Veniseră la Protoieria din Tr. Severin nişte reclamaţii din Prejna. Câţiva cetăţeni de acolo îl reclamau pe preotul lor, părintele Grasu, că a pretins câte cinci lei de parastas la Ispas, că a făcut parastasele de la Ispas beat, că a mărit contribuţia de cult. Protopop era Părintele Pufan. Era tânăr şi se temea de anchete, mai ales atunci când se simţea între ciocan şi nicovală şi trebuia să trimită preoţi în consistoriu sau să ia măsuri drastice. Părintele Grasu era mult mai în vârstă decât dânsul şi îi purta un respect deosebit. Pe de altă parte, se vedea cât de acolo că autorii reclamaţiilor, patru sau cinci la număr, erau nişte reclamangii de profesie şi puteau să adreseze cu aceeaşi uşurinţă reclamaţii şi la adresa protopopului, dacă nu le-ar fi convenit rezultatul anchetei. Părintele Zoican era secretar la protoierie şi preot la Balta. S-au sfătuit cum să procedeze, ca să iasă lucrurile cât mai bine şi fără ecouri. Au hotărât să-i dea delegaţie Părintelui Ilie Izverceanu de la Cernavârf, ca să facă ancheta. Tocmai venise părintele pe la protoierie şi i-au spus despre ce e vorba. Părintele a acceptat cu plăcere, mai ales că se pricepea de minune să „judece” în felul lui, astfel că întotdeauna în asemenea situaţii se făcea pace. I-au dat delegaţie scrisă, au trimis citaţie la reclamanţi şi la preotul Grasu, ca-n ziua cutare să fie prezenţi la biserica satului Prejna pentru anchetă. Părintele Zoican era însărcinat ca secretar al Părintelui Izverceanu.
În ziua stabilită, părintele Zoican s-a prezentat la biserica din Prejna. Era curtea bisericii plină de săteni. Se dusese vestea că vor veni să-l schimbe pe preotul lor. Opiniile erau împărţite. Erau, într-adevăr, câţiva care ar fi vrut ca preotul Grasu să plece de acolo, dar majoritatea se împăcau bine cu el şi nu aveau ce-i reproşa. Părintele Zoican a pregătit terenul: „-Eu sunt secretarul părintelui delegat al protoieriei Tr. Severin. Să aşteptăm pe părintele delegat. Nu ştiu cine va fi. Este numit în secret de protopop, ca să nu se ştie dinainte şi să se facă aranjamente!” Lumea aştepta cu nerăbdare să vadă delegatul şi să asiste la judecată. În sfârşit, apare Părintele Izverceanu cu şareta. Coboară. Era înalt, impunător. Avea culion pe cap, reverendă, giubea, cruce la gât, brâu roşu şi baston mare în mână. Lumea îl cunoştea de zeci de ani, fiindcă Prejna este aproape de Cernavârf, însă atunci nu mai era preotul Ilie, ci delegatul protoieriei, ceea ce însemna cu totul altceva. Părintele Izverceanu avea o ţinută gravă, autoritară, faţa încruntată. A dat bineţe, scurt, fără să lungească vorba, cum îi era obiceiul. A cerut ca toată lumea să intre în biserică. A pus să se scoată în mijlocul bisericii, pe o masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Părintele Zoican i-a citit delegaţia, prin care protopopul îl investea să ancheteze cazul preotului Grasu de la Prejna. A dat apoi citire reclamaţiilor.
A făcut prezenţa reclamanţilor. Părintele Izverceanu a zis: „- Domnilor, aţi reclamat că l-aţi văzut pe Părintele Grasu oficiind serviciile beat în biserică. E foarte gravă acuzaţia. Vă rog să juraţi pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce că l-aţi văzut dând cu capul şi de peretele acela al bisericii şi de peretele celălalt!” „-Nu, părinte, că parastasele le-a făcut în curtea bisericii, nu în biserică. Acolo era beat!” „-Domnilor, problema nu intră în competenţa mea. În reclamaţie scrieţi clar că în biserică era beat. Nu ziceţi că în curtea bisericii, ci în biserică. Citiţi şi vă convingeţi! E adevărat?” „-E adevărat!” au zis oamenii, fâstâcindu-se. „-Atunci, dacă este adevărat, scrieţi aici că nu l-aţi văzut beat în biserică, aşa cum aţi afirmat. Lumea e martoră!”. N-au avut încotro şi au scris. „- Domnilor, ziceţi că a pretins câte cinci lei de parastas! E adevărat?”. „- E adevărat, părinte delegat!” „- E, de asemenea, o acuzaţie foarte gravă! Pentru asta îl transferăm disciplinar la o parohie peste Olt, nici să nu-i mai auziţi de nume! Parohia Prejna o dăm de Parohia Balta!” A sărit ca ars Părintele Zoican: „- Părinte delegat, nu o daţi de Parohia Balta. Eu am Balta şi Sfodia, am şi funcţia de secretar la protoierie în Severin, nu pot să iau şi Prejna!”. „- Bine, atunci dăm Prejna de Parohia Şiroca!” Şiroca era la distanţă de 15-20 kilometri de Prejna. Când au auzit oamenii de o aşa sentinţă, l-au rugat pe Părintele Izverceanu să renunţe la soluţie şi să le lase pe Părintele Grasu în continuare, fiindcă ei sunt mulţumiţi cu dânsul, afară de cei patru-cinci, care-l reclamaseră. Văzându-se încolţiţi de mulţime, reclamanţii au dat declaraţie că-şi retrag plângerile şi nu mai au nimic împotriva Părintelui Grasu. S-au întocmit cuvenitele procese-verbale, au semnat toţi cei prezenţi şi astfel s-a încheiat ancheta.
Toţi au răsuflat uşuraţi, mulţumiţi de „judecata popii”.
