„Efectele” militare nu se donează… Mai ales când vorbim de cele încă aducătoare de moarte… Ele se casează sau se vând… Dar nu se scot din inventar prin donații „în interes de război”… Poate în interes de pace… Dar nu este cazul în aceste vremuri… Sau când dai din cazarmamentul unităților încălțări și țoale rupte, nefolositoare… Atunci, poți vorbi de „donații”… Dar nu când este vorba de armament… Ba, la cât de greu scoți și o șaibă din traista militară, pentru a o da unui civil să o pună la gard, e de mirare că s-a pornit o asemenea discuție… Sau, de fapt, nu?!… Și apoi, mai este vorba și de propriul interes… Și instinct de conservare… Pentru că nu poți accepta ideea de a dona un lansator de moarte unei țări aflate în război… Căci, după ce mocirla războiului se va fi uscat, cel împotriva căruia acesta a fost folosit, te va face și pe tine parte a unor morți, răni și daune de care, acum, nu ai habar… Pentru că, și învins, și învingător, ori părți „în remiză” al unui interes al cărui „țel”, comun, s-ar putea să nu mai aibă nici o legătură cu actorii de azi, cu toții te vor face obiect al asumării altor vinovății fără vină… De aceea, orice pleacă pe frontul unui război ce nu ne privește, trebuie descărcat și degrevat de orice legătură și răspundere viitoare… Iar asta, cel mai bine, pentru tribunalele postrăzboi, o faci asigurându-te că ai acte de vânzare… Doar atunci nu va conta că banii au mirosit și a praf de război… Dar un gest de caritate ar putea să te vândă, pe viitor, mai rău decât o declarație de război, fie ea și semnată de alții în numele tău… În numele aceluia care tace…
În CSAT nu ar trebui, dară, să se discute nici măcar despre donarea unei scânduri de copârșeu către Ucraina… Cu atât mai puțin a unui sistem aducător de moarte… Întâi ar trebui ca acesta să fie scos din inventarul militar și apoi vândut… Dar nu donat! Iar în CSAT, dacă e ceva ce trebuie discutat în legătură cu sistemul „Patriot”, despre altceva ar trebui să fie vorba… Faptul că, deși am achiziționat patru sisteme, doar unul este operațional… În fond, la ce au fost luate atâtea, dacă, iată, mai degrabă aruncăm cu praz după drone decât să punem în funcțiune toate cele patru sisteme?!… Și nu, nu este vorba de indolență ori tergiversare… Pentru că achizițiile au fost făcute cu ani în urmă, iar când deja suntem, geopolitic, cu mult dincolo de buza războiului, oricât de dificil de instalat s-ar dovedi un sistem militar, el trebuia operaționalizat peste noapte… Dar noi stăm totuși cu trei sisteme „la pachet”…
Despre asta ar trebui discutat… Despre felul în care, la noi, încă nu au fost operaționalizate trei sisteme ce stau de „la rastel”, dar, în Ucraina, acestea devin operaționale peste noapte… Și nu în CSAT trebuie adusă discuția, căci acolo sunt mâinile ce se spală una pe alta, ci, în parlament, ca Agora a interesului, dar mai ales, a temerilor publice… Nu cumva, în toată această achiziție costisitoare, și ca bani, dar și ca punere a unei ținte peste noi, a fost vorba, de fapt, despre o acțiune premeditată?… Nu cumva, măcar de când a început războiul, toată această evitare a punerii în funcțiune a celor trei sisteme încă inactive, a urmărit tocmai asigurarea unei rezerve transferabile, ca donație?!… Mai ales că, deja, nu pare a mai fi vorba doar de subminarea financiar-economică a țării, prin achiziții militare având virgule în comisioane confidențiale… Ci de guvernanți-mercenari… Care ne scot sistemele de apărare la mezat, gândind poate că, dacă tot nu vom mai avea pe ce să ne bazăm în apărarea țării, or să le fie mai ușor să ne expedieze și pe noi „la pachet”, pe post de carne de tun, în războiul altora… Și nu va fi o problemă pentru ei faptul că nimeni nu se va mai oferi să se angajeze în armata… Când va fi nevoie de procurat carne de bibani la oastea celor ce trebuie să moară, și nu pentru țara lor, nu pentru continuitatea de sacrificiu a înaintașilor, ci pentru alții, că așa au decis cei ce ne conduc, se vor găsi „soluții”… De la strângerea cu arcanul a rezerviștilor, deja mai bătrâni decât visurilor lor din ’89, la eventuala convertire, de bună voie, a datornicilor și, curând, infractorilor fiscali (și nu întâmplător se înlocuiesc contravențiile la sistemele de facturare cu infracțiuni în zile de închisoare, pentru că o amnistie prin ofertarea pe post de carne de tun ar putea șterge definitv un cazier de e-factura, nu?!)…
Suntem într-un moment în care nici nu se mai pune dacă va îndrăzni cineva, în numele nostru, să ne azvârle fizic în război, iar, apoi, după ce se va fi uscat pământul peste cadavrele altor nevinovați, să-i lase datornici pe restul lor de viață pe cei rămași, ci doar când… Pentru că, în momentul în care armata și-a cedat, nu doar coordonarea mărșăluirilor de antrenament și poligon, ci însăși conducerea ei operativă, în momentul în care state, părți ale odiosului dictat și angajament spre război (astăzi Germania), nu sugerează prin fantezii vândute drept proiecții logistico-militare, ci solicită de-a dreptul doborârea dronelor și rachetelor rusești din România, practic, ducerea războiului de la noi, iar guvernanții tac, fără a chema la explicații ambasadorii acestor declarații, este clar că suntem deja trecuți, nu doar într-un opis al carnagiului, ci într-un ferpar al zilei de mâine…
Lasă un răspuns