De mai mult timp mi-am propus să vizitez cele două obiective importante din Hagiești (județul Ialomița; comuna Sinești). Aici, locuitorii s-au adunat pe o moșie a Mănăstirii Cozia, fiind însă continuatorii așezării Cărăreni, cea mai veche localitate atestată documentar din județ, în anul 1392. Primul monument din localitate este Biserica „Sfântul Nicolae”, ce a fost ctitorită în anul 1704, de Radu Dudescu, un mare dregător al Ţării Româneşti în timpul domniilor lui Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino.
Mai apoi, în jurul anului 1800, biserica a fost reparată de Grigore Mihail Şuţu beizadea, fiul domnitorului Mihai Șuțu. În biserică se păstrează mormântul lui Grigore Mihail Şuţu, acoperit de o lespede de marmură albă cu stema familiei Suţu şi inscripţie în limba greacă. Biserica „Sfântul Nicolae” din Hagiești este declarant ca monument istoric aflat pe teritoriul satului Hagiești, comuna Sinești.
În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 105062. După cum este stadiul monumentului, acesta are nevoie de o restaurare grabnică. În anul 1884, Ioan şi Elena Marghiloman, părinții viitorului prim-ministru și lider conservator, Alexandru Marghiloman, preiau moșia Hagiești din Sinești de Ialomița, construiesc un conac pe ruinele unui așezământ boieresc de aici și repară lăcaşul de cult. Conacul Marghiloman este în prezent un monument istoric aflat pe teritoriul satului Hagiești; comuna Sinești (jud. Ialomița).
Conacul Marghiloman a fost construit pe două niveluri, între anii 1869 – 1874, înglobând porțiuni din zidăriile unui ansamblu rezidențial boieresc mai vechi datând de la sfârțitul secolului al XVII-lea. Clădirea de astăzi este tipică pentru arhitectura reședințelor boierești din secolul al XIX-lea. Ridicat cu meșteri italieni, conacul în ultima sa formă (construit după 1884), care a fost proprietatea lui Alexandru Marghiloman are trei niveluri, pivniță, parter cu șapte camere, un etaj cu zece încăperi, un hol central și două terase laterale. După moartea lui Alexandru Marghiloman, conacul i-a rămas moștenire Suzanei Marghiloman și a fost apoi lăsat în custodia familiei Capră. După 1950 a fost utilizat ca magazie de către CAP Hagiești. Din 1996 se află într-o permanentă restaurare; de fapt o stare de semiconservare. Lipsa unui pod în Hagiești și repetatele inundații din zonă au făcut ca locuitorii satului să-l părăsească după anii ’70 ai secolului trecut. Astăzi, totul este ca o umbră, și doar Sfânta Liturghie, săvârșită de călugării așezați în jurul biserici de la 1892, mai ține deschis drumul spre cer, spre Dumnezeu, pentru cei câțiva locuitori care nu vor să-l părăsească. Pentru că aici le sunt casele în care s-au născut, biserica, morții, amintirile, rădăcinile, eroii.
Cele două monumente de importanță națională, conacul boieresc de secol XIX și biserica cu arhitectură brâncovenească au făcut de-a lungul timpului obiectul mai multor proiecte de salvare care toate au eșuat. Cu toate că s-au luat unele măsuri de conservare până la finalizarea reabilitărilor, de mai mulți ani ele stau în ruină, ca o expresie a neputinței. Restaurarea conacului Marghiloman de la Hagiești, Ialomița, ar pune însă pe harta zonei un centru cultural și educațional complet funcțional, ce ar putea găzdui concerte, conferințe, ateliere, expoziții și alte tipuri de evenimente educaționale, consultative și recreaționale, indicate drept importante și organizate în colaborare cu comunitatea locală și cu organizațiile de cultură publice și private din județul Ialomița și nu numai. Miza proiectului ar fi, pe de o parte, integrarea Conacului Marghiloman și a Hagieștilor în circuitele turistice și economice regionale și, pe de altă parte, crearea unui model de bună practică în domeniul managementului patrimoniului cultural și demonstrarea relevanței și a potențialului monumentului istoric pentru dezvoltarea locală și regională.
Despre Conacul Marghiloman și moșia de la Hagiești putem spune că de-a lungul timpului moșia Hagiești a purtat mai multe denumiri. O carte de hotărnicie datată în 1779 ne dezvăluie numele de Drăcești, iar în documentele secolului al XIX-lea apare numele Agiești sau Agieștii. În 1634 proprietarii moșiei erau vistierul Dumitru Dudescu și fiul său Radu, proprietatea rămânând în posesia familiei până la mijlocul secolului al XIX-lea când va ajunge în proprietatea lui Ioan Cătuneanu.
Probleme financiare l-au făcut pe acesta să vândă repede moșia (1855), care va ajunge în posesia maiorul Mișa Anastasievici. Acesta o va stăpâni în 1880 când va fi cumpărată de Ion (Iancu) Marghiloman, iar după moartea acestuia va intra în proprietatea fiului, Mihail Marghiloman. După moartea lui Mihail, în 1923, toată averea intră în posesia soției Suzana Lévé Marghiloman, iar în 1945, odată cu instalarea regimului comunist, proprietatea va intra în posesia statului care va amenaja în conacul familiei un post de jandarmi, biroul și casa notarului. În perioada comunistă aici a mai funcționat o școală de tractoriști și sediul Cooperativei Agricole de Producție. După 1990 conacul și o suprafață de teren de 2025 mp a intrat în folosința Bibliotecii Naționale a României, pentru ca la sfârșitul anului să intre în administrarea Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI), antecesorul Institutului Național al Patrimoniului (INP).
Analiza conacului relevă patru mari etape constructive. Prima dintre ele e pivnița, care după toate probabilitățile a fost ridicată de reprezentanții familiei Dudescu, în prima jumătate a secolului al XVII-lea. O a doua etapă constructivă semnificativă pare să corespundă secolului al XVIII-lea când pe laturile de est și sud ale vechii locuințe au fost adăugate mai multe încăperi. Cea de-a treia etapă corespunde sfârșitul secolului al XIX-lea, când Ion (Iancu) Marghiloman repară biserica și reface conacul.
Anul finalizării intervențiilor asupra conacului este 1887, dată înscrisă în pardoseala din mozaic din dreptul intrării principale. O ultimă etapă este situată la începutul anilor ’90 când asupra conacului au loc ample intervenții. Imediat după 1989 sediul CAP este devastat, doar ulterior construcția fiind preluată de DMASI – organismul de protejare a patrimoniului reînființat în 1990 după desființarea de către regimul comunist în 1977. DMASI a propus realizarea unui centru cultural care să aibă în prim-plan activități educative, de cercetare și documentare și a inițiat operațiuni de consolidare și restaurare care ulterior au fost stopate din lipsa fondurilor.
