor. Himera e relansată de vânătorii viitoarelor foloase de la lichidarea republicii și întronarea Hohenzollenilor, de unii dezamăgiți de ”democrație” și de bolânzii de „sindromul maiestății” .
Să comparăm cazul ex-regelui Mihai cel Mic cu cazul ex-împăratului Bulgariei, Simeon II. Ambii din dinastii germane. Ambii rămași fără de tron (herr Mihai – prin abdicare negociată convenabil, Simeon II – după abolirea monarhiei prin referendum). În exil, herr Mihai a urmat cursuri de brockeri, Simeon – a absolvit un colegiu militar american și Facultatea de Drept a Universității din Madrid. Herr Mihai cel Mic s-a autoîntitulat ”Mihai al României”, Simeon se numea normal – Simeon Borisov (după prenumele tatălui său). Herr Mihai Hohenzollern și de Malta a revenit în România cu scopul restaurării monarhiei, dl Simeon Borisov nu a avut veleitatea restaurării monarhiei în Bulgaria. Hohenzollern-ul a revedicat pământuri, păduri, castele, opere de artă, bani, – dl Simeon Borisov a primit doar pământurile confiscate de puterea populară, locuind la o periferie a Sofiei, în castelul construit de bunicul său. Dl Simeon Borisov, sosit omenește în Bulgaria, a intrat în campanie electorală ca un cetățean de rând, a câștigat alegerile parlamentare și a fost prim-ministru al Bulgariei (2001-2005). Herr Mihai cel Mic nu a avut curajul să se prezinte electoratului roman în alegeri parlamentare, pe care, la sigur, le-ar fi pierdut. Dl Simeon Borisov nu a strâns strânsură de hiene monarhice și nu a organizat ” casă regală” pentru urmașii săi, herr Mihai a organizat așa pacoste antirepublicană. Apropo, dl Simeon Borisov are patru feciori, nimeni din ei nu pretinde să fie împărat în Bulgaria, iar herr Mihai cel Mic, cu 5 fete, în așteptare să le vină rândul la ”tronul României”, prima la rând fiind fiica, madam Margareta care vrea să fie regină…deocamdată, cu tutlul de ”custode al coroanei”. Ce fel de coroană? Coroana veche de oțel – din Muzeul Național de Istorie – sau confecționată în fierăria împăratului Cioabă? Însă această confecție a madam Margareta, fie realizată la împăratul Cioabă, fie realizată pe insula Malta, este chip de păstrat acolo, unde înălțimea sa Cioabă își păstrează însemnele sale regale ori în orice muzeu de curiozități și năstrușnicii. Fără a fi nevoie anual de 28 de milioane de euro pretinse de la poporul roman de către pofta nerușinată a „casei regale” – pentru întreținerea „custodiei coroanei”…
Deci, e clar – herr „Mihai al României”, Mihai cel Mic nicidecum nu a fost al României, ci al Mamonei! La fel și progeniturile.
IMI PLACE, FELICITARI !