Prin vocea Berlinului se poate auzi şi vocea Cremlinului!

Când în 1990 RFG a ,,înghiţit” Germania Democrată (RDG) nu s-a auzit nicio voce care să contexte această ,,anexare”, dorită de ambele subiecte de drept internaţional: Republica Federativă a Gemaniei şi Republica Democrată Germană. Ambele luând naştere după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Toată Europa, şi nu numai, era de acord că existau două state germane, locuite de aceeaşi populaţie de origine germanică, care vorbeau aceeaşi limbă, care aveau aceeaşi cultură, acleleaşi tradiţii şi aceeaşi istorie comună. Nimeni nu a protestat că, prin această reunificare a Germaniei, se schimbă graniţele europene, consfinţite prin tratatele internaţionale semnate tot după cel de Al Doilea Război Mondial. Această reunificare din 1990 a constituit, de fapt, idealul comun pentru care a militat poporul german. Autorităţile din cele două state germane nu au făcut altceva decât să consfinţească  acest ideal. Iar Europa a tăcut şi a aplaudat.

Au trecut de atunci 23 de ani, aproape un sfert de veac. Iar dacă prin reunificarea Germaniei nu s-a făcut altceva decât un act de dreptate faţă de poporul german, condamnat de puterile învingătoare în război să trăiască în două state separate, mai există, din păcate, şi acum religve ale unor acte nedrepte, ale unor înţelegeri secrete, cu iz banditesc, care au hotârât soarta unor popoare. Între acestea se numără şi Pactul Ribbentrap-Molotov din 23 august 1939, care a pecetluit, prin anexele sale secrete, soarta poporului român. Autorii acestei mârşăvii istorice, Hitler şi Stalin, ca şi cei prin mânile cărora s-a semnat ea, au dispărut demult din această lume. Ar fi fost cazul deci ca, măcar odată cu îngroparea lor, să fie îngropate şi aceste nelegiuri mişeleşti.

Nu a fost aşa. Ele au continuat să existe, ca nişte strigoi venţi parcă dintr-o altă lume, în care marii ciminali ai vremii spintecau, fără milă, soarta popoarelor. Aceasta în ciuda faptului că multe popoare europene au declarat Pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind nul ,,ab initio”. Altele, puţine s-au făcut că l-au uitat, sau, pur şi simplu,cred  că el nu ar mai avea efecte în zilele noastre. Este regretabil, ba chiar este de condamnat faptul că tocmai cei care şi-au văzut, cum se spune, sacii în căruţă, respectiv germanii, se postează pe o asemenea poziţie. Iar dacă ei şi-au atins scopul, ar fi normal şi civilizat ca cel puţin să tacă, să lase şi pe alţii ca să militeze pentru a-şi împlini, la rândul lor idealurile. Nu o fac însă, ba din contră se postează pe o poziţie retrogradă, dictatorială chiar, încercând să-şi impună punctul de vedere.

Noi înţelegem că Germania este una dintre puterile de prim rang ale Europei, avân deci o poziţie de lider european, o adevărată locomotivă economică a bătrânului continent. Însă asta nu-i dă niciun drept să se amestece brutal în destinul altor popoare, să le dăscălească, să le arate cu degetul, ameninţător, spunându-le să fie cuminţi şi să stea în banca lor. Este greu de înţeles de ce depune Germania atâta efort spre a-i lămuri pe românii din Republica Moldova – din Basarabia românească! – că ei nu sunt români, ci moldoveni, că ei nu vorbesc limba română, ci limba moldovenească! A făcut oare cineva din guvernul de la Berlin vreun studiu multidisciplinar: sociologic, etnografic, etnologic, antropologic, de istorie a culturii şi de istorie propriu-zisă, spre a putea afirma că moldovenii sunt moldoveni, nu români, iar limba moldovenească e alta decât limba română? Nu cred.

Însă sunt convins de cu totul altceva, anume că unele metehne ale trecutului se moştenesc. Uneori cu voie, alteori fără voie. De asemenea, mai sunt convins că istoria ne-a învăţat nişte lecţii ce nu trebuie uitate, anume că mereu, de-a lungul istoriei, mai marii vremii, cei aflaţi în fruntea marilor puteri, mai întotdeauna au făcut înţelegeri, unele mai ,,cu perdea”, altele fără, bazându-se pe forţă, pe puterea pe care o aveau, pe seama celor mai mici şi mai slabi.

Acum această constatare este valabilă în privinţa ,,poporului moldovenesc” şi al ,,limbii moldoveneşti”, care îi preocupă atât de mult pe germani. Aceasta, mai ales după ce Curtea Constituţională de la Chişinău a hotărât că Declaraţia de Independenţă din 1991 ,,constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei”, respectiv recunoaşte caracterul de lege supremă a Republicii Moldova a Declaraţiei de Independenţă din 1991: ,,În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Iar Declaraţia de Independenţă  stabileşte că în Republica Moldova limba oficială este Limba Română”!

Faptul că germanii sunt atât de preocupaţi de o chestiune care, în mod normal, ar trebui să-i lase indiferenţi, fiindcă nu-i afectază cu absolut nimic, nu poate să nu ne ducă cu gândul înapoi, la tristele evenimente pe care poporul român le-a trăit în anul 1940, tocmai ca urmare a înţelegerilor secrete dintre Hitler şi Stalin, dictatorii de atunci ai celor două mari puteri ale Europei. Şi nu se poate să nu se facă nişte legături între ceea ce s-a întâmplat atunci şi poziţia pe care se postează acum aceleaşi mari puteri europene, Rusia şi Germania, vizavi de românii basarabeni. Prea sunt nişte sincronizări deloc întâmplătoare. Ceea ce mă face să afirm că prin vocea Berlinului se poate auzi şi vocea Cremlinului!