1990. Mă aflăm la Chişinău de vreo două zile. Iniţial voiam să rămânem doar două, trei zile, ca să facem cunoştinţă cu frumoasa capitală a Republicii Moldova. Când însă prietenul Vasile Zagaievschi ne-a anunţat că peste câteva zile, la 31 august, va avea loc prima aniversare a sărbătorii naţionale ,,Limba noastră cea română”, am hotărât pe loc că nu vom pleca din Chişinău decât după acel eveniment. Am vizitat Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, care, până mai ieri, se numea ,,Krupskaia”, şi am donat două volume din Enciclopedia Română (documente).
Directoarea adjunctă, doamna Ludmila Gorghenici, mi-a mulţumit şi m-a invitat să vizitez expoziţia ,,O ţară, o casă, un grai”, ce se înscrie între manifestările dedicate sărbătorii naţionale ,,Limba noastră cea română”. Ghid mi-a fost doamna Angela Borş, şefa secţiei împrumut, cea care m-a condus prin cele patru secţiuni ale expoziţiei: 1. ,,Limba vechilor cazanii”(Aşexei Mateevici); 2. ,,Pe potecile tainice ale limbii populare”(Alecu Russo); 3. ,,Este a noastră limba noastră şi noi suntem cu ea popor”(Nicolae Dabija); 4. ,,Cântare limbii materne”(Grigore Vieru).
De la doamna Gorghenici am aflat că biblioteca a fost inaugurată la data de 22 august 1832, ca bibliotecă gubernială, numărând atunci 477 de volume şi 73 de reviste. Acum biblioteca numără peste patru milioane de cărţi şi publicaţii diferite.
La prânz, împreună cu prietenul Vasile Zagaievschi, am mers să vizităm Muzeul Naţional de Istorie. Multe şi interesante lucruri se află în această instituţie. Dar ceea ce m-a impresionat şi m-a cutremurat, în acelaşi timp, a fost expoziţia permanentă sub genericul ,,Stalinismul în destinul oamenilor”. Imagini de coşmar! Puse sub unul dintre sloganurile epocii staliniste: ,,Veşnic vor trăi ideile lui Stalin, care vor lumina lumea”! Veşnicia stalinistă s-a dovedit a fi efemeră. Nici nu putea fi altfel. Privesc îndelung un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată. Dincolo de sârmă se află chipurile luminoase ale ,,marilor dascăli”, Lenin şi Stalin, în spatele cărora flutură în vânt faldurile drapelului roşu, cu secera şi ciocanul. Dincoace, între sârma ghimpată, sute de cadavre şi alte sute de…cadavre vii. Deasupra, o explicaţie scurtă: ,,Totul a fost o minciună”!
Seara, în lipsă de altă ocupaţie, vizionez programul de la tv. Necazul este că singurul televizor al hotelului se află în holul principal, unde se află şi recepţia. Iar recepţionera, cu toate că zice că e moldoveancă, nu urmăreşte decât programele transmise în limba rusă. Eu schimb pe Bucureşti, sau pe Chişinău, în limba română, ea dă înapoi, pe ,,ruski iazâk”. În cele din urmă m-a cam scos din sărite:
– Ascută, doamnă, dumneata eşti rusoaică, ori româncă?
– Nu sunt nici rusoaică, nici româncă, ci sunt moldoveancă…
– Şi ce limbă vorbeşti?
– Eu vorbesc moldoveneşte…
– Dar văd că-ţi place mai mult limba rusă…
– Da, îmi place şi limba rusă, fiindcă aşa vorbim noi…
– Dar româneşte nu vorbeşti?
– Nu, fiindcă nu ştiu…
– Nu te supăra, acum în ce limbă vorbeşti cu mine?
– În limba moldovenească…
– Ce vorbeşti, doamnă!…Eu nu cunosc limba moldovenească. Eu sunt român şi nu cunosc limba moldovenească…Eu vorbesc acum cu dumneata în limba română şi văd că ne înţelegem, nu e nevoie de translator. Nu e nevoie, fiindcă vorbim aceeaşi limbă, limba română. Doamnă, eu sunt profesor de limba română şi îţi spun că nu există o limbă moldovenească, după cum nu există nici un popor moldovenesc. Există doar un dialect moldovenesc al limbii române. Chestiunea aceasta cu popor moldovenesc şi limbă moldovenească este o scornire a ruşilor, doamnă, ca să vă zăpăcească şi să vă poată stăpâni mai bine. Dumneavoastră, moldovenii de aici, nu sunteţi tot la fel ca cei de dincolo de Prut, din România?
– Ba da, domnule, dar…
– Ei, cei de acolo, vorbesc aceeaşi limbă ca şi dumneavoastră de aici, ca şi românii din Ardeal – eu sunt ardelean, doamnă – , ca şi românii bănăţeni, ca şi românii olteni, ca şi românii dobrogeni?… Iar aceasta este limba română, pe care o vorbiţi şi dumneavoastră, acum, cu mine.
– Noi suntem altă ţară, suntem Republica Moldova, nu suntem România…
-Republica Moldova de acum este fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, una din cele 16 republici create de ruşi şi stăpânite de ei. În realitate, aceasta este Basarabia românească, răpită de ruşi în 1812 şi transformată în gubernie rusească…
Doamna recepţioneră a tăcut, privindu-mă lung, cu o oarecare umbră de îndoială, după această lecţie de istorie pe care i-am ţinut-o. Nu prea cred că am convins-o de adevărul spuselor mele, însă un semn mic de întrebare tot a rămas în sufletul său. Ceea ce a determinat-o ca în serile următoare, când a fost de serviciu, nu a mai venit să răsucească butonul televizorului spre a ajunge la un post care transmitea în limba rusă.
Lasă un răspuns