Abordarea federației transportatorilor români este parțial greșită… Și inutilă ca efect juridic… Pentru că, a reclama faptul că prin impunerea de către Europa a deciziei de a nu-i mai opri la granițe, și pe teritoriul național, a transportatorilor ucrainieni, nu încălcarea violentă a Constituției noastre ar trebui pusă pe primul loc, ci atacul la suveranitatea României. Căci, în raportul nostru cu UE, prin felul în care am permis supradecizia și supra(in)justiția actelor și tratatelor europene față de legile țării, și, mai ales, față de legea supremă, această avertizare de gravă încălcare legislativ-constituțională devine praf în ochi… Și asta pentru că, deși doare ca realitate, în raportul nostru cu UE (mai bine spus, în raportarea noastră la UE…), singura „liană”, și aceea grav jumulită de ghearele trădătorilor, singura dară care mai poate fi folosită pe post de drept de veto, și eventual act de salvgardare a țării, este amenințarea la adresa suveranității României. Iar a vorbi despre încălcarea unei Constituții, oricum subinserată intereselor legislative europene, devine o pierdere de vreme. Nu am protejat-o când a trebuit, nu am dat cu pumnul în masă când Legea supremă a țării era transformată într-o broșură formală pentru Europa… Ba, nici măcar la noi nu i-am păstrat puterea definitorie ca izvor de drept legislativ, am lăsat-o tăbăcită, deșirată, pusă sub semnul îndoielii…
Europa încalcă grav Constituția României prin decizia de a nu ne mai permite (!) să-i oprim pe transportatorii ucrainieni… Dar, într-un sistem legislativ deja supus și obedient tratatelor europene, intereselor și clicilor de la Bruxelles, efectul juridic al contestării constituționale (prin constituția națională) este zero… Poate doar prilej de dezbateri și luări peste picior de la Bruxelles, și nu atât de către ciracii străini ai UE, ci de către reprezentanții, infiltrații și circarii noștri de acolo…
Există însă în raportul nostru cu UE un element fundamental cu o putere încă imensă: Suveranitatea. Și dreptul de a lua decizii în numele ei. Dar asta în condițiile existenței unui guvern național care să apere ceea ce a mai rămas din suveranitatea de nezdruncinat de acum trei decenii, care să apere fărâmele desprinse, rupte, scoase din teaca unor „inofensive” cedări parțiale de suveranitate făcute de președinții și guvernanții anteriori… Cu toții de-a valma într-o mâzgă urât mirositoare, a trădării și vânzării de neam și țară, care, acum, începe să ne pută prin orice mișmaș ce iese la iveală… Și care e pe cale să ne scoată și din casă…
De aceea, suveranitatea este esențială pentru existența noastră ca neam. Fără Constituție se poate viețui într-o anomie legislativă. Dar fără suveranitate, suntem cu o moarte de neam și țară vândută de trădători mai aproape de anularea noastră economică și istorică. Evident, Europa s-a rățoit la noi că nu mai avem voie să-i oprim pe transportatorii ucrainieni și din alte interese. Pentru că, de fapt, nu doar de a nu-i mai opri și a-i verifica este vorba (și chiar dacă aici pare a fi „șpilul” mișcării de la Bruxelles, este doar ceva parțial), ci pentru a crea un precedent al anulării acțiunilor noastre viitoare de a ne mai opune. Pentru că, după decizia de a nu-i mai opri pe transportatorii ucrainieni, va veni și aceea de a nu (le) mai face nimic altceva… Când ni se va impune să comercializăm doar produse ucrainiene. Când ni se va cere să radem de prin toate segmentele economice, firmele și fermele românești. Când ni se va spune ce și cum să consumăm, evident doar din Ucraina… Ori alte viitoare supape aflate în interesul de expansiune comercială, ca fabrici și piețe, a UE… Și da, am trecut deja și de acel strigăt de alarmă al acelei axiome a economiei de piață, avertizând că „piața este mai importantă decât fabrica”… L-am strigat în van când ni se distrugeau fabricile, sperând (pentru că înțelegeam mecanismele economiei de piață, nu-i așa?!) că vom salva măcar piețele de desfacere… Căci fără ele, poți produce aproape orice, și cât de ieftin vei într-un „dumping” fie el și păcălitor cu propriile bugete, dar dacă nu ai unde să vinzi, pui cruce pe orice… Și trist e că nici măcar nu am ajuns în situația de a nu mai avea unde să vindem, ci faptul că ne-am lăsat confiscate rutele și piețele de desfacere, ajungând a vinde doar prin alții, oficializând statutul de colonie în propria-i casă deja colonie… Iar dacă vom rata și această ultimă redută de reimpunere a demnității de neam și țară, suveranitatea, pierderea ei nu va mai putea fi „reparată” curând… Nici prin pancarte cu articolele constituționale încălcate… Dar, poate că, într-un fel este bine că am ajuns aici. La limită. Fie și sleiți… Pentru că singura „ieșire” va fi aceea de a trânti ușa Europei… Doar că și aici ne-am lăsat săpați suficient de adânc încât, să nu ne mire dacă, la o adică, dacă am da cu ușa de pragul UE, tot noi să ne trezim cei loviți…
