Conacul Petala de la Clopodia primește ajutor prin Ambulanța Monumentelor și C.J. Timiș

Conacul Petala, de la Clopodia, comuna Jamu Mare (jud. Timiș) este o mica bijuterie arhitecturală care a fost cândva reședință nobiliară, având strălucirea sa, iar acum a ajunsă o ruină. Istoria sa a început cumva atunci când Imperiul Habsburgic a scos la vânzare, la finalul secoului XVIII-lea – începutul secolului ai XIX-lea, mai multe proprietăți în zonă. În anul 1826 Janics István îşi cumpără titlul nobiliar împreună cu domeniul care va purta numele de „Klopodia“. De-a lungul timpului, moșia trece printr-o succesiune de vânzări și moșteniri, iar în anul 1840 este ridicat aici Conacul „Wekerle-Petala“. În 1889 palatul intră, prin moştenire, în posesia lui Wekerle Sándor, om politic maghiar şi prim-ministru al Regatului Ungariei în trei mandate diferite, de al cărui nume se leagă un întreg cartier al Budapestei de astăzi – Wekerletelep, care îl cedează soției sale, Parnói Gizella. După Marea Unire, Wekerle Geza vinde proprietatea generalului Nicolae Petala. După moartea acestuia, domeniul va rămâne până la exproprierea din 1951, la naționalizare, în proprietatea copiilor săi, Elena-Alice şi Vintilă, ministru al Forţelor Armate Române în timpul guvernării liberale interbelice, exilat apoi la Paris, unde va fi unul dintre întemeietorii Marii Loji Masonice Române din exil.

Familia a fugit din țară înainte de a fi deportată în Bărăgan. Moşia lăsată în urmă a rămas în paragină, deși între timp conacul a fost declarat monument istoric. În perioada comunistă conacul devine spaţiu de depozitare şi tabără pentru copii. În anii ‘90 moşia este retrocedată Mariei-Rose Mociorniţa, strănepoata generalului, care o vinde la rândul său. Noua proprietară a vândut moşia familei Erina, de la care a ajuns, în cele din urmă în administrarea Primăriei Jamu Mare de la care a preluat-o recent Consiliul Județean Timis. Astăzi ansamblul castelului Petala, ce include anexele şi parcul dendrologic cu o suprafaţă de 3 hectare ce găzduieşte o sumedenie de specii de arbori precum platani argintii și nuci americani, este declarat monument istoric. Acoperișul conacului este grav afectat, o bună bucată din zid este prăbușită, iar prin „gaura” din perete se văd copacii.

Consiliul Județean Timiș lucrează la conservarea sa cu voluntarii de la celebra Ambulanță pentru Monumente pentru a pune în siguranță Conacul Petala, până când vor demara lucrările de consolidare și renovare. „Așa cum noi, cei de la Consiliul Județean Timiș am salvat Conacul Mocioni din Foeni, așa vom face și cu Conacul Petala. Îl vom restaura și îl vom reda comunității și patrimoniului timișean. Până la începerea lucrărilor, ne asigurăm că imobilul este protejat. Este primul pas spre obiectivul final: restaurarea completă a Conacului Petala și includerea lui în circuitele turistice ale județului”, spune Alfred Simonis, Președintele Consiliului Județean Timiș. După reabilitare, Conacul Petala ar putea intra în circuitul turistic. Ca majoritatea castelelor din Banat, din construcția inițială a rămas mult prea puțin din măiestria pe care o avea în trecut. Conacul Petala nu este o clădire impresionantă, dar este o clădire cu parter şi subsol, clădită inițial într-un stil baroc rural ce denotă tendințele sfârșitului secolului XIX. Fațada impresionează prin cele două turnuri, ridicate asimetric. Construcția a suferit modificări în perioada comunistă, spațiul interior fiind schimbat, însă chiar și în zilele noastre își păstrează din elementele compartimentării inițiale. A suferit mult acest conac vechi de aproape două secole. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, promite salvarea acestuia: „Abandonat de ani de zile, lăsat pradă degradării de foștii proprietari și de autorități, riscă să dispară definitiv. Nu vom lăsa să se întâmple asta”, promite Simonis. Sperăm să vizităm în curând Conacul Petala, devenit muzeu sau spațiu pentru diferite activități sociale și culturale și strălucind ca o floare ce reflectă bogăția pământului și serenitatea cerului. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*