Pe 11 iunie a.c., la summit-ul de la Changsha, China a mobilizat TOATE țările africane (cu o singură excepție, Eswatini…) să declare că aderă la principiile chineze ale BRI (Belt and Road Initiative), GDI (Global Development Initiative), GSI (Global Security Initiative) și GCI (Global Civilization Initiative). Evident, totul este pus sub semnul Sudului Global critic la adresa Americii lui Trump, care este „protecționistă” și „unilateralistă”. Declarația finală a acestui summit neobișnuit, în care o singură mare putere își remorchează un continent, este de o importanță mult mai mare decât „afacerea ucraineană” din Biroul Oval. Statele Unite sunt conștiente că adevăratul inamic nu este Rusia, ci China. John Mearsheimer este unul dintre strategii americani care au susținut în ultimii 20 de ani această idee. Rusia e prea slabă pentru a amenința hegemonia americană; în schimb, China și-a creat propriul microclimat instituțional care poate amenința Vestul condus de SUA (BRICS, BRI etc.). În aceste condiții, SUA sunt gata să revină la o relație mult mai bună cu Rusia, pentru a se concentra pe China. Cum răspunde China la această presiune? În primul rând, neintrând în jocul de confruntare (Mearsheimer vede Taiwanul ca teren posibil al acestei confruntări), încercând să atragă UE de partea sa (ceea ce nu se știe dacă a reușit, oficial, nu…) și căutând, la rândul ei, să înconjoare (containment?) SUA cu sistemul de alianțe economice și de infrastructură care o fac redutabilă și pe care SUA nu-l posedă. Cea mai recentă achiziție aici este proiectul căii ferate transcontinentale sud-americane care va lega Brazilia de Peru, scurtând cu 12 zile navigație între America de Sud și Asia. Va fi un alt „Transsiberian” care sigur va alerta puterile maritime vizate…
Probabil că terenul de confruntare cel mai aprig va fi în sensul acestei negări a doctrinei Monroe, care reprezintă, cum știm, debutul imperialismului american. Cum în Europa valurile războiului din Ucraina nu ne lasă să vedem desenul complet, dar putem anticipa o pornire vag anti-americană, așa cum se simte deja în Spania, Franța etc., am putea consemna o apropiere nemărturisită de China, și, indirect, de Rusia proaspăt „spălată” de Trump.
Lucrurile sunt în dinamică… Și totuși, Interesul Europei pentru China și al Chinei pentru Europa e foarte vechi și foarte nou în același timp. Un fel de atracție irezistibilă face ca Bătrânul Continent, care se vede conștient relativ epuizat de resursele sale tradiționale de creștere (de la demografie la economie și cultură), să fie fascinat de capacitatea Chinei de a se menține pe sine ca identitate și a crește, în nici un secol, de la rangul de cantitate neglijabilă, la cel de primă putere economică și civilizațională a lumii. Nu Soare al umanității (SUA), ci Jupiter, cum bine spune J. P. Raffarin, adică fără pretenții de a lumina calea altora, dar influențând mersul tuturor planetelor, prin ponderea sa. O idee care circulă de mai bine de un deceniu și jumătate, iată, este că China este interesată de proiectul european și de reușita lui. Pe scurt, China investește în cuplul franco-german și, deși poate specula vechile rivalități dintre economiile lor, în interesul propriei economii, este angajată vital ca acest cuplu să reziste și să ducă mai departe UE, ca o contragreutate la SUA și hegemonismul său. În aceste condiții, ca să venim la subiectul păcii din Ucraina, oare cine are interes ca UE (Franța și Germania în primul rând) să deraieze pacea americano-centrată? Nu cumva China este sprijinitorul din umbră, nedeclarat, al impardonabilului belicism franco-german, botezat european?
O pace a lui Trump care ar face ca SUA, eliberată din acest război ucrainean care „nu ar fi trebuit să existe” (Trump, ingenuul…), să se îndrepte mai direct spre Taiwan, acolo unde, în ciuda apropierii culturale și identitare, politic, sprijinitorii apropierii de China sunt mai izolați acum, iar 60 la sută dintre taiwanezi se declară „doar” taiwanezi, spre deosebire de situația din anii 90, când doar 20 la sută dintre taiwanezi se declarau „doar” taiwanezi. SUA au, așadar, un instrument de luptă împotriva Chinei. Dacă pacea americano-rusă nu se așază, el nu poate fi, însă, folosit…
Joacă Europa un joc dublu, ca răspuns la jocul dublu american?
