Vizibil din depărtare, „Turnul cu Ceas” din vechea cetate medievală a Sighișoarei adăpostește un Muzeu de Istorie locală. Construcția turnului are la bază o prismă dreptunghiulară, prezintă cinci nivele, împreună cu balconul și acoperișul în formă de piramidă. Acest edificiu a primit la începutul veacului al XVII-lea un orologiu refăcut în anul 1648 de Johann Kirschel. Orologiul – unic la noi în țară – este prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri. Ele înfățișează zeii romani care personifică zilele săptămânii: Diana (luni), Marte (marți), Mercur (miercuri), Jupiter (joi), Venus (vineri), Saturn (sâmbăta) și Soarele (duminica). Actualul mecanism al ceasului este mai nou fiind executat la comandă specială în Elveția de firma Fuchs și instalat în „Turnul cu Ceas” la 1 aprilie 1906. În exterior ceasul este dotat cu două cadrane de 2,40 metri diametru, pe fiecare fațadă a turnului. Turnul cu ceas a fost gravat în anul 2008 pe prototipul monedei euro românești de 2 euro, fără putere de circulație, ca symbol important.
Dacă luăm filă cu filă istoria zonei în care se află oraşul Sighişoara, aceasta îşi are începuturile cu câteva mii de ani înainte de întemeierea oraşului de către coloniştii germani. Aceste repere sunt; aşezarea preistorică de pe Dealul Turcului (Wietenberg) aflată la 3 km N-V de oraş, din epoca bronzului mijlociu (1800-1300 î.Hr) care a dat numele de Cultura Sighişoara-Wietenberg. Aflată pe platoul superior al aceluiaşi deal (Dealul Turcului-Wietenberg), aşezarea dacică fortificată datată în perioada Latène (sec II î.Hr. – sec II d.Hr) a fost cea mai puternică fortificaţie dacică de pe cursul mijlociu al râului Târnava Mare. Dacii, popor indo-european înrudit cu tracii, au trăit în urmă cu 2000 ani pe teritoriul României de azi, atingând un nivel de civilizaţie asemănător cu al celţilor şi al germanilor din antichitate.Transilvania a făcut parte din Provincia Dacia, şi este extrem de bogată în vestigii ale civilizaţiei romane. Romanii au construit oraşe, au ridicat fortificaţii militare şi au realizat o puternică reţea de drumuri strategice. Astfel,în apropiere de Sighişoara, pe platoul Podmoale, se află urmele unei fortificaţii militare romane (castrum) în care a staţionat o cohortă a Legiunii XIII-a GEMINA cu sediul la Alba Iulia Apulum. Cea mai dificilă perioadă a istoriei locale începe odată cu plecarea administraţiei romane din Dacia. Este perioada migraţiilor care a durat aproape 1000 de ani, cuprinzând 10 valuri de populaţii migratoare venite din răsărit.Dintre acestea numai maghiarii au reuşit să cucerească treptat întreaga Transilvanie pe care au integrat-o în regatul maghiar, care ulterior a intrat în componenţa Imperiului Austriac până în 1918, când acesta s-a destrămat. În sec XII d.Hr în sudul şi estul Transivaniei a fost colonizată populaţia germană.Venită dintr-un spaţiu european cu civilizaţie superioară, această populaţie, a construit principalele oraşe medievale din Transilvania şi Ungaria, contribuind la ridicarea nivelului general de civilizaţie al zonei. Coloniştii germani au fost aduşi de regele Geza al II-lea (1141-1161) de pe meleagurile Rinului, Moselei şi din Flandra. Veniţi ad retinendam coronam-pentru apărarea coroanei-, aceştia au luat în stăpânire fundus regius-pământ crăiesc -, bucurându-se de drepturi şi privilegii deosebite. Alţi colonişti au fost aduşi din dreapta Rinului, din Saxonia, localitate care a dat germanilor din Transilvania numele generic de saşi-saxones. Dintre nucleele urbane apărute către sfârşitul sec al XIII-lea acela situat la confluenţa râului Şaeş cu râul Târnava Mare, avea să dea naştere uneia dintre aşezările cele mai caracteristice ale Evului Mediu transilvănean, Sighişoara, vechea cetate Schässburg. Cronicarul G.Krauss fixează începuturile locuirii medievale la Sighişoara în anul 1191. Însă, documentar localitatea este atestată în anul 1280 sub denumirea de Castrum Sex şi apoi în 1298 cu termenul german Schespurch. În cursul sec. al XIV-lea evoluţia localităţii a fost deosebit de rapidă. În 1337 Sighişoara devine centru de scaun, iar în 1367 capătă rang de oraş: Civitas de Segusvar. Locuitorii oraşului medieval au fost de la început meseriaşi organizaţi de timpuriu în bresle (corporaţii). Deşi cea mai veche menţiune a unor bresle la Sighişoara datează din anul 1376, documentar cele mai multe bresle şi branşe meşteşugăreşti sunt precizate după anul 1400. Se apreciază că în secolele XVI-XVII a existat la Sighişoara un număr de cel puţin 15 bresle cu 20 de branşe meşteşugăreşti. Breslele nu au avut numai un rol economic ci ele au construit şi sistemul de fortificaţii al oraşului.
Epoca de glorie a oraşului o reprezintă secolele XV-XVII, când burgul devine un important centru artistic; pictori, sculptori, unii veniţi din Königsberg, Salzburg, Boemia, Tirol, dar şi autohtoni ca Elias Nicolai, sculptor al barocului transilvănean, s-au perindat pe aici. La aceştia se adaugă pleiada de cronicari din sec.XVII avându-l ca „spiritus rector” pe G.Krauss. Nu trebuie să-l uităm pe renumitul farmacist Andreas Bertramus al cărui „spirtus vitriolis” a devenit foarte cunoscut în epocă. Pe plan politic, în sec al XV-lea, Sighişoara devine al doilea oraş ca importanţă după Sibiu jucând un rol de seamă în relaţiile Transilvaniei cu Ţara Românească. Aşa se explică prezenţa la Sighişoara între anii 1431-1435 a principelui muntean Vlad Dracul în casa Paulini, azi „Casa Vlad Dracul”. Stăpânitor al întinselor feude de pe Olt, din Ţara Făgăraşului şi Almaşului, el fusese încoronat în 1431, în catedrala de la Nürnberg ca domn al Ţării Româneşti de către împăratul Sigismund de Luxemburg şi investit cavaler al Ordinului Dragonului. De acum, Vlad Dracul va purta pe armuri însemnele acestui ordin, care îşi propusese izgonirea turcilor din ţările creştine. În caltate de domn al Ţării Româneşti el şi-a exercitat o autoritate efectivă asupra întregii Transilvanii de sud. La Sighişoara, într-un atelier de argintar a fost bătută moneda sa (cu un dragon pe una dintre fețe), ducatul nou de argint, şi emite documentul care menţionează pentru prima dată numele românesc al oraşului, Săghişoara. Legenda spune că la Sighişoara s-a născut fiul său, Vlad Ţepeş –Drăculea, viitorul domn al Ţării Româneşti. Documentar se ştie de trecerea sa prin Sighişoara în anul 1476, anul morţii sale. În 1631, în biserica din Deal va fi ales Gheorghe Rakoczy ca principe al Transilvaniei şi rege al Ungariei. De asemenea oraşul a cunoscut şi perioade tulburi. În sec.al XVII-lea oraşul este ocupat în mai multe rânduri de secui. În 1676 trei sferturi din oraş arde, 1709 ciuma ucide 1300 din cei 3000 de locuitori ai oraşului. În 1738 oraşul cunoaşte cel mai mare cutremur, iar în 1771 cea mai groaznică inundaţie. La 1848 Sighişoara este prinsă în centrul evenimentelor revoluţionare. La 31 iulie 1849, pe câmpia de la Albeşti (lângă Sighişoara), trupele revoluţionare maghiare conduse de polonezul Bem au fost înfrânte de trupele ţariste chemate de împăratul Franz Ioseph. În această bătălie au dispărut poetul maghiar Petöfi Sandor şi generalul rus Scariatin. Pe locul unde a căzut generalul rus s-a ridicat în 1852 monumentul Scariatin, iar în comuna Albeşti, în anul 1897, un monument simbolic: un obelisc cu un vultur purtând în cioc o sabie şi un mic muzeu închinat poetului Petöfi Sandor.
De-a lungul timpului „Turnul cu Ceas” a devenit edificiul reprezentativ al orașului. Până în anul 1556 încăperea existentă la primul nivel al turnului a servit drept sală a consiliului orășenesc. Înainte să te grăbești să urci cele 110 trepte spre locul preferat de către toți turiștii, etajul al V-lea, în galeria unde pe vremuri (în 1619) la zile de sărbătoare, cânta fanfara, fă-ți timp și pentru restul etajelor. Nu ai să beneficiezi de un ghid, așa că îți recomandăm să citești panourile descriptive din încăperi… sperăm să îţi fie de ajutor şi cele prezentate de noi în continuare! Parterul are aceeași formă ca și a Turnului Croitorilor, pereții au o grosime de 2,35 metri și sunt construiți din piatră de râu. La etajul I sunt expuse plăcuţele originale care denumeau sălile muzeului în prima amenajare a acestuia (anii 1900) iar în prima sală, exact cum intri, ai să vezi o veche machetă a cetății realizată în 1952 de un istoric local, Julius Misselbacher, la comanda Muzeului de istorie. Aflăm din plăcuţa de lângă machetă că „s-a realizat pe baza planului oraşului aflat la arhiva de război din Viena, completat cu desene, planuri, vederi care documentează situaţia arhitectonică la anul 1735. Numai 3-5% a fost reconstituită fără documente, dar în analogie cu case similare vecine.” Tot aici, în „Sala de Arheologie”, sunt expuse obiectele care vorbesc despre populația dacică, despre romani dar şi despre perioada preistorică. Dintre ele ne atrage atenţia o vatră de altar interesantă din Epoca Bronzului, unul dintre cele mai vechi calendare din sud-estul Europi (aprox. 2000 î.Hr.), despre care am aflat ulterior că e doar o copie (perfect normal având în vedere valoarea arheologică uriaşă), originalul aflându-se la Muzeul Naţional de Istorie din București. Aici vizitatorii mai pot admira ceramică cu decor incizat și motive spiralo-solare aparținând culturii Sighișoara-Wietenberg (2200-1500 î.Hr.) din epoca bronzului mijlociu, obiecte de ritual, arme din epoca bronzului. La etajul al II -lea vei găsi „Farmacia Medivală”, unde sunt expuse vechi instrumente medicale, flacoane inscripționate (unele păstrate de pe la 1670) şi cărţi vechi de specialitate care dau o idee asupra evoluției farmaceuticii și tehnicii medicale a vremii. Aflăm aici că primii „doftori” au fost de fapt bărbierii (primul bărbier atestat documentar la Sighişoara a fost Valentius Barbitonsor, în 1522), a căror breaslă era atât de importantă încât a avut şi un Turn în cetate, amplasat până prin 1631, între Turnul cu Ceas şi Turnul Fierarilor (în zona scărilor de azi). De aici, după ce treci pe lângă o uşă din lemn ce datează din 1536 urci la etajul trei unde într-o cameră cu un plafon superb boltit se află expoziţi anumită „Breselele Sighişorene”. Printre tot felul de obiecte realizate de cele câteva zeci de bresele care au funcţionat în Sighişoara până în 1872, n-ai cum să nu remarci niște încălțări pentru evenimente, șic, ce-ți vor creiona și mai bine tabloul epocilor trecute. Tot aici îți va atrage atenția mobilierul realizat într-o suită de stiluri: de la cel medival, la cel renascentist ori biedermaier; inclusiv o masă din lemn foarte valoroasă datorită vechimii (sec. XVI). La etajul al IV-lea se află mecanismul celebrului orologiu. Ceasornicul are două cadrane cu diametrul de 2,4 metri așezate pe fațadele turnului. Alături de cadrane, sunt tăiate în zid nișe înalte de 2,4 metri și late de 1,8 metri unde se află figurinele ce simbolizează zilele săptămânii. Nu se cunosc date despre prima instalare a ceasului din turn și a figurinelor sale. Prima mențiune atestă faptul că, în anul 1648 „cadranul ceasului este înnoit și s-au adăugat sferturile de oră”. Se presupune că și înainte au existat statuete, dar au fost distruse, cel mai probabil împreună cu ceasul, în timpul marelui incendiu, asta deoarece nișele unde se află figurinele par a fi făcute odată cu ridicarea zidului. Cert este faptul că figurinele au fost refăcute, în forma păstrată până astăzi, în 1677 de un meșter necunoscut. Reparat în mai multe rânduri, ceasului i se adaptează, în 1906 un mecanism electric, la care micile statui nu au putut fi conectate. Ele au reînceput să funcționeze abia în 1964 când meșterii Konradt (tată și fiu) au reușit să-l repare, realizând în același timp și un dispozitiv ce permite continuarea mișcării figurinelor, timp de câteva ceasuri chiar în cazul opririi curentului electric. Statuetele au înălțimea de 0,80 m și sunt sculptate în lemn de tei. Dacă priveşti dinspre Oraşul de Jos, cum urci, vei vedea figurinele care reprezintă zilele săptămânii. La miezul nopţii ele se mişcă de la stânga spre dreapta iar în dreptul ferestrei vei vedea figurina ce reprezintă ziua în care te afli. În nişa de sub ea se pot vedea două figurine: în stânga Toboşarul iar în dreapta Călăul, ca avertisment pentru răufăcători. Figurinele ce reprezintă zilele săptămânii au pe cap câte un simbol care-o reprezintă, conform credințelor medievale. Cum probabil, în tranzit fiind, n-ai să vezi decât una, îți vom povesti mai multe despre toate: „Duminica, ziua soarelui, este întruchipată de o femeie în veșmânt albastru și fustă roșie, care are în jurul capului raze aurii.
Poartă simbolul aurului. Lunea – simbolizată de zeița Selene (identificată și cu Artemis sau Diana) are în mâini arcul și săgeata, iar pe cap luna – simbol al argintului. Marți – zeul Marte – simbolul războiului și al morții – pe cap are semnul zodiei berbecului și simbolul medieval al fierului. Miercuri – Mercur – zeul comerțului (și al hoților). În concepția astrologiei medievale, planeta Mercur făcea legătura dintre Soare și Lună. Apare sub forma unui tânăr cu cămașă roșie, pieptar verde și cizme. Are pe cap simbolul mercurului. Ziua de joi – este reprezentată de Jupiter (Zeus la greci) ce îsi sprijină piciorul drept pe globul pamântesc și ține în mâini însemnele fulgerului și tunetului. Poartă pe cap simbolul cositorului. Vineri – este întruchipată de Venus (Afrodita la greci) căreia un amoraș îi ține o oglindă, și pe care ea îl mângăie cu mâna dreaptă. Pe cap are Luceafărul, simbolul astrologic al planetei Venus ce era și simbolul cuprului. Sâmbătă – este simbolizată de zeul Saturn – asociat și cu zeul timpului – Chronos dar și cu zeul agriculturii, al păcii și al abundenței. Se presupune că pe vremuri avea în mână un copil (aluzie la celebra legendă). În antichitate picioarele statuii erau acoperite și erau dezvelite doar în ziua când era sărbătorit. Așa s-ar explica faptul ca piciorul drept are formă de proteza vopsită în negru. Pe cap poartă simbolul plumbului, al nopții, opus luminii și soarelui. În antichitate sâmbata era considerată „seara”/sfârșitul săptămânii”. Dinspre cetate – ai să vezi la baza firidei de lângă ceas două statuete: în stânga una înveșmântată în albastru cu o ramură de măslin în mână – ce simbolizează Zeița Păcii; în dreapta, un toboșar cu cămașa albastră bate sferturile de oră. Deasupra lor, în dreapta e poziționată Zeița Dreptății cu balanța în mână, iar lângă ea Zeița Justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată în mâna dreaptă. Cele două zeiţe sunt flancate de doi îngeraşi care reprezintă Ziua (ce are o lumină pe cap și o inimă în mâini) și Noaptea (ce poartă în ambele mâini câte o torță); mişcându-se alternativ, la 6 dimineaţa şi 6 seara, marcau începutul şi sfârşitul zilei de muncă (de 12 ore) a meşteşugarilor din Cetate. Mia puteți vedea mobilier, arta decorativă, instrumente muzicale, obiecte și unelte de breaslă, orologerie, etnografie: mobilier, unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă; arme albe și arme de foc, numismatică. La ultimul nivel descoperi o expoziţie dedicată lui Hermann Julius Oberth (1894-1989) – unul dintre cei trei părinţi-fondatori ai rachetei și astronauticii, care a făcut liceul aici, în Sighişoara – iar aceasta îți va face trecerea către punctul de belvedere preferat al turiștilor, de unde se poate admira o panoramă desăvârșită a Sighișoarei. (G.V.G.)
