Există cărți care se nasc dintr-un proiect literar și există cărți care se constituie, aproape organic, din însăși materia unei vieți. Volumul „Editoriale… și Viață” al profesorului doctor Dumitru V. Marin, apărut la Editura PIM din Iași, în anul 2024, aparține celei de-a doua categorii. Cartea este, în egală măsură, volum de publicistică, document al unei epoci, mărturie autobiografică și sinteză a unei existențe puse sub semnul cuvântului. Dumitru V. Marin este o personalitate bine cunoscută a vieții culturale și jurnalistice vasluiene. Activitatea sa de jurnalist, scriitor, editor și ctitor de publicații a depășit de mult dimensiunea unei simple profesii. El a transformat jurnalismul într-o vocație și într-o formă de participare la viața cetății. Într-o caracterizare publicată în Meridianul, activitatea sa jurnalistică este prezentată ca desfășurându-se de peste patru decenii, iar numărul editorialelor sale depășind 700. Prin urmare, titlul „Editoriale… și Viață” trebuie interpretat în dublul său sens. Nu avem numai editoriale despre viață, ci o viață care s-a transformat în editorial, într-o permanentă nevoie de a comenta, de a explica, de a apăra valori și de a participa la destinul comunității. Una dintre cheile de lectură ale volumului este raportul dintre biografie și profesiune. Autorul nu separă jurnalistul de omul care a trăit experiențele despre care scrie.
Volumul își asumă încă de la început o dimensiune confesivă. Dedicația adresată vasluienilor – „Omagiu vasluienilor pe care i-am slujit o viață!” – fixează perspectiva fundamentală a cărții: jurnalismul ca serviciu adus comunității. Cuvântul „slujit” este esențial. El nu are aici numai sens profesional, ci și unul moral. În concepția lui Dumitru V. Marin, jurnalistul nu este simplu spectator al realității. El are datoria să o observe, să o interpreteze și, atunci când consideră necesar, să o conteste. Astfel, cartea devine o formă de autobiografie indirectă. Citindu-i editorialele, citim nu doar despre Vaslui, despre oamenii și instituțiile sale, ci și despre autorul însuși: despre convingerile lui, despre nemulțumiri, despre atașamente și despre valorile pentru care a considerat că merită să lupte. Din punct de vedere genologic, editorialul se află la granița dintre jurnalismul de opinie, eseu și literatura de idei. Dumitru V. Marin exploatează tocmai această disponibilitate a genului. Editorialul său pornește adesea de la un fapt concret, dar nu se oprește la relatarea lui. Evenimentul este transformat în prilej de reflecție asupra societății. De aici rezultă una dintre principalele valori ale volumului: transfigurarea faptului cotidian în document de conștiință.
Jurnalistul vede un eveniment, dar scriitorul din el caută semnificația. Profesorul caută explicația, iar omul cetății caută responsabilitatea. Această suprapunere de ipostaze conferă textelor o structură complexă. Un personaj colectiv al volumului este Vasluiul. Orașul nu apare doar ca loc al desfășurării evenimentelor, ci ca spațiu afectiv, cultural și moral. În jurul lui se organizează o mare parte din universul publicistic al autorului.
Dumitru V. Marin urmărește oamenii de cultură, instituțiile, inițiativele locale, viața politică și socială, transformările orașului, dar și raportul dintre administrație și cultură. Această preocupare explică de ce opera sa jurnalistică poate fi valorificată și de cercetătorul istoriei locale. Editorialele păstrează nu doar informații, ci și mentalități, limbaje, conflicte, speranțe și dezamăgiri. În acest sens, publicistica sa dobândește valoare documentară. Nu putem înțelege volumul fără să-l raportăm la extraordinara experiență editorială construită de Dumitru V. Marin. Revista „Meridianul Cultural Românesc” este una dintre principalele expresii ale acestei vocații. O mărturie despre începuturile revistei amintește că primul număr a fost conceput ca o publicație consistentă, cu peste 150 de pagini și peste 50 de colaboratori, iar evoluția ulterioară a demonstrat viabilitatea proiectului. Această experiență demonstrează că Dumitru V. Marin nu este numai autor de texte jurnalistice. El este constructor de instituții culturale. A crea o publicație înseamnă a crea un spațiu de întâlnire. În jurul „Meridianului Cultural Românesc” s-au întâlnit scriitori, cercetători, jurnaliști și oameni de cultură din diferite zone ale țării.
Prin urmare, editorialele sale trebuie privite și ca parte a unui proiect cultural instituțional. Un merit major al volumului constă în transformarea jurnalismului cotidian într-o arhivă a timpului. Evenimentele se consumă. Editorialul le fixează. O declarație politică dispare din actualitate. Un conflict local se stinge. O personalitate trece din viață. O instituție se transformă. Dar textul jurnalistic rămâne. În acest sens, „Editoriale… și Viață” este și o carte despre memoria imediată. Editorialistul devine, fără să-și propună întotdeauna explicit, un cronicar al epocii sale. El fixează în pagină nu doar ce s-a întâmplat, ci și felul în care un intelectual a receptat ceea ce s-a întâmplat. Această distanță dintre eveniment și interpretarea lui constituie una dintre valorile istorice ale volumului.
Editorialele lui Dumitru V. Marin au o puternică dimensiune civică. Autorul nu evită temele controversate și nu fuge de polemică. El își exprimă direct opiniile, apără ceea ce consideră valoros și critică ceea ce i se pare nociv pentru comunitate. Această atitudine poate genera, uneori, formulări ferme, chiar tăioase. Dar tocmai aceasta este particularitatea editorialului: el nu este o pagină neutră, ci un text asumat. În presa contemporană, dominată adesea de relativism și de interesul pentru senzațional, această asumare poate fi privită ca o formă de responsabilitate intelectuală. Universul publicistic al autorului nu este lipsit de ironie și de pamflet. Un exemplu îl constituie textele în care comentariul politic este construit prin caricaturizarea personajului public. Într-un editorial-pamflet publicat în Meridianul, autorul recurge la aluzii și la nume deformate pentru a accentua dimensiunea satirică a discursului. Pamfletul devine astfel o armă a jurnalistului. Din perspectivă stilistică, asemenea texte se bazează pe hiperbolă, ironie, contrast, deformare caricaturală și expresivitate orală. Nu sunt texte academice, dar pot fi citite ca documente ale discursului public și ale sensibilității politice a unei epoci.
Una dintre cele mai interesante probleme pe care le ridică volumul este relația dintre jurnalist și scriitor. La Dumitru V. Marin, cele două ipostaze nu se exclud. Jurnalistul oferă precizia faptului, scriitorul îi caută semnificația. Jurnalistul urmărește actualitatea, scriitorul urmărește permanența. Din această interferență se naște particularitatea stilistică a editorialelor sale. Fraza este, în general, directă, comunicativă, apropiată de oralitate. Autorul preferă expresia limpede și accesibilă, dar recurge frecvent la metaforă, ironie, aforism și formule memorabile. Se conturează astfel un stil personal, recognoscibil. Poate că cea mai profundă dimensiune a cărții este aceea confesivă. „Editoriale… și Viață” este, în ultimă instanță, povestea unui om care și-a măsurat existența prin cuvânt. De aici și importanța termenului „Viață” din titlu. Cartea nu se limitează la problematica jurnalistică. Ea vorbește despre timp, despre oameni, despre prietenie și adversitate, despre cultură, despre recunoaștere și uitare, despre bucuria construcției și despre dezamăgirea întâlnirii cu indiferența. Este, prin urmare, și o carte a bilanțului. La o vârstă a experienței, autorul își privește retrospectiv drumul și descoperă în spatele miilor de pagini publicate o constantă: credința că prin cuvânt se poate construi ceva durabil.
Pentru cercetătorul viitorului, volumul poate avea o importanță care depășește intenția imediată a autorului. Un editorial scris pentru prezent poate deveni document pentru viitor. Cercetătorul istoriei recente va putea recupera din asemenea texte atmosfera unei epoci, vocabularul ei public, conflictele sale și modul în care oamenii de cultură au reacționat la evenimente. Din acest punct de vedere, Dumitru V. Marin aparține acelei categorii de publiciști care nu numai că reflectă istoria, ci contribuie la scrierea ei din interior. Lectura volumului conduce la o concluzie importantă: pentru Dumitru V. Marin, jurnalismul nu reprezintă doar profesie, ci responsabilitate. Responsabilitatea față de adevăr. Responsabilitatea față de comunitate. Responsabilitatea față de cultură. Responsabilitatea față de memoria oamenilor. Această cvadruplă responsabilitate explică longevitatea activității sale și faptul că editorialul a devenit una dintre formele sale fundamentale de expresie. „Editoriale… și Viață” este mai mult decât o carte de publicistică. Este o carte-document, o mărturie despre o epocă și despre un intelectual care a ales să participe activ la viața cetății. Dumitru V. Marin demonstrează că jurnalismul poate depăși caracterul efemer al presei atunci când este susținut de cultură, memorie și responsabilitate. Valoarea volumului trebuie căutată, așadar, la intersecția dintre jurnalism și literatură, dintre document și mărturisire, dintre actualitate și memorie. Dacă editorialul este, prin definiție, un comentariu asupra prezentului, în cartea lui Dumitru V. Marin el devine și o formă de autobiografie intelectuală. Autorul își scrie viața prin evenimentele pe care le-a comentat, prin oamenii pe care i-a cunoscut, prin instituțiile pe care le-a construit și prin valorile pe care le-a apărat. În acest sens, titlul volumului se dovedește profund programatic: editorialele sunt viața, iar viața devine editorial. Dumitru V. Marin rămâne astfel un exemplu de intelectual pentru care presa nu a fost numai profesie, ci destin, iar cuvântul nu a fost numai instrument de comunicare, ci formă de conștiință.
