Biserica din Cetatea Câlnic (sec. XIII; jud. Alba) a fost restaurată

Transilvania este plină de aceste cetăți zise țărănești și biserici fortificate. Sunt niște construcții ce s-au potrivit foarte bine la dimensiunea orașelor și localităților din acea vreme, servind la apărarea acestora în caz de pericol extrem. Marile invazii mongole, urmate de invaziile otomane, au dovedit necesitatea lor. Construite pe locul unor alte cetăți antice, pe promontorii de stâncă, în jurul unui oraș sau în jurul unei biserici (Casa Domnului), acestea au făcut față cu brio atacurilor inopinate ale invadatorilor. În localitatea Câlnic (jud. Alba), cetatea romanică reprezintă cel mai valoros edificiu istoric și, totodată, marca distinctivă a satului Câlnic. Datorită păstrării sale în bune condiții, în mijlocul unei localități purtând până azi amprenta civilizației coloniștilor germani stabiliți în Transilvania, edificiul a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (1999). Localitatea Câlnic se află în sudul județului Alba, în partea de vest a Depresiunii Apoldului, într-o zonă colinară străbătută de valea pârâului Câlnic, afluent al râului Secaș. Spre sud, așezarea este străjuită de Dealurile piemontane ale Sebeșului, prelungiri ale Munților Cindrelului. Înspre nord se învecinează cu Podișul Secașelor. Orașele cele mai apropiate sunt Sebeșul (13 km spre NV) și Sibiul (49 km spre SE). Satele din împrejurimi: Petrești, Săsciori, Căpâlna, Rahău, Reciu, Gârbova, Cărpiniș, Miercurea Sibiului, au interesante situri și monumente istorice. Localitatea este o așezare de tip adunat, formată pe terasele inferioare ale pârâului omonim, altitudinea în centrul satului fiind de 328 m. Zona cea mai veche a vetrei locuite, Strada Principală, se desfășoară pe malul stâng, constituind axa principală a satului.

La Câlnic săpăturile arheologice demonstrează o continuitate de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română, după cum susține Nicolae Drăganu. Toponimul a fost preluat de sași (Kelling) și de unguri (Kelnek). Numele de Câlnic este frecvent întâlnit în întreg spațiul locuit de români, mai cunoscute fiind cele din Caraș-Severin sau Gorj. Malul stâng al pârâului era locuit predominant de comunitatea săsească, iar pe malul drept, în zona mediană a satului se află cetatea, fostă reședință nobiliară, biserica evanghelică și casa parohială. Pe același mal drept, la sud și sud-vest de centru s-a dezvoltat cartierul românesc, românii fiind prezenți, se pare, încă din secolul al XVII-lea. În 1733 erau 220 de familii, ca la 1857 numărul românilor sa fie mai mare decât al sașilor cu 200 de suflete. În mijlocul cartierului se află noua biserică ortodoxă, construită între 1960-1969, pe locul vechiului lăcaș ce data din 1792.

Construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea are un amplasament întrucâtva atipic. Fortăreața nu domină împrejurimile de la înălțimea unei coline, ci se situează într-un punct de joasă altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Deși aflată la mică distanță de strada principală și centru, evoluția urbanistică a localitătții nu a ajuns să o înglobeze tramei stradale, așa cum s-a întâmplat în numeroase cazuri din mediul săsesc. Cetatea, așa cum poate fi observată astăzi, este constituită din două rânduri de ziduri (incinte) cu traseu oval, dispuse concentric și întărite cu elemente de flancare: două turnuri și un bastion. Poarta de intrare este apărată de un coridor fortificat sau barbacană. Centurile de ziduri protejează curtea interioară, inima cetății, în care se află capela, fântâna și turnul–locuință sau donjonul. Cel din urmă domină prin înălțimea și masivitatea sa întregul complex. Câteva cămări, unele păstrate mai bine, iar altele ruinate, sunt adosate incintei interioare. Ansamblul este construit în cea mai mare parte din piatră de carieră (calcar), înecată în mortar. Pe alocuri este folosită și piatra de râu, iar în jurul multor deschideri (ferestre de tragere) s-a utilizat cărămida. Poarta de intrare, galeria de apărare ce încununează turnul porții și cadrele deschiderilor de la cămări sunt din lemn. Incinta exterioară sau zwinger-ul, are un diametru maxim de cca 70 metri. Datorită înălțimii sale (cca trei metri) pare deosebit de scundă în comparație cu celelalte elemente de fortificație. Curtina se sprijină pe mai multe contraforturi și prezintă din loc în loc metereze (guri de tragere). În partea sud-vestică, dominând drumul Reciului ce trece prin imediata vecinătate, se află un bastion semicircular. Incinta interioară este cea mai impozantă cu cei 7m înălțime. Traseul său descrie un oval alungit pe direcția NE-SV, cu diametru maxim de cca 50 metri.

Pe diametrul scurt este fortificată cu două turnuri: turnul porții (NV) și un turn de apărare (SE). În partea de nord, incinta se sprijină pe trei contraforturi masive din beton armat, instalate în urma lucrărilor de restaurare. La turnul de apărare din SE (h=cca15 m), de formă prismatică (plan rectangular), se accede printr-o ușă deschisă la etajul întâi. Diviziunile pe verticală ale interiorului au dispărut, însă se pot reconstitui pe baza urmelor lăsate. La cele două niveluri superioare turnul păstrează metereze înalte și înguste, deschise spre laturile care flanchează curtina la exterior. Este încununat cu un acoperiș piramidal. După pierderea rostului militar al cetății, în acest turn aerat și rece se păstra slănina. Din acest motiv mai este cunoscut și sub numele de turnul slăninii (Fleischerturm).

Cu cei cca. 24 metri înălțime, turnul porții reprezintă una din dominantele verticale ale ansamblului. Intrarea în curtea interioară se face pe la parterul acestui turn, acoperit cu o boltă semicilindrică. Spre exterior, între două contraforturi mascate parțial de zidurile barbacanei, se află lăcașul de culisare al hersei (grilajul de poartă). Accesul în interiorul turnului se face printr-o scară de piatră, sprijinită pe un arc amplu de zidărie, care conduce spre intrarea de la etajul întâi. De aici, pe scări de lemn se urcă până la galeria de apărare de la ultimul etaj, protejată de un acoperiș în patru ape. Aici se află patru clopote, motiv pentru care construcția se mai numește și turnul clopotelor. În curtea interioară se află cămările, capela și turnul donjon. Cămările sunt funcționale și astăzi, fiind adăpostite sub un acoperiș în două ape ce urmează traseul incintei. Capela este o constructie de tip sală, încheiată spre răsărit cu o absidă semicirculară ușor decroșată. Fundația absidei suprapune vestigii ale unei clădiri mai vechi, al cărei rost nu este clar. Accesul în capelă se face pe la vest, printr-un portal gotic, singurul element de piatră profilată al construcției. Câteva ferestre de forme diferite se află pe fațadele de vest, sud și est. În peretele sudic al navei, la mică înălțime față de nivelul de călcare, au fost practicate niște deschideri înguste, de tipul meterezelor. Funcția lor este incertă. Ar putea indica faptul că edificiul a avut inițial altă destinatie. Un acoperiș unic învelește întreaga clădire, de la frontonul triunghiular și până la absida altarului. Interiorul capelei este tăvănit. O tribună de lemn datată în 1733 este adosată peretelui vestic, fiind sprijinită spre interior pe doi stâlpi lucrați din trunchiuri de stejar.

Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Câteva locașuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indică faptul ca tribuna continua pe această latură. Ultima construcție care compune ansamblul cetății din Câlnic, dar prima ca vechime este masivul turn donjon. În epoca romantică, acest impresionant vestigiu medieval a fost supranumit turnul Siegfried. De plan dreptunghiular (cca 9×13 m), cu ziduri groase de cca un metru, turnul se ridică până la 27 metri înălțime (20 metri zidăria, șapte metri acoperișul în patru ape). Donjonul este cel mai reprezentativ element al fortificației, având inițial funcția de turn-locuință. Din acest motiv conține unele detalii constructive speciale. Parterul turnului, pivnița, este o amplă încăpere boltită. Bolta semicilindrică, din piatră înecată în mortar, păstrează până azi urmele cofrajului din lemn cu ajutorul căreia a fost construită. Destinația inițială a spațiului a fost de depozit pentru familiile nobiliare rezidente în donjon. Accesul se făcea exclusiv printr-o scară practicată în grosimea zidului, care cobora de la etajul întâi. Astăzi intrarea este directă, din exterior, printr-o poartă deschisă la inceputul secolului XX în peretele nordic. Poarta este protejată printr-o copertină de țigle, sprijinită pe două picioare masive de zidărie. Pivnița este aerisită printr-o deschidere îngustă practicată în peretele sudic. Etajul întâi era camera de locuit, dotată cu un șemineu ale cărui urme sunt vizibile pe zidul vestic. Această sală a fost la rândul ei boltită, însă bolta s-a prăbușit, păstrându-se doar lunetele pe pereții de nord și sud. Încăperea e luminată prin mai multe deschideri ample, care aveau probabil ancadramente din piatră. Astăzi s-a păstrat unul singur, spre est.

Turnul donjon a fost amenajat ca spațiu muzeal, colecțiile de artă populară și medievală, fiind expuse pe două nivele. Colecția muzeală cuprinde valoroase obiecte de artă, unele de o vechime apreciabilă, marea majoritate fiind donate de Zoe și Marius Porumb. Vizitatorii au ocazia să admire icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier și costume populare, covoare și textile, obiecte de cult, gravuri, vechi tipărituri românești și germane, obiecte metalice sau sculptură în lemn. Pivnița adăpostește o expoziție referitoare la creșterea viței de vie, fiind prezentate unelte și obiecte legate de viticultură, impresionante pentru vizitatori fiind butoaiele de stejar de mare capacitate (5000-6000 litri) din această pivniță nobiliară. Vinurile din Câlnic sunt cunoscute încă din evul mediu, mențiunile documentare fiind încă din secolul al XVI-lea. În 1659 sunt amintite via bisericii evanghelice câlnicene (Vineta ecclesiae Kelnicensis) sau via Parohiei (Vineta parochiae Kelnicensis). Elementele constitutive ale cetății din Câlnic, așa cum se văd astăzi, nu aparțin unei singure etape de edificare, ci sunt rezultatul unor faze succesive, a unor adaptări și refuncționalizări. Considerată în ansamblu, fortificația nu este una care să impresioneze prin dimensiuni sau prin sisteme defensive complexe și elaborate. Cetatea din Câlnic este mai degrabă mică și cu elemente de fortificare de bază, simple ca realizare tehnică. Totuși deși nu poate concura cu marile cetăți, fortăreața din Câlnic este considerată foarte reprezentativă pentru o civilizație locală, transilvăneană, și o epocă particulară.

Din acest ansamblu al fortificațiilor din Câlnic, biserica, pe care localnicii o cunosc sub denumirea „din Deal“, și care se considera până acum a fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de acum datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul său neogotic. Înăuntru se mai păstrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce susţineau cândva o boltă. Tot aici se află două strane baroce pictate, databile în a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867, construită de Carl Hesse din Viena, fiind una din cele 130 de orgi construite de către constructorul vienez de orgi. Proiectul „Conservarea, reabilitarea și promovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic (jud. Alba) componentă a ansamblului protejat UNESCO“ a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Implementat în perioada martie 2018 – decembrie 2023 de către Parohia Evanghelică C.A Câlnic, a avut o valoare de peste 3,86 milioane lei, din care de 3,7 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei prin dezvoltarea monumentului de importanță mondială UNESCO, respectiv Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic. Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu minim 50 la sută anual. În esență, s-a reabilitat monumentul UNESCO – Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic, în vederea eliminării riscului accentuat de prăbușire. Totodată, s-a amenajat și s-a dotat ansamblul monumental în scopul protejării acestuia si a accesului în deplină siguranță pentru toate categoriile de vizitatori. Turiștii vor avea în față modalitatea în care societatea câlnicenilor a tratat o problemă ce devenise stringentă și putea conduce la un dezastru și chiar la dispariția comunității. Vizitarea muzeului local va devoala meșteșugurile și portul acelei epoci, specificitatea prin care s-a ajuns la realizările din ziua de astăzi. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*