„Patriarhul României a sfințit luni, 13 august 2018, coroana reconstituită a Sfântului Ștefan cel Mare, voievod pe care l-a numit „un simbol al credinței, unității și demnității poporului român”, informeaza basilica.ro. Astfel, în omilia rostită cu prilejul slujbei, Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat contribuția extraordinară pe care Sfântul Ștefan cel Mare a avut-o în apărarea creștinătății. „Sfântul Ștefan cel Mare nu a fost numai apărătorul Moldovei, ci și al întregii creștinătăți. Așa cum spunea în anul 1475, dacă Moldova va cădea, această poartă a creștinătății, toată creștinătatea va fi în primejdie”, a spus Preafericirea Sa. Totodată, Părintele Patriarh a reiterat faptul că dârzenia cu care Sfântul Ștefan a apărat credința creștină de amenințarea otomană i-a adus renumele de „atlet al credinței și al lui Hristos”. Slujba a avut loc în paraclisul reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La eveniment a fost prezent starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, care s-a ocupat îndeaproape de reconstituirea coroanei Sfântului Ștefan. Potrivit părintelui stareț, forma, proporțiile și materialele folosite la reconstituirea Coroanei au fost alese conform reprezentărilor originale în care Sfântul Voievod Ștefan cel Mare apare încoronat, respectiv Tetraevanghelul din 1473 și tabloul votiv de la Voroneț (1488). Marele Voievod al Moldovei Ștefan cel Mare mai apare încoronat în frescele unor mănăstiri și biserici din țară și de peste hotare (Muntele Athos) precum: Mănăstirea Dobrovăț, Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, Biserica Sfântul Nicolae – Rădăuți, Biserica Sfântul Ilie – Suceava, Biserica Pătrăuți și Mănăstirea Zografu din Muntele Athos.
În toate acestea apare coroana bogată a voievodului. Dar când și cum a dispărut coroana de-a lungul istoriei? În 2 decembrie 1856, când Alecu Hurmuzachi scria „Gazetei Transilvaniei” entuziasta depeșă, prin care anunța pripit că „Coroana lui Ştefan cel Mare s-a aflat în Putna, mormântul lui şi al lui Bogdan şi altele se cunoscură şi se deschiseră”, o mare enigmă a neamului românesc se revela, dar fără să o observe cineva. Știrea, deși sau tocmai pentru că însemna un neadevăr (voievozii nu se înmormântau cu coroana, sceptrul și sabia, care aparțineau țării și se transmiteau din voievod în voievod), confirma o impresie generală despre dispariția coroanei lui Ștefan, explicată în ignoranța veacurilor prin înmormântare. În mormântul lui Bogdan, de pildă, mort în 1517, „se aflară puţine rămăşiţe din oseminte şi o parte însemnată de coroană de stofă preţioasă şi cornurile, cu privazuri lucrate din fir gros de aur; şi marginile, mai toate, ale unei mantii domneşti, care şi asta fu de stofă preţioasă de mătase şi, după cum seamănă, de culoare vişinie”. În mormântul lui Ștefan, se aflară „puţine rămăşiţe ale unui corp, vreo câteva părţişoare de veşminte, tot din stofă preţioasă şi tot cu flori de fir de aur ţesute şi cu argint vârstate, şi fără sicriu, ci numai întins pe 11 chingi (lăncii) de fier, sub care era mai afund încă un spaţiu deşert, ca de două palme. Din cercările mai de aproape, ca la mormintele din¬tâi, au constatat că veşmântul aici depus era o mantie, asemănată cu cea de monah, dar foarte preţioasă, având, în părţile pieptului, un fel de shimă (paraman), în forma unei cruci lungăreţe, toată ţesă¬tura cu fir de aur, având, pe la capetele sale, canaturi late din fir de argint. Pe cap pare să fi avut o coroană, dar aceasta nu din metal, ci numai din stofă preţioasă, coroană, zic, pare să fi fost, căci cornuri în trei muchii se găsiră pe locul capului, în osul tigvei, cu nu-mai o parte de frunte, în jos, iar din celelalte oase, o falcă şi un fluier de picior”. Dar osemintele din mormântul lui Ștefan cel Mare, depuse călugărește pe drugi de fier, pe „o mantie, asemănată cu cea de monah”, ceva mai multe decât cele din mormântul lui Bogdan, deși Ștefan murise cu 13 ani mai devreme, erau, de fapt, cele ale unui fost stareț.
Coroana de stofă prețioasă a lui Bogdan, descrisă sumar de Iraclie Porumbescu, martor la săpăturile arheologice din 1856, probabil că însemna o copie a celei voievodale din aur, dar informațiile sunt prea puține, ca să putem ști cum a fost. Un presupus portret al lui Ștefan, făcut cică în timpul vieții lui, cel de pe Evangheliarul de la Humor, stilizează, în maniera bizantină a iconografiei cu Sfinții Împărați, irișii coroanei regale poloneze a lui Kazimierz Wielki, acea „corona borealis”, pe care o găsim și la Władysław Łokietek, coroană luată drept model, în absența mărturiilor, și de pictorii Bucevschi și Maximovici, care au încetățenit un anume portret al lui Ștefan cel Mare, cel cu iriși largi, din coroana lui Kazimierz Wielki. E posibil ca, dat fiind statutul inițial al Moldovei de voievodat vasal al Coroanei poloneze, să fi semănat și coroana voievodală a Moldovei, după modelul celei a voievatului krakowian, cu aceasta, dar dovezi nu există, chiar dacă Miron Costin desena, în 1675, o coroană asemănătoare cu cea presupusă ca fiind a Moldovei și în veacurile anterioare, cu iriși largi, de „corona borealis”, și nu cu simplificări iconografice bizantine. Dacă s-ar găsi portretul lui Ștefan cel Mare, din 1492, care încă mai putea fi văzut în anul 1919, în Catedrala din Przemisł (Polonia) sau măcar o fotografie a acestui portret, probabil că am afla și cum arăta cu adevărat și când a dispărut coroana lui Ștefan cel Mare. O pistă de investigație, cu șanse de reușită, o deschide existența sabiei voievodului aflată în Palatul Topkapi din Istanbul, cu condiția să aflăm când anume a fost dusă sabia peste Bosfor (mormântul lui Ștefan nu a fost niciodată prădat de oștiri străine, spre a fi jefuit).
Din „Letopisețul Țării Moldovei”, scris de Grigore Ureche, nu aflăm mare lucru, ci doar plauzibile ocazii de însușire a simbolurilor voievodale de către turci. Prima „ocazie” ar fi fost cea din septembrie 1573, când porțile Cetății Suceava s-au deschis în fața sultanului Suleiman, „Cându au venit asupra lui Pătru vodă Suleiman împăratul turcescu cu toată puterea sa şi muntenii cu domnu său şi sultanul cu tătarii dimpreună şi Tarnovschii hatmanul cu oastea leşască, vă leato 7046 (1537) septevrie 20” (…) „și aşa au ales dintru dânşii pre Trifan Ciolpan, de lau trimis sol în Suceava, la împăratul, de să rugară de pace şi-şi cerură domnu”, după cum zice Ureche. Ipoteza este susținută și de faptul că în tablourile votive de pe ctitoriile lui voievodul este înfățișat cu o altfel de coroană, mult mai apropiată de cele bizantine și rusești pe care le poartă Sfinții Împărați Constantin și Elena. Dar iconografia creștină nu reprezenta neapărat realități, ci concepții și curente (Constantin cel Mare nu a purtat coroană, ci cunună de laur (frunzele vieții, model de coroană traco-geto-dacă)). Posibilitatea de a fi confiscate de Suleiman sabia voievodală și coroana Moldovei nu pare credibilă. O variantă mult mai plauzibilă este aceea ca să fi plecat la Istanbul cu „sculele Moldovei” „Iliiaș vodă, ficiorul lui Pătru vodă Rareș, carele mai apoi s-au turcit” și care, în 1553, în urma uneltirilor fratelui său, Ștefan (cel hăcuit de boieri, cu tot cu cort, la Țuțora) „îmbucându-1 mulţi din nepriietenii lui cu multe cuvinte rele cătră împăratul, au căzut la închisoare, că au trimis împăratul de l-au legat şi i-au luat toată avuţiia”. Oare, în „toată avuțiia”, menționată de Ureche, nu se aflau și sabia lui Ștefan cel Mare, și Coroana Moldovei?
La 6 iunie 1976 se inaugura Muzeul Mănăstirii Putna, care găzduieşte un tezaur extrem de valoros, cuprinzând broderii, țesături, manuscrise, argintărie și valoroase obiecte de cult. Printre elementele de mare valoare se numără o cruce cu trei braţe – datată 1503, cea mai veche de pe teritoriul României, Tetraevangheliarul de la Humor – datat 1473, Clopotul Blagoveștenie – dăruit în anul 1490 de însuși domnul Ștefan cel Mare, celebrul „Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop”, care este o broderie de o mare valoare, datând de la 1477, lucrată cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond din atlaz roşu. Din epoca lui Ştefan cel Mare se mai află în patrimoniul Putnei şi cădelniţa de la 1470, dăruită de domnitor mănăstirii, o ferecătură din anul 1487 a Evangheliarului de la Humor, cu un portret al domnitorului, o ferecătură din anul 1488 a craniului Sfântului Ghenadie, precum şi o minunată ripidă aurită, dăruită tot de domnitor, în 1497. La Putna se află și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea și care, potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare. La Putna îşi găsesc somnul de veci, Maria de Mangop (care a inaugurat biserica drept necropolă domnească la înmormântarea ei din decembrie 1477), mitropolitul Teoclist I (înhumat aici în anul 1478, pe latura nordică a pridvorului), Bogdan („cel Orb”) şi Petru (fiii domnitorului, îngropaţi aici în anii 1479 și 1480, sub o lespede comună, lângă mormântul Mariei de Mangop), dar şi Sfântul Voievod Ștefan cel Mare care a murit la 2 iulie 1504. Mormântul voievodului este acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripție încrustată pe lespede care arată că viteazul domnitor este ctitorul și ziditorul sfântului lăcaș, alături de soția sa Maria, fiica lui Radu Voievod, iar din anul 1871, pe piatra sa funerară se află urna de argint, care, prin instalarea ei, a marcat împlinirea a patru veacuri de la sfințirea Mănăstirii Putna.
Lasă un răspuns