Este idioțenia în masă a unor netrebnici frustrați… A acelora ce trăiesc din continua devorare a morților noștri pentru a-și motiva, față de cei ce-i plătesc, rostul… Și care scormonesc cu pofte de necrofagi osemintele valoroase și utile scopurilor macabre ale viermilor ce ne parazitează de trei decenii… Iar totul este cât se poate de bine planificat, prin etape și acțiunile aparent conjuncturale ale celor trimiși să-și înfigă în coșciugele înaintașilor noștri mâinile lor mai putrede decât oasele pe care le tot răscolesc…
Și nu, nu este nicidecum o întâmplare că „dezonorarea” de acel „laude cum merite” universitar al Mareșalului a avut loc acum… Și nu pentru că s-ar fi găsit un idiot de serviciu care să ceară retragerea titlului de Doctor Honoris Cauza acordat de Universitatea București în urmă cu 82 de ani… Pentru că nu idioții de folos au lipsit în aceste trei decenii, ci etapizarea demonizării unei națiunii nu ajunsese la momentul dorit. Mai ales că, universitatea ar fi putut retrage titlul din 1990. Dar nu ar fi avut ce să mai aducă la festivitatea sabatului anti-românesc, trei decenii mai târziu, când opisul decalogului de denigrare și înlăturare a personalităților istoriei noastre trebuia adus la acel maxim de resurse folositoare unor alte motivații rescrise și adăugite… A acelor alte și alte vinovății fără vină, dar care, prin somnul rațiunii în vremuri, prin lipsa noastră de acțiune în dovedirea minciunilor sfruntate, au devenit vinovății asumate a priori…
Sigur, decizia senatului universității aparține unor pioni nesacrii în prezența și prestanța lor, suficient de lipsiți de conținut valoric pentru a fi pus umărul la desacralizarea ființei noastre… Pentru că era nevoie de o anumita degradare a învățământului pentru a face posibilă și utilă o asemenea umilință, inclusiv la adresa propriului prestigiu universitar… Dar au făcut-o!… Chiar dacă este un non-sens să retragi un titlu acordat acum opt decenii de către o instituție din a cărei prestanță nu mai ai azi nimic, nivelul ei fiind, prin comparație, poate de școală de pension… Pentru că Universitatea de azi nu mai are nimic în comun cu instituția de acum opt decenii… Poate doar zidurile… Dar și acelea vorbesc doar despre istorie și trecut… Nu despre faptele de neconsemnat ale unor contemporani… Or, cum poate o așchie să se ridice împotriva stejarului de acum opt decenii?… Doar dacă acceptăm noi această impostură, această netrebnicie a galopolului șobolanilor în a ne desființa orice…
Și mai este ceva… Faptul că acești idioți, ce strivesc un trecut în care nu ar fi fost buni nici măcar să dea cu mătura pe holurile și prin sălile sanctuar în care predau unii dintre ei azi, o fac fără a se gândi la ziua de mâine. Când ne vom trezi, noi, că nu mai avem nimic în panteonul prestigiului, iar ei vor privi doar niște cuie de care nicicând nu le vor fi agățate numele… Ci doar alte și alte vinovății inserate la un alt moment de folos, o altă conjunctură a unor alte năpârci profitoare. Poate unele ce vor servi ca slugi ale urmașilor acelora ce ne-au făcut atâta rău, și acum opt decenii, într-o judecată mincinoasă a unui Patriot Erou, dar și azi… Pentru că decizia de acum a universității depășește ca posibile consecințe juridice foloasele desființării acelei moșteniri morale pe care a vrut a o înlăturata prin anularea unui titlu onorific… Faptul că, în mod direct, prin raportarea la instituția care a decis condamnarea lui Antonescu, și nu, nu a fost Nuremberg -ul, ci un nenorocit de tribunal al poporului, ghidat de alți nenorociți care și-au lăsat balele de moștenitori în a le folosului de gheșeft, practic toate deciziile acelor mizerabile tribunale ale poporului devin legitime. Legitime sub o altă comisie de control a rușilor prin evreii ale căror progenituri s-au infiltrat în viețile noastre atâtea decenii…
