La 11 iunie 1910 a fost inaugurat primul aerodrom din România, amenajat de avocatul brăilean Mihail Cerchez în localitatea Chitila (jud. Ilfov), în apropierea capitalei București. Tot aici a început să funcționeze și prima școală de pilotaj din țară, un proiect ambițios inițiat de Cerchez încă din noiembrie 1909, odată cu înființarea societății comerciale „Cerchez & Co”, care își propunea să dezvolte toate formele de locomoție aeriană. Cu ocazia deschiderii, pilotul francez Guillemin, parte din personalul școlii de aviație, a realizat primul zbor cu avionul deasupra Bucureștiului. În aceeași zi a avut loc și prima parașutare din România, realizată dintr-un balon aflat la o altitudine de 500 de metri.
Complexul de la Chitila a fost un proiect de pionierat în Europa de Est, reunind: primul aerodrom, prima școală de zbor, prima fabrică de avioane din România. România s-a numărat printre primele țări din lume care au dotat armata cu aerostate și avioane. Tot în 1910, la 17 iunie, Aurel Vlaicu a realizat primul său zbor cu aparatul „A. Vlaicu nr. I” pe câmpul de la Cotroceni. Aeroplanul, proiectat și construit de inginerul ardelean, a fost realizat la Arsenalul Armatei cu sprijinul Ministerului de Război. Ulterior, în toamna aceluiași an, Vlaicu a participat la manevrele regale, efectuând un zbor de legătură militară între Slatina și Piatra Olt. Acest moment a reprezentat prima demonstrație oficială a utilității aviației în scopuri militare, marcând începutul Aviației Militare Române.
Sublocotenentul Ștefan Protopopescu, figura centrală în această epocă de pionierat, a obținut prima licență de pilot din România în urma pregătirii sale la Școala de la Chitila. A devenit astfel primul pilot al Armatei Române în august 1911, deschizând calea pentru o generație de aviatori dedicați. În urma comandei de avioane Farman, Școala Militară de Aviație a fost înființată la Cotroceni la 1 aprilie 1912, sub comanda maiorului Ion Macri. Aceasta a reprezentat un pas esențial în formalizarea pregătirii piloților și a consolidat rolul aviației în arsenalul militar românesc. În paralel, Liga Națională Aeriană, inițiată de Prințul George Valentin Bibescu în mai 1912, a devenit un pilon important în sprijinirea aviației naționale. Prințul Bibescu a jucat un rol semnificativ, nu doar ca pilot și fondator al ligii, dar și prin asigurarea resurselor necesare. Liga a fost o inițiativă complexă, sprijinind financiar și tehnic aviația națională. Fondurile și avioanele furnizate de ligă au contribuit semnificativ la consolidarea capacității aviației românești.
În cadrul acestei perioade de creștere și consolidare, Școala Militară de Pilotaj de la Cotroceni, sub îndrumarea lui Ion Macri, a devenit nucleul pregătirii pentru piloții militari români. Liga Națională Aeriană a rămas un partener de încredere, oferind sprijin constant și asigurând că aviația devine o componentă vitală a apărării naționale. Astfel, între anii 1911 și 1912, România a văzut înfăptuirea unei viziuni îndrăznețe, de la comanda primelor avioane la înființarea Școlii Militare de Pilotaj și sprijinul constant al Ligii Naționale Aeriane. Această perioadă a reprezentat un pilon esențial în construirea unei forțe aeriene românești puternice și a consolidat statutul țării ca unul dintre pionierii aviației în Europa. România a devenit una dintre primele țări din lume care a înzestrat forțele armate cu aerostate și avioane, datorită inițiativelor pionierilor precum Mihail Cerchez, Aurel Vlaicu și Ștefan Protopopescu. Astfel aripile spiritului românesc avântat s-au ridicat deasupra norilor încă din 1910. (G.V.G.)
