Nu, nu va fi o facilitate… Nici pentru operatorii culturali, nici pentru spectatori… Va fi doar un bilet spre lumea de mâine, cea a anticipației scriitoricești de mai ieri, a felului în care pilonul de rezistență culturală (ca formă a rezistenței urbane extinse) va deveni doar un braț de însămânțare a noilor și nebănuitelor semințe de cenzură… Sociale, economice, de grup, iar apoi individuale…
Cultura înseamnă în sine rezistență la intruziunile asupra normelor sociale… Înseamnă forma prin care ultimii gardieni ai cetății (de obicei, prin scrierile de presă, și câini de pază ai democrației), reușesc să o mai mențină drept contur al conținutului unui fond istoric, național, patriotic… Iar Cultura trebuie să fie, nu ultima care se predă, chiar dacă este efectiv prădată în posibilitățile sale de a mai ființa, ci trebuie să fie acea exprimare de breaslă ca opreliște necondiționată față de orice ingerință a sistemului… Trebuie să fie ființa ce se stinge veghind… Se stinge în neacceptare… Se stinge fără a-și pleca fruntea, fără a face blaturi de consistență, cele individual „artistice” vor exista mereu, recompensate prin sinecuri cu drepturi audio-vizuale ale unor neopere, recompensate prin mărunțișul unor participări în felurite spectacole, concerte acceptate de sistem, prin activități publicitare… Acel mărunțiș care, pentru alte sectoare, ar fi scuzabil, dar pentru domeniul cultural ar reprezenta arginții continuări trădări…
Cultura trebuie să moară în picioare… Pentru că, de fapt, ea nu va muri pe fond, ci doar în conturul social al momentului, și se va stinge doar pentru a renaște… Pentru a-și desface noua batere de aripi din propria-i cenușă… Dar dacă cenușa va fi dintr-o făptură devorată de focul compromisurilor pe rugul banilor, nu va avea nici o șansă…
Înainte de a accepta să devină lance de instaurare a oricărui fel de certificat, de acces, de participare, de contemplare a unui act artistic, oamenii de cultură ar trebui să nu uite că de felul în care va fi consemnată prezența lor, ca luptă ori nu, va depinde și forma de revenire de mai apoi… Căci, spre deosebire alte domenii, la reîntoarcerea la orice fel de normalitate, Cultura va deconta… Va deconta prin gesturile făcute, prin lașitățile, supunerile, blaturile… Va deconta și prin absența scrierilor ce ar fi putut fi lăsate următoarelor generații ca luptă a breslei sub vremuri… Pentru că nimeni nu va întreba, după ce va trece acest greu, ce a făcut cutare ori cutare din mediul economic, social, politic… Căci acelea sunt a priori părți ale unor posibile înțelegeri, trocuri, temeri, frici, supuneri și abandonuri… Dar Cultura va fi mereu privită ca răzvrătirea-ființă, opusă oricărui regim… Și va fi chestionată pentru absența ei prin scrieri, prin opere pamfletare, ironice, dar și pentru acceptarea unor compromisuri…
Mediul cultural trebuie să se opună nu oricărei propuneri a sistemului de a accepta felurite forme de legitimare a conviețuirii, nu cu virusul, căci nu despre el va mai fi vorba, ci tocmai cu monștri de putere hrăniți de supralicitarea unei pandemii… Și nu trebuie să accepte măsurile de așa-zis „bine cultural”, prin organizarea evenimentelor sub țidulele impuse de putere… Pentru că un certificat de vaccinare, o dovadă de anticorpi (individuali, nu de sistem!), va fi tichetul de segregare a cetății… De împărțire a societății între drepturile celor vaccinați și nedrepturilor celorlalți… Iar dacă prin cultură se vor contura și defini formele de împărțire a societății, dinspre celelalte sectoare va fi aproape o normalitate acceptarea oricărei imitații justificată de aplecarea acelora ce trebuiau să se opună…
Cultura nu poate fi nici discriminantă, nici discriminatorie; nici măcar motivată de pandemiile oricum trecătoare… Pentru că, din acel moment, nu va mai fi vorba despre acte culturale, ci despre traducerea ei într-un simplu act comercial, o pungă cu resturi din care să devoreze, înainte de a se devora între ei, toți acei „artiști”, „actori”, „scriitori” ce au acceptat trocurile… Și ar fi și păcat ca, după dovedirea inexistenței marii literaturi opuse comunismului, acea literatură a unor sertare ce nu au avut în ele nici măcar coli albe, să venim în fața următoarelor generații cu o operă, nu compromisă pandemiei, ci inexistentă…
Lasă un răspuns