Nu, nu ne-am fi așteptat să-l vedem pe ambasadorul Statelor Unite convocat oficial pentru a fi întrebat de ce a decis „unchiul Sam”, tocmai acum, abia acum!, să aplice sancțiuni petroliere Rusiei, cu un impact major, și nu doar „prin ricoșeu”, asupra economiei dar și a societății europene? De ce i-au trebuit câțiva ani buni să ajungă la concluzia că Moscova trebuie astfel sancționată pentru invazia sa militară în Ucraina? Și de ce a ales ca moment al acestor sancțiuni tocmai pragul venirii vremii reci? Pentru că, oricât am încerca o analogie cu romantismul unei mișcări de stimulare a recâștigării (fie și, dacă nu parțial, măcar simbolic) a unei resuveranizări energetice (ce nu poate fi totuși echivalată cu independența energetică, dar asta este o altă discuție!), lucrurile nu se leagă… Și orice interpretări am încerca să dăm aplicării de către Statele Unite a acestor sancțiuni majore asupra petrolului rusesc, practic, în pragul iernii (europene), în fapt, singurul mare câștigător, pe propriile cărți și propriile reguli (dar și simple cutume) rămâne același „unchi Sam”… Da, dacă pachetul de sancțiuni ar fi fost însoțit de o garanție a neieșirii la rampă a unor firme americane pentru a achiziționa ceea ce a devenit de neutilizat în mod legitim de către statele având infrastructuri de prelucrare și distribuție a petrolului rusesc (și nu trebuie ignorat nici „amănuntul” existenței inclusiv în SUA a zeci de benzinării ale companiei „Lukoil”!), ar mai fi fost ceva credibil ca gest independent de sancțiune, fie și generată de frustrările lui Trump la adresa lui Putin.
Și mai este o „addenda” la aceste sancțiuni… Lista țările europene direct vizate, prin stoparea activității din și prin infrastructurile rusești… Deloc surprinzător, state partener-est-strategice, sau măcar mânjite cu promisiunea parteneriatului strategic… România, Bulgaria și Republica Moldova… Țări la care „unchiul Sam” s-ar fi așteptat, probabil, la un anumit nivel de servilism, cel puțin cât să-i asigure preluarea prin companiile americane ale structurilor vizate… Doar că, spre deosebire de noi, unde deciziile întârzie cu efecte grave asupra prețului și, curând, a stocurilor de combustibili, Bulgaria și Moldova au ales să-și scrie singure declarația de „dezrobire rusească”…
Astfel, Moldova a identificat o procedură juridică de preluare a activelor „Lukoil” prin semnarea unui „comodat temporar” (atenție, fără bani!) și care permite ca decizia finală să fie lăsată vremurilor ce vor urma… În care, fie statul va achiziționa aceste active, fie, dacă războiul ruso-ucrainean se va încheia, gestiunea se va întoarce pe vechile „baricade”… La rândul ei, Bulgaria a avut o abordare mai abruptă, dar la fel de prestantă, prin numirea unui administrator special a acestor active, rezervându-și însă dreptul de a demara rapid procedurile de vânzare, tocmai prin deciziile ulterioare (de necesitate) ale administratorului special… Și care nu doar că va avea puterea de a vinde activele (cu aprobarea guvernului) dar va fi imun la orice urmărire penală ulterioară. O mișcare ceva mai forțată, la adresa Moscovei, care a reacționat imediat, acuzând acțiuni (și nu doar intenții) de expropriere forțată și abuzivă din partea Sofiei… Și nu întâmplător, în schema acestor partipriuri de azi pentru mâine, a intrat și Marea Britanie, care, parte-parte în pachetul de sancțiuni ale Statele Unite, a decis totuși să acorde Sofiei o exceptare de la sancțiuni a entităților deținute de „Lukoil” în Bulgaria… Pentru a-i permite să continue utilizarea activelor rusești, rafinării și terminale de distribuție, printr-o licență specială ce va permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol „Lukoil”. Făcând astfel și jocul UE, care nu-și permite, totuși, penurii de combustibili în statele membre, dar fără a implica, în mod direct, decizional, Bruxelles -ul…
Acțiuni, jocuri (deloc, „de culise”), partipriuri total ignorate de către guvernanții noștri… Chiar dacă prețurile la combustibili au început să o ia razna… Și care doar mimează acțiuni de recuperare a acestor infrastructuri și active, dar fără a avea o poziție fermă… Pentru că, nu-i așa?!, măcar într-una dintre țările partenere, „unchiul Sam” să-și infiltreze „compania minune” (ce ne va salva pe noi de o rafinărie și de o rețea de benzinării ce ne stau bârnă într-un ochi oricum vânăt de trădare)… Când, pornind tocmai de la derogarea dată Sofiei de către Marea Britanie (și iarăși, nu întâmplător, în pragul trecerii Bulgariei la moneda euro, când, o zdruncinare a pieței de combustibili ar fi afectat stabilitatea în UE), guvernanții noștri ar fi putut invoca licența generală ce permite firmelor şi băncilor bulgare să efectueze tranzacții cu „Lukoil” („EOOD” şi „Neftochim Burgas AD”), activând juridic mențiunea strecurată în această licență de derogare, aceea a acordării acestei permisiuni și „subsidiarele, până în februarie”… Da, poate părea o soluție pe termen scurt, „până în februarie” (când, vorba aceea, iarna nu-i încă dusă), dar, în aceeași derogare a englezilor, mai apare o mențiune, licența emisă de Oficiul pentru implementarea sancțiunilor financiare din Marea Britanie permițând ca plățile și resursele economice să fie efectuate de şi către entitățile bulgare, „conform contractelor existente sau a celor noi”. Adică a oricăror contracte încheiate de acum în viitor, semnate poate juridic strict până în februarie 2026, dar cu efect în viitor… Iar guvernanții noștri (sic!) se puteau pregăti din timp pentru „subscrieri” la derogările date de englezi… Pentru că lucrurile erau previzibile, ca derulare, din clipa în care, imediat după adoptarea pachetului de sancțiuni de către „unchiul Sam” (și Marea Britanie!), Regatul Unit avea să semneze rapid o așa-zisă „licență specială”, permițând companiilor să lucreze cu două subsidiare germane ale „Rosneft” (tot „Lukoil”, dar cu altă denumire pe partea occidentală!). Într-adevăr, UE avea nevoie de acest colac aruncat dinspre Marea Britanie (care s-ar putea dovedi suficient de valoros pentru a o readuce fără nici un cost de postBrexit înapoi în UE), pentru că, dacă s-ar putea lipsi de cele trei rafinării pe care „Lukoil” le are în Europa, totuși, participațiile companiei în zăcămintele din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt și Nigeria sunt în sine o avere colosală pentru Bruxelles și față de care și activele rusești pe care UE crede că le poate converti în folosul Ucrainei (deși nu a reușit nimic) să pălească…
