Deși, pare a consemna realitățile dure de lângă noi pentru memoria faptelor de nerepetat ale zilei de mâine, pentru scrierea lor în Istorie, ca adevăruri, acele Adevăruri Istorice pentru cunoașterea atât de necesară generațiilor ce vor urma, de fapt, ONU face mizerabilul joc al Israelului… Pentru că, etichetarea seacă, formală, aparent cu tentă istoriografică a situației din Fâșia Gaza drept „foamete” servește strict evreilor… Mai ales că astfel de evenimente tragice au tot fost în istorie, în partea sordidă a existenței umane, dar nu au trecut de simpla consemnare… Nu au servit nici pentru necesare îndreptări istorice, nici pentru asumări de vinovății, nici pentru minima compensare morală a descendenților acelora ce au trăit ani de privațiuni… Dar, în Istorie, deși uneori și lucrurile înfricoșătoare devin Adevăruri Istorice, în fapt, ele sunt consemnate doar din perspectiva cronicarilor și apoi a unor istorici tot mai detașați… Desprinși, empatic, inclusiv de senzația foamei cronicizate… Rămân prioritare însă consemnările clare de Genocid… Și de crime contraumanității… Dar orice „Foamete”, din orice vremuri, din orice timpuri și contexte istorice, indiferent cât de adânc a mușcat din țări, popoare, comunități, rămâne doar o formă de raportare cu iz de narațiune istorică… Rămâne doar ca aceea grozăvie parte a unor scrieri, din păcate, nici măcar „mari romane”, ci doar consemnări seci… Rămâne străvezie ca putință de transmitere a impactului, și în relatarea istoricilor, și în istorie… Inclusiv în istorisirea peste vremuri a acelor grozăvii ale umanității ce ar putea conta în producerea unui freamăt empatic generațiilor următoare… Generații ce sunt, ce devin, tot mai puțin sensibile cu Trecutul, fiind ele însele tot mai îndepărtate de consemnarea prin propria simțire a durerii transmise din vremuri… Uneori, nici măcar din timpuri… Nici măcar din conjuncturi „istorice”, nici măcar din acelea ale trădărilor și malversațiunilor unor conducători…
Or, din această perspectivă, ONU face jocurile Israelului, acoperind, mascând crimele evreilor în paginile de mâine ale istoriografiei, prin transformarea faptelor abominabile în note de subsol și etichetări diversioniste… Pentru că, tot ceea ce se întâmplă astăzi în Gaza nu este doar „Foametea din Fășia Gaza”… Ba, nu ar fi suficient de drept transmisă ca imagine mentală, colectivă (și de acolo în istoriografia de mâine), nici măcar drept „Marea Foamete”… Pentru că, acolo, este o crimă împotriva umanității într-o formă voit continuată… Este un Genocid ce se înșiruie pe lanțul scurt al celor mai feroce și înspăimântătoare crime contra umanității… Crima prin suferința continuă… Și prin plăcerea bolnavă a călăilor de a menține această suferință până la ultima picătură de viață din trupurile, adesea, ale copiilor, pruncilor… Iar Genocidul din Gaza, săvârșit de Israel, este depășit poate, ca duhoare istorică, doar de lașitatea contemporanilor… Pentru că nu este „politically correct” să acuzi Israelul tocmai de ceea ce el a folosit și folosește pentru a-și hrăni dimensiune hegemonică, tiranică, nu?!… Altminteri, prima etichetare din partea unei organizații mondiale, cu acuzația clară pentru Israel de făptuitor al unui Genocid, ar trebui să ducă la prăbușirea acelui bănos castel zidit din suferințele altora, din vinovățiile puse mereu în cârca altora, pentru propria mărire… Ar putea duce la negarea de drept a veșnicei autocompătimiri și victimizări pe care s-a zidit Israelul de astăzi… Ar duce în mod îndreptățit la revizuirea tuturor acelor politici și mecanisme „de conduită” menite a apăra imaginea de continuă victimă a evreului „prigonit”, în fapt, urgisit doar de propria ranchiună, ură, dorință de răzbunare, toate, nu doar depășite de pofta de căpătuială, ci generate și puse în slujba satisfacerii acesteia. E adevărat, câteva țări din America Latină au început a se dezice de toate teoriile holocaustice… Au ieșit chiar din acele alianțe și organizații menite a impune recunoașterea suferinței ca vinovăție capitală a oricărei alte seminții decât cea îndreptățită, chiar și în ochiul chior și dintele spart talmudic, a fi despăgubită, îmbogățită, înavuțită, prin bani, prin funcții, prin putere, prin controlul tuturor celorlalți… Dar este încă prea puțin… Trebuie spus Întreg Adevărul! Pentru că în Gaza nu este doar „o foamete”… Nu este nici măcar o „Mare foamete”… Acolo este o dimensiune apocaliptică a răului săvârșit de evrei… Este un Genocid în formă continuată, având atâtea capete încât și hidoasa hidră mitologică ar păli.. Este un Genocid prin exterminarea cu arma în mână a celor neînarmați! Este o crimă prin execuția, cinică, și plăcere bolnavă, a civililor de către soldații israelieni! Este o moarte lentă, dureroasă, prin tortura înfometării, prin îmbolnăvirea și crearea condițiilor apariției acelor molime care să curme viețile celor ce mai rezistă printre dărâmături, printre gloanțe și bombe… Sunt atât de multe capete de acuzare pentru acțiunile evreilor în Gaza încât dreptul penal internațional ar putea să le numere dimpreună cu trupurile sfârtecate ale civililor… Dar ONU se mulțumește, de fapt, mulțumește Israelul, plusând o acuzație de mascare a vinovățiilor crunte…
