Parcul Trivale (de la „trei văi”) este cel mai mare parc natural din țară, numele lui fiind strict legat de municipiul Pitești, cel aflat la cap de autostradă. Când spui Pitești, spui implicit și „Trivale”, iar când spui Trivale, spui Pitești! Considerat unul dintre simbolurile oraşului, Parcul Trivale a fost amenajat începând încă cu anul 1900 în cadrul unei păduri seculare de stejar, devenită loc favorit de promenadă al piteştenilor. Planul de înfrumuseţare al parcului a fost proiectat de arhitectul peisagist Edouard Redont, proiectantul celui mai frumos parc din România, respective cel din Craiova. În 1900, planurile acestui parc au fost medaliate cu aur la „Expoziția Universală de la Paris” (1900). Situată în partea vestică a orașului Pitești, mărginind două cartiere, pădurea devenită parc ocupă o suprafață de aproximativ 7.000 ha. Aici se întâlnesc trei văi ale unor pâraie (ape curgătoare), de unde și denumirea de Trivale (trei văi). Vegetația arboricolă este formată din stejari termofili, diversitatea și însemnătatea fitogeografică plasând-o în rândul pădurilor de importanță deosebită. La intrare în parc se află Schitul Trivale, iar la intersectia pârâului Trivale cu drumul principal se găsește și o grotă misterioasă. De interes deosebit în acest loc este și Gradina Zoologică. Oraşul se poate mândri cu faptul că are o pădure la doar cinci minute de mers pe jos din centru. Codrul piteștean este amenajat cu băncuțe, poduri, foișoare, felinare. Decorul (natural și artificial) te determină să privești parcul dintr-o altă perspectivă: un pic ireală și plină de romantism. Parcul chiar merită vizitat deoarece atmosfera plăcută, deloc obositoare, chiar te face să zâmbești. Raritatea pădurilor de stejari termofili, diversitatea vegetaţiei, însemnătatea fitogeografică deosebită conferă rezervaţiei forestiere Pădurea Trivale o adevărată importanţă. Parcul a fost declarat ca „Monument al naturii” în anul 1939. Pentru doritorii de mici drumeții la final de săptămână adresa este: Pitești, pe Strada Trivale.
La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cunoscut cu numele de „Mănăstirea Stănceştilor”, care este un monument istoric din secolul al XVII-lea. Acesta este situat pe platoul unui mamelon, care deschide o frumoasă perspectivă. Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului. Construită din zid, pe un plan trilobit, cu acoperiş de lemn acoperit cu tablă şi streaşină înfundată, este de mici dimensiuni. Brâul ce-i înconjoară faţadele decorate cu panouri dreptunghiulare este din piatră de Albeşti. Iniţial, biserica a fost construită din lemn pe delişorul numit „Măguricea”. În secolul al XV-lea este cunoscută sub numele de Mănăstirea Stănceştilor (de la numele ctitorilor Tifan şi Stanca). În timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) ea a fost refăcută din piatră. Între 1677-1688 mitropolitul Varlaam a restaurat-o din piatră şi cărămidă, după cum arată pisania găsită în 1895, cu ocazia construirii şoselei. În aceeaşi perioadă s-au ridicat casele egumeneşti, chiliile, zidurile împrejmuitoare şi clopotniţa. Dărâmat de cutremurul din 1827, schitul a fost rezidit de arhimandritul Terotei între anii 1854-1856. După secularizarea averilor mănăstireşti, acesta a devenit biserică de mir. Ceea ce se vede astăzi este rezultatul restaurării din 1854-1856, din ctitoria mitropolitului Varlaam păstrându-se numai temeliile şi zidurile până la înălţarea brâului. Pictura murală a fost executată în 1857 şi refăcută total la începutul secolului al XX-lea la iniţiativa episcopului de Argeş, Gherasim Timuş.
Zona de primire a parcului este teritoriul spre care se îndreaptă cea mai mare parte a turiştilor veniţi în pădure numai pentru a găsi calmul, aerul pur, pentru a se odihni, a se destinde. Această zonă este situată pe calea principală de acces (Strada Trivale), la periferia pădurii, adică acolo unde se învecinează cu ultimele clădiri din perimetrul construit. După această intrare, parcul este amenajat în genul liniştit, calmant, prin realizarea unor colţuri izolate ce predispun la repaos complet. Peisajul este static, fără linii oblice, predominând ca culoare verdele sau ruginiul frunzelor. În consecinţă, cea mai mare parte a publicului vizitator este reţinută în această zonă. Axul central este reprezentat de drumul care uneşte intrarea principală de grădina zoologică. Potecile şi aleile au fost concepute după un traseu care să permită o plimbare cât mai agreabilă şi, în acelaşi timp, să conducă la obiective interesante, cum ar fi terenurile de sport, lacul, parcul zoologic, restaurantul, campingul, poienile pentru jocuri şi picnic etc. Trasarea lor s-a făcut, în cele mai multe locuri, prin suprapunerea lor cu liniile parcelare, fără însă a dăuna traseelor. În acelaşi timp, s-a încercat ca prin constituirea acestor poteci şi alei să nu se fragmenteze într-o mare măsură pădurea. Decorarea parcului a fost completată şi îmbogăţită şi de o construcţie cu caracter special, cum ar fi grota. Aceasta are drept scop să creeze elementul surpriză cu ocazia plimbării vizitatorilor în zona în care a fost amplasată, dar poate avea şi un caracter utilitar. Grotele, foarte des utilizate în grădinile Renaşterii, datorită, în mare parte, terenurilor foarte denivelate ale parcurilor, erau compuse din zone stâncoase, cu o vegetaţie specială, asigurând ineditul. Aceste lucrări caracteristice erau secondate de cursuri de apă, creând locuri răcoroase, cu mult farmec şi mister. O astfel de grotă a fost amplasată la intersecţia pârâului Trivale cu drumul principal. O ieșire în natură în zona Trivale va aduce un sentiment de relaxare binevenită, dar și o vizită spirituală la Mănăstirea Stănceștilor ce ne va încărca cu lumină.
