Modificările legislative ale Kievului privind minoritățile din Ucraina sunt doar un soi de protocol pentru acceptarea aderării la UE… Și nu au un conținut real aplicabil, și, mai ales, sincer pentru un orizont de timp care să treacă dincolo de momentul strict al semnării protocolare a procesului de aderare… În fapt, ele constituie doar o variantă de compromis (vândut Europei) prin care Kievul încearcă să intre în UE fără a-i fi puse în brațe „jaloanele” și „stegulețele” de conformare cu „aquis” -ul european… Deși sunt multe capitole-agendă care ar trebui rezolvate înaintea semnării tratatului… Iar încercarea Ucrainei de a oferi Uniunii Europene acest aparent compromis vizând minoritățile sale nu are cum să ne convingă… Cel puțin pe noi… Iar Europa greșește acceptând ca Ucraina să vină ea cu propriile formule de adaptare a unor norme europene clare și acceptate de către toate statele membre. Pentru că aceste capitole sunt clar definite iar ele trebuie respectate după statutul oferit de UE, nu după interesele și dorințele Kievului de a le adapta și adopta de ochii lumii… A unei lumi întregi care oricum privește în altă parte, ceea ce îi și permite Kievului să joace această implicare de fațadă…
Iar „revizuirile” aduse de Kiev statutului minorităților din Ucraina nu conving pentru că nu au consistență… Nu au un grad minim de credibilitate, nici acum, nici pentru viitor… Și nu pot fi luate cu titlu de promisiune în condițiile în care realitatea demonstrează altceva… Cel puțin din perspectiva minorității noastre, Kievul neputând să ne ducă de nas cu drepturi „pe hârtie” (limitate și acelea!) atâta timp cât prigoana împotriva preoților și românilor ortodocși continuă… Iar Europa nu trebuie să accepte acest tablou al minciunilor plăcute urechilor ei… Cât despre noi, ar trebui să fim primii care, nu să tot felicităm liderii ucrainieni pentru acești pași mărunți pe linia drepturilor minorităților (ba, nici măcar pași mărunți, ci mai degrabă de mărunțire a comunităților noastre), ci să ne impunem punctul de vedere… Dar nu într-o prezentare de protocol în cadrul întâlnirilor de „chibiți” ale premierilor, nici pe marginea meselor de negocieri privind dezvoltarea masivă a capacităților agro-industriale ale Ucrainei, în detrimentul nostru, și nici adnotate fugar pe marginea teșită a dosarelor vizând supra dezvoltarea logisticii de transport de cereale și produse agroindustriale din Ucraina. Ci la Bruxelles, acolo unde Ucraina își face jocul.
Mai mult, „formula” oferită acum de Kiev ar trebui să ne deranjeze, în primul rând, pe noi! Să ne irite chiar! Pentru că suntem „cuplați” nu doar unei alte minorități, dar suntem puși în situația, deloc aparentă, de a avea impresia că aceste „beneficii” oferite de Kiev se datorează strict cererilor Budapestei pe linia drepturilor minorității sale din Ucraina. Și ar trebui să impunem o decuplare clară a minorităților, a felului de abordare a unor probleme, în esență, diferite… A unor nevoi total diferite… Pentru că minoritatea română și cea maghiară sunt două entități cu nevoi specifice… Da, există și puncte comune, care ar putea fi parte a unui prim capitol, cel general, al drepturilor minorităților din Ucraina… Dar atât!… În rest, avem dreptul la articole clar dedicate minorității noastre… Pentru că minoritate maghiară nu are preoți izgoniți din biserici… Și nici credincioși supuși unei prigoane prin care se încercă limitarea dorinței de manifestare ca aparținători ai unei minorități… De care Țara mamă nu se interesează, ci doar blufează un interes fals…
De fapt, ar trebui să ne folosim dreptul de veto în cadrul UE pentru a bloca aceste variante de norme adoptate înaintea stopării epurării religioase, lingvistice și etnice a minorității noastre… Pentru că o lege promovând „drepturile” a ceva ce poate nu va mai exista nu ne va folosi la nimic… Iar Kievul știe asta și marșează prin aparatul polițienesc al lui Zelenski în inducerea unui sentiment de teamă în afirmarea statutului și a curajului de a cere public drepturile cuvenite minorității noastre. Pentru ca la viitoarele referendumuri de „atestare” a procentului ca minoritate să nu mai existe prea mulți români care să se declare ceea ce sunt… Iar formula de bilețel de intrare în UE a acestor drepturi „corectate” (dar nu în sensul îndreptării!) se vede din cuprinsul lor… De exemplu în sublinierea dreptului minorităților care au început o formă de învățământ înainte de 2018, în limba comunității, să continue studiul în limba etniei până la sfârșitul ciclului „actual” de învățământ, lăsând un mare gol după ce acest ciclu se va fi încheiat…
Și mai este o problemă pe care UE nu trebuie să o accepte în acest „compromis” livrat de Ucraina… Faptul subliniat clar de liderii de la Kiev că aceste modificări legislative vizează minoritățile din Ucraina cu excepția a uneia… Cea rusă… Pe care Kievul o etichetează a agresorului rezervându-și dreptul de a decide cum, cui și în ce proporții să mai aloce drepturi. Doar că rușii din Ucraina vor fi și ei cetățeni ai Uniunii Europene, nu?!… Iar Europa nu trebuie să accepte o încălcare flagrantă a propriilor norme doar pentru a-i lăsa Ucrainei statutul de continuă victimă… Pentru că, acceptând această nedreptate, drepturi doar pentru unele minorități (ba chiar suspendarea, interzicerea și negarea dreptului de existență a unei minorități), Europa ar contribui la crearea unor adevărate „butoaie cu pulbere” în statele membre, printr-o avalanșă predictibilă a dreptului (european, nu-i așa?!, chiar dacă este un drept european ucrainizat…) al statelor de a decide care dintre minoritățile de pe cuprinsul lor merită acest statut…
