Zona turistică subterană amenajată de la Salina Turda se extinde cu peste 10.000m²

Salina Turda este una dintre cele mai spectaculoase saline din țară, cu elemente neaașteptate amplasate în subteran: zonă de promenadă, roata mare, bărci de plimbare, scenă de spectacol, jocuri sportive, etc.. Iar aceasta, iată, se va extinde cu peste 10.000m². Noua zonă turistică va avea alei suspendate, cinci lifturi panoramice și un râu artificial, iar investiția va depăși 25 de milioane de euro. Spațiul care urmează să fie amenajat va deveni ca un adevărat decor science-fiction și se desfășoară în golul unor galerii ce au o vechime de aproape 300 de ani. Atunci a început de fapt exploatarea de sare de aici. „Mina Iosif” – așa cum este cunoscută zona care urmează să fie amenajată și deschisă turiștilor -, este un proiect spectaculos menit să exploateze întregul potențial turistic al Salinei Turda, dar și modernizarea bazei de tratament.

În cei 10.000m² au fost gândite alei suspendate, zone de agrement cu teren de baschet și locuri de joacă, dar și un râu artificial. Mai mult, accesul se va face cu ajutorul a cinci lifturi panoramice, care au o capacitate de peste 60 de persoane. „Va fi o construcție care va aduce undeva la un milion și jumătate de vizitatori anual. Lucrările sunt complexe. Salina este într-un masiv deluros care are foarte multe izvoare. Urmează să mai facem câteva operațiuni pentru a pregăti suportul minei ca rezistență și dirijarea apelor subterane ca să nu mai ajungă în aceste încăperi.”, a declarat primarul municipiului Turda. Anual, peste 600.000 de turiști vizitează Salina Turda. Potrivit autorităților locale, numărul lor ar urma să se dubleze după această extindere. Lucrările vor fi demarate la începutul anului viitor și vor dura doi ani, potrivit autorităților locale.

În timp ce Salina Praid e distrusă și nu se știe ce măsuri se vor mai lua aici, Salina Turda anunță că se va extinde și investește peste 126 milioane de lei în modernizare. Acest pas important face parte dintr-un efort mai larg de a crește atractivitatea turistică a zonei și de a transforma Salina Turda într-un punct de referință pentru turismul balnear și durabil din România, Europa și întreaga lume. Până să fie deschis noul spațiu subteran, turiștii au la dispoziție „vechile” spații ale saline puse la dispoziție de organizatori, dar și ospitalitatea tradițională a turdenilor și posibilitatea de a vizita cele peste 35 de obiective turistice cunoscute în acest oraș. Dacă ați coborât în salină, puteți să vă plimbați cu barca sau „să vă dați” cu roata panoramică, sau să savurați activități sportive – distractive în locurile de joacă pentru copii. „S-a modernizat foarte tare, e fantastic! Mi se pare că e foarte entertainment. Văd golf, după aceea cred că mă duc la ping-pong… Au foarte multe chestii!”, constată un vizitator. „Foarte frumos! Este bine că încep să se facă lucruri noi și la noi în țară și că avem ce vizita”, este de părere o turistă. „E plăcut să petreci timpul aici, plus că aerul e mai sănătos”, spune un alt turist. Cu o nouă zonă turistică subterană dezvoltată atractivitatea Salinei Turda va crește și vor fi mai numeroși cei ce o vor vizita pe viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*