Da, de acum se vor putea afișa, ca mod de ființare, nu doar ca nume, drept „regiuni”. Chiar, regiuni economice. Și nu neapărat „de dezvoltare”, ci, de drept spus, „de reziliență”… Aceea reziliență, ca parte din programul general european al PNRR -ului care ne a arătat despre ce este vorba. Dar nu am vrut să înțelegem. Aceea reziliență de înlăturare, de înlocuire „fir a fir”. Sigur, o înlocuire, la început, economică, la care se vor raporta apoi toate celelalte… Și reziliența de populații, și cea teritorială… Pentru că este vorba de colonizare. Întâi, una economică, apoi de populație, începând cu inserarea de grupuri, colectivități, mase ce ne vor dilua reprezentarea, de drept, de neam, țară și sânge străbun, până vom ajunge a ne mai căuta, identitar, român cu român într-o masă „național federalizată” cu zeci de etnii… Pentru că este o regionalizare a reziliențelor în sensul cel mai decapant. Și va fi, chiar așa, pe regiuni cardinale, doar că nu se vor mai numi, nici „de Nord”, nici „de Nord Est”, „Nord Vest”, „Sud” etc… Ci pe sferele de inserare și acaparare, de împărțire pe interesele de colonizare. Cu acapararea a tot ce mai era, economic, și industrial, rămas după primele valuri de desființare, de dezintegrare a „mormanului de fier”, și comercial – mic și mediu privat, de acum.
O regionalizare prin reziliență, dar și o reziliență prin regionalizare. Probabil, la final, între aceste formule se va mai rezuma încercarea de a înțelege cum am ajuns, nici măcar reduși ca prezență în țara noastră, ci disipați. Împrăștiați de o masă de invazie. De invadatori. Pentru că o națiune devine minoritară în propriul „limes” nu doar ca număr, ci și prin reprezentare și, mai ales, reprezentativitate.
Și abia când vom începe a desluși conturul regiunii economice (de reziliență, desigur!) ungurești, preluând masiv fabrici, afaceri, zone de exploatare, vom înțelege poate că suntem pe cale a fi, nu sfârtecați pe roata de care au tras trădătorii noștri pentru a pune sângele ființei noastre în căușul diavolicesc al veneticilor, ci pe cale de a nu mai fi… Când vom înțelege că se conturează și o regiune economică („de dezvoltare”) ucraineană în România, prin alte acaparări țintite și trasate la masa unor „Ialte” economice postdecembriste, prin achiziții de alte fabrici, terenuri, aeroporturi, va fi prea târziu. Pentru că toate acestea nu se vor petrece etapizat, ci dimpreună… Etapizate vor fi doar recunoașterile publice ale prezentei altora acolo unde eram noi… Unde eram obligați a rămâne chiar și sfârtecați de roțile invadatorilor. Dar de unde am plecat singuri, cu mult înainte…
Regiunea „ungurească”, „ucraineană”, dar chiar și una „bulgărească”… Pentru că, nu întâmplător, vecinii noștri, aparent liniștiți în fața mrejelor apucăturilor istorice, au început a ne arată o față tot mai neprietenoasă, reproșându-ne agresivitatea de invadatori pentru că am îndrăznit a celebra figura istorică a Reginei Maria și micul ei paradis de la Balcic. Și nu a fost o stare de isterie istorică… Pentru că prezentul lucrează cu armele economice… De fapt, a prefigurat o altă invazie economică, de preluare a altor fabrici din România… Căci, până și bulgarii ne cumpără fabricile (de ulei). Și nu doar pentru că sunt cu un pas înaintea noastră pe drumul aderării la euro, ci pentru că sunt în pas cu frontul ce se strânge peste „limesul” nostru. Dinspre Ungaria, dinspre Ucraina, și, iată, dinspre Bulgaria, pentru a ne înghesui, la început doar economic, într-un colț tot mai restrâns, apoi, cum populațiile aparținătoare pot ființa doar în sferele lor economice, și de resurse, înghesuiți spre nereprezentativitate.
