Greșeala Rusiei a fost poate aceea că a atacat ea prima… Nu a așteptat să fie ea cea lovită întâi… Cu primul cartuș, fie și orb, produs oriunde în Occident sau chiar de către unchiul Sam… Sau cu prima armă livrată de NATO prin fel și fel de subterfugii… La cea vreme… Și dacă tot a trebuit să lovească prima, nu a făcut-o măcar printr-un intermediar… Un pion… Căci, dacă Moscova ar fi atacat Ucraina printr-un aliat subordonat, fie și unul de sacrificiu (dacă ar fi sărit Occidentul, unchiul Sam, NATO și UE pe el), și ar fi putut fi oricare dintre vecinii Ucrainei, pentru că aproape fiecare dintre aceștia au probleme nerezolvate cu Kievul, și conflictual-istorice, și conflictual-politice, și ar fi putut fi, în primul rând, obedientul Rusiei – Belarusul, dar și Slovacia, Polonia ori Ungaria, după un exercițiu de (re)inserție a acestora în sfera Rusiei, nu doar de influență, nu doar de manipulare, nu doar de război hibrid, așadar, atacând printr-un intermediar, pe un colț din Ucraina (vizat istoricește de oricare dintre vecinii acesteia), cu totul altfel ar fi decurs lucrurile. Altul ar fi fost ritmul de înarmare a Europei dar și pornirea acesteia de a lupta pentru o cauză, totuși, prea îndepărtată de interesele ei imediate. Și pentru ea, ca întreg, și pentru părțile din ea devenite obediente jugului SUA-NATO. Dar așa, cu ditamai prada așezându-și un colt de labă de urs într-o capcană destul de abil întinsă, lucrurile vor merge de acum înainte doar în direcția războiului în expansiune. A războiului, nu a conflictelor sporadice, zonale. Orice ar fi și, mai ales, indiferent de cine va câștiga acest prim război al lungului conflict (deja necesar, economic, financiar și UE și Statelor Unite), acel următor război de ani, și poate decenii, pus la cale de SUA via Europa…
Acesta este, de altfel, motivul pentru care generalii americani fac, în numele Europei, declarații tot mai drastice. Nu de provocare, ci de pornire a unui război pe viață și pe moarte cu Rusia. Căci au la dispoziție inamicul pentru atâtea decenii următoare de pus în funcțiune mașinăria de război, industria sa militară, piața de desfacere, gropile de săpat, moartea însăși… De aceea, ne spun ordonanțele unchiului Sam, și dacă Ucraina ar câștiga războiul (!), va trebui să ne pregătim pentru același lucru pe mai departe: pentru război. Și, deja, se caută extinderea vinovățiile Rusiei. Nu doar ca agresor faptic al Ucrainei, ci, indiferent de rezultatul războiului de acum, ca agresor în intenție (nedovedită, dară) al Europei. Definită „a priori” agresor chiar dacă va pierde lupta. Și nu doar agresor al Europei, căci nu va ajunge lumii de demenți ce ne conduc doar un război zonal și apoi extins european. Se va stârni praful de pușcă peste tot acolo unde Rusia are aliați. Peste tot în lume, ne spun războinicii. Și poate nici Hitler să nu fi avut o asemenea strategie aberantă, de a continua războiul chiar dacă inamicul principal va pierde tot. Dar această lume, cu acești lideri necrofagi, fac să pălească și cele mai violente acțiuni și poate și intenții ale trecutului…
Mai e dară un pas și orice șansă de pace va fi pe zeci de ani năruită… Acel pas în care se va pune problema dintre cine și cine supraviețuiește, dar nu dintre Rusia și Ucraina, ci dintre Rusia și Europa. Și apoi lumea… Ba, cât de curând, s-ar putea să nu mai conteze nici procentul acelora ce vor fi trebuit să moară pentru a mai fi, cândva, pace… Și nici măcar cine… Fie ea chiar Rusia în sine, „murind” pentru pacea viitorului, prin capitularea în fata nebunilor… Căci, războiul a devenit și mijloc, și scop… Și moarte și viață, dar nu pentru oricine, și nu viața ca pace, liniște, binecuvântare, ci doar ca viziune a prosperității de război pentru unii…
Lasă un răspuns