Nu trebuie să citești, nici măcar „printre rânduri”, „pogromul” de guvernare al executivului pentru a înțelege că nu este vorba nici despre deficitul masiv existent, nici despre riscul falimentului de țară, nici despre „corectarea” exceselor bugetare printr-un amplu și următor program de austeritate. Toate acestea sunt doar mijloace, nu acel scop fundamentat prin alinierea potențial disruptivă economic (dar nici pe departe cvasinimicitoare) a celor trei factori ce ar putea duce o țară spre groapa falimentului. Scopul lor este altul. Și este de ajuns să privești ochii goi, mari, încrucișați, a neștiință, habarnism și dezinteres, ai miniștrilor pentru a înțelege că acolo este doar o ceată de făptuitori pentru interesele Europei bruxeleze. Pentru că, dacă ar fi fost vorba într-adevăr de căutarea unor soluții pentru echilibrarea și chiar optimizarea financiar-fiscală a țării, demersul guvernamental ar fi fost altul. Dar lucrurile sunt evident diktate de afară. Iar scopul este ca, sub amenințarea continuu repetată a riscului de faliment de țară, de prăbușire și chiar colaps final al bugetelor, să poată fi creat, aplicat și generalizat un mecanism de guvernanță mercantil-cvasifiscală controlat de la Bruxelles. Cu dedicație pentru noi doar ca măsură imediată de verificare și corectare „pe parcurs” a intervențiilor, și a sistemului în sine, dar cu aplicare pe viitoar la nivelul întregii Europe. Iar inserarea temerii față de ziua de azi, nu de mâine (ca în alt sistem poate nu la fel de putred), ba, chiar a fricii și față de ziua de ieri, și, practic, de oricând din existența unui cetățean aflat le cheremul unui sistem care își rezervă „dreptul” (de fapt, tirania) de a săpa în trecutul lui fiscal, financiar, de relații economice diverse, de împrumuturi date sau primite de la diverse persoane, va fi doar scheletul pe care vor pune pilonii corecțiilor, apoi a restricțiilor social-economice, confiscărilor, penalizării, suprapenalizării prin dobânzi la datorii inventate de ei, de la taxe și impozite la socotirea fiecărui bănuț din portofelele supracontrolate de un sistem machiavelic. Și pe care îl vor creea chiar dacă nu ne lăsăm convinși de bunăvoie de necesitatea măsurilor lor de austeritate, inclusiv prin a ne repeta aceste lucruri până la a ne deveni singurul gând permis al oricărei următoare zi, ceas: faptul că suntem în faliment iar fără măsurile lor drastice nu vom supraviețui, nu vom mai exista. Și nu, nici măcar asigurarea banilor pentru propriile sinecuri de sistem, guvernamentale, parlamentare, instituționale, nu este un scop al acestor măsuri. Pentru că, dacă ar avea nevoie de bani pentru asigurarea funcționării unui sistem menit să introducă restricții, să le verifice eficiența, dar și modalitatea de a le menține ca nivel de control și subjugare a cetățenilor, UE le ar da oricum oricâți bani ar avea nevoie.
De fapt, dacă ar fi fost vorba de un guvern demn și drept al țării, și nu de o gloată de perceptori pentru Europa, cărora li se vor permite orice și oricâte abuzuri pentru a trasa, aplica și impune cadrul coercitiv restrictiv de funcționare a „societății” de mâine, bufonii ce ne conduc astăzi nu s-ar fi repezit să azvârle cu taxe și impozite mărite. Ci ar fi analizat. Ar fi calculat, de exemplu, cât din deficitul nostru bugetar provine din sistemul clientelar al clicilor complotist europene ale achizițiilor de seruri inutile. Câte alte procente se pot „traduce” prin echivalarea contribuțiilor impuse pentru a ajuta Ucraina, a o aproviziona cu muniție și combustibili, ori pentru a-i vinde produsele ei pentru propriul PIB, prin sacrificarea piețelor și a fabricilor noastre. Un calcul care ar fi trebuit făcut înainte de a fi fost pronunțat șablonul creșterii tembele de taxe și impozite. Și nu doar pentru a ști cât din deficitul nostru de țară este al nostru și câte procente echivalente din PIB au fost inserate pentru rescontarea datoriilor de țară ale altora, pe seama trudei noastre și a sacrificiilor pe multe generații de acum înainte. Dar numai simplu fapt că miniștri au anunțat că nu pot spune de câți bani au nevoie la buget (pentru falsul salvării națiunii de la felurite iminențe) și că vor calcula cât pot strânge după stabilirea și siguranțarea prin lege a cuantumurilor de plată, practic „otova”, căci nu doar metrul pătrat de asfalt va deveni un perceptor fiscal, ci și apa consumată (inclusiv apa voit a fi consumată din sursele necontrolate încă de sistemele hienă ale corporațiilor care ne vor pune lacăte pe fântâni și izvoare), ba chiar și aerul, ca plată pentru dreptul de a respira, ar fi trebuit să ne dea de gândit că nimic din ce ne spun și ne impun ei (nici măcar propunând) nu este spre binele nostru.
Sistemul fiscal economic de mâine va fi cel al puterii lor discreționare de a decide. Mai bine spus, de a impune ceea ce alții au decis peste ei. Va fi sistemul ce se va generaliza în UE dacă nici măcar statele mai curajoase nu se vor opune, un „modus subjugavi” în care funcția și funcționarea guvernamentală se va baza pe minimum de drept și logică explicativă dată cetățenilor. Pentru că guvernele și guvernanțele vor stabili cât și pentru ce trebuie să plătească fiecare cetățean al Europei (pentru dreptul de a trăi în Europa, de a trăi și chiar a viețui fie și la limita subzistenței), fără ca nimeni să mai explice de ce a trebuit impusă o măsură ori alta. Pentru că un sistem totalitar fără „limes” de statalitate nu va mai da nici o explicație: va impune, va lua, îi va pedepsi pe cei ce nu (mai) au și poate îi va înlătura pe cei ce vor întreba fie și măcar de ce nu mai au…
