Fortificațiile așa numitele „Valurile lui Traian” se pare că sunt o prelungire a „fortificaţiilor lui Adrian” şi au fost atestate documentar la 13 martie 1489. Conform tradiţiei, „Valurile lui Traian” sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian sau, linia de demarcare dintre romani şi aşa-numita „Barbaricum” (lumea „barbară”, neromană). Aceste valuri reprezintă cel mai mare şi cel mai vechi obiectiv – monumental al Republicii Moldova. Fortificaţia este situată în partea de sud a Moldovei şi cuprinde două valuri: „Valul de Sus” şi „Valul de Jos”. Valul „de Sus” (sau „Zidul lui Greuthungi”) – reprezintă o fortificaţie din secolul IV. A fost înălţat la hotarul dintre două triburi localnice rivale. Traversează întreaga câmpie a Republicii Moldova de la râul Prut până la Nistru, pe lângă satele Troian, Ialpugeni, Caracui, Sărăţica Nouă (raionul Leova), Pervomaisk, Grădişte, Coştangalia, Satu-Nou (raionul Cimişlia), Ciufleşti, Baimaclia, Sălcuţa, Marianovca-de-Sus, Zaim, oraşul Căuşeni, Chircăieşti (raionul Căuşeni), satele Copanca şi Chiţcani. Are o lungime de aproximativ 138 km, înălţimea sa iniţială variind între 3-4 m, lăţimea între 10-15 m, fiind secundat de un şanţ săpat spre nord, adânc de 2-3 m. În prezent Valul s-a teșit și are o înălţime de 0,5 m. Cel de al II-lea val, numit Valul „de Jos” – a fost înălţat de către romani în secolul III. Construcția „Valului de Jos” mai este atribuită și regelui got Athanaric. Înălţimea la etapa actuală nu depăşeşte 1,5-3 m. Se întinde pe 126 km., de la localitatea Vadul lui Isaac, raionul Cahul, către est în Buceag, oprindu-se la Limanul Sasic (Conduc) în Tatarbunar, Ucraina. În ipoteza mea de lucru, valurile nu sunt ale lui Traian, pentru că legiunile romane nu au trecut niciodată Prutul, ci ale lui Troian (așa cum se numește și una dintre localitățile aflate lângă această fortificație).
Troianul este un „colos” ce apare brusc (un morman de zăpadă, un val etc) și dispare destul de repede. În afară de apele planetare pe care le cunoaștem cât de cât, mai sunt și apele din interiorul planetei noastre (izvoarele adâncului) și care la o adică (creșterea sau scăderea forței gravitaționale planetare) pot ieși la iveală (apele sâmbetei). Strămoșii ne-au lăsat ca semn „hidrotehnic” aceste valuri de pământ. De aceea acestea sunt paralele cu țărmul Mării Negre și încearcă să oprească apele ce vor veni la un moment dat. Așa vor urca apele și în subcarpați, până la valurile de pământ ale lui Baba Novac.
Mai sunt valurile din Dobrogea. Contrar numelui și credinței populare, valurile de pământ nu au fost construite de romani în timpul domniei lui Traian, ci probabil de către goți și bizantini, între secolele III și XI, după cum spun chiar istoricii. Există trei linii de apărare în România în regiunea central-sudică a Dobrogei, care se întinde de la Dunăre până la Marea Neagră, cel mai probabil ridicată de bizantini între secolele X și XI, în timpul domniei lui Ioan I Zimisce și Vasile II Bulgaroctono. Cea mai veche și cea mai mică dintre văi, numită „Zidul Mic al Pământului” (de ce?), se întinde pe 61 de kilometri de la Cetatea Pătulului de pe Dunăre până la Constanța de pe coasta Mării Negre. Este un terasament lipsit de construcții defensive și este completat de un șanț de-a lungul părții sudice. Al doilea, numit „Grande Vallo di Terra”, are o lungime de 54 de kilometri și se suprapune pe cel mic în unele locuri. Traseul său începe de la Dunăre, merge de-a lungul văii Carasu și se termină în Palas, la vest de Constanța. Înălțimea sa medie este de 3,5 metri și are șanțuri pe ambele părți. Pe el au fost construite 63 de fortificații: 35 de mari (castra) și 28 mai mici (castella). Distanța medie dintre fortificații este de 1 kilometru. A fost construită în timpul domniei lui Giovanni I Zimisce, distrusă în timpul valurilor migratoare și reconstruită în vremuri ulterioare. Ultimul, cunoscut sub numele de „Vallo di Pietra”, este întotdeauna alcătuit dintr-un terasament, dar are un zid de piatră în vârf. Are o lungime de 59 de kilometri, de la sudul Axiopolisului până la coastele Mării Negre, la un punct situat la 75 de metri sud de Micul Zid. Terasamentul are o înălțime medie de 1,5 metri, iar peretele suprapus de aproximativ 2 metri. „Vallo di Pietra” este mărginit pe partea de nord de un șanț și este presărat cu 26 de fortificații la o distanță cuprinsă între 1 și 4 kilometri unul de celălalt. Municipiul Valu lui Traian (numele vechi Hasançay ) își ia numele de la acest Vallo. Recent a fost găsit un zid de piatră de la Tulcea la coasta Mării Negre lângă Delta Dunării. Este posibil ca aceste baraje de pământ și piatră să „primească” din partea unor populații anumite fortificații pe culme, ele fiind de fapt mult mai vechi. Mai avem valul ce traversează subcarpații (de ce? ce apără?), cât și cele trei valuri dinspre Câmpia Tisei (cunoscute ca „barajele dracilor”). De ce credeți că dacii erau „legați de munți”? De ce și-au construit capitala în munți? De ce romanii au construit și ei capitala nouă a Daciei tot în munți? De ce romanii au ridicat sute de statui mândre dacilor, după războaie? De ce au încercat să ceară iertare zeităților dacice (vezi Arcul de triumf din Benvenuto ridicat de Traian)? Poate altul era scopul acestor baraje, poate erau balize de semnalizare a unui pericol iminent, ce vine din când în când peste noi: marele potop!
