Din amintirea unui fulger,
Ce mi-a străpuns adâncul spirit,
Prin cuget şi peste nevăzut;
Cuprins eram de flăcări,
Şi inima mi s-a aprins,
Cum niciodată n-a mai fost
Nucleul dragostei încins.
E binecuvântarea Lui Christos
Pe sufletul ce-n vis nu are moarte,
Când noaptea e pe împrejur,
Şi ruga ta e în marea noapte.
Atunci cu sufletul m-am înălţat,
Cu harul nesecat din mine,
Văzându-mi trupul înfruntat
De post şi de rugăciune.
Acum sunt rece ‘n decădere
Şi sufletul mi-e întinat,
Mai mult pământ eu m-am făcut,
În trup cu sila încătuşat!
Dar, virtutea o lumină,
Se impune peste noapte,
Alungând o umbră oarbă
Dintr-o cruntă deşteptare.
Vreau să gust din amintire,
Să fi viu din noua clipă,
Iar îmi simt înariparea –
E visul meu de înălţare
Ce iarăşi mă străpunge?!
Lasă un răspuns