– colecția Muzeului Virtual al Umorului „I. L. Caragiale” din Ploiești și-a găsit loc la „Casa Umorului Desenat” din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” –
Un muzeu al umorului am întâlnit la vecinii noștri bulgari, după de am trecut Dunărea și am ajuns undeva spre Valea Trandafirilor, în orașul Gabrovo. Atunci m-am întrebat de ce oare nu am avut și noi această inițiativă, având un mare dramaturg – Caragiale – care a creat o întreagă lume de personaje comice? Putea fi „Muzeul Internațional Caragiale”, dar acesta nu a fost un muzeu, ci un proiect cultural ploieștean, desfășurat pe durata a peste 25 de ani. Până acum, a fost un proiect cultural ignorat, sabotat și umilit chiar aici, în urbea lui Caragiale. Semnificația zilei de 15 ianuarie nu ne lasă indiferenți pe iubitorii de cultură. De această dată vă propunem să ne reamintim ceea ce este poate mai puțin cunoscut, faptul că poetul nepereche, așa cum i se mai spune în literatură lui Mihai Eminescu, este înscris chiar și în Cartea Recordurilor, Guiness Book. Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a omologat poezia „Luceafărul”, care are 98 de strofe și 392 de rânduri, drept cel mai lung poem de dragoste. Dar ceea ce este și mai puțin cunoscut, Mihai Eminescu a fost portretizat de un număr foarte mare de graficieni din întreaga lume și asta la inițiativa unui român. Graficianul Nicolae Ioniță din Ploiești a intrat el însuși în Cartea Recordurilor, fiindu-i apreciată nu doar colecția impresionantă de portrete, ci și faptul că a reușit să convingă caricaturiști din întreaga lume să se implice în proiectul său. Sub genericul „Mari personalități românești în grafica internațională”, colecția sa numără astăzi peste 12.000 de lucrări pe care le prezintă periodic online. Este autorul „Muzeului Virtual al Neamului Românesc”, care poate fi vizitat pe internet, ce reunește portrete și caricaturi ale celor mai importante personalități românești din toate timpurile, realizate de aproximativ 1.500 de artiști din 141 de țări. Și asta pentru că nu a primit girul autorităților de a putea expune într-un muzeu adevărat toate aceste comori. Astfel, demersul pornit în urmă cu aproximativ 30 de ani când a fost lansată provocarea din postura de președinte pentru Europa de Est a Asociației Internaționale a Caricaturiștilor „Cartoonists Rights Network”, continuă și astăzi. Graficieni de pe toate continentele au portretizat, după cum și-au imaginat, dar și după talentul propriu, mari nume ale neamului românesc, de la poetul Ovidiu, la Nichita Stănescu și de la Burebista, la Ilie Ilașcu. Din materialele artistice colecționate a întocmit și publicat o serie de albume, printre care „Ion Luca Caragiale –un omagiu planetar” și „Mihai Eminescu în grafica mondială” și, de-a lungul vremii, a prezentat peste 3.000 de ilustrații și caricaturi în importante publicații românești, a expus în peste 250 expoziții internaționale și a fost distins cu 33 de premii românești şi 27 de premii internaționale. Mihai Ioniță a urmat studii superioare tehnice, însă marea sa pasiune a însemnat caricatura, grafica și desenul în general. Debutul său a avut loc în 1969, în paginile bine cunoscutei reviste „Urzica”. Distins cu peste 50 de premii românești și mai mult de 30 de premii internaționale, artistul a expus lucrările sale în peste 250 de saloane expoziționale din Belgia, Brazilia, Bulgaria, Croația, Canada, Cuba, Marea Britanie, Franţa, Grecia, Olanda, Iran, Israel, Italia, Japonia, Iugoslavia, Polonia, Portugalia, Rusia ori Turcia.
Dar ceea ce este interesant, expoziția de portrete ale marelui dramaturg Ion Luca Caragiale (1852-1912) conține peste 200 de desene din marea colecție mondială de gen, reunite de caricaturistul Nicolae Ioniță. În același fel, în urma trimiterii către colegi de breaslă, a unor fotografii ale lui Caragiale, Ioniță a primit peste 1.500 de portretizări din partea unor artiști graficieni și caricaturiști din 123 de țări, dintre care 29 din Spania. Această colecție a devenit ea însăși un record „Guiness Book” omologat pentru cel mai portretizat autor din lume. La concursul organizat online au participat 44 de șefi de organizații și asociații naționale de artiști plastici, reprezentanți ai peste 500 de ziare de importanță mondială, trei câștigători ai Premiului Pulitzer pentru caricatura de presă, artiști de pe toate continentele. Inedita expoziție a lui Caragiale este considerată o operă istorică fără precedent în grafica mondială. Caragiale ploieșteanul se dovedește a fi și cetățean al lumii, iar colecția Caragiale este cea mai mare colecţie din lume, de portrete ale unei personalităţi a culturii universale.
La crearea acestei colecții au contribuit peste 1.000 de artiști din 142 de țări, iar lucrările ni-l înfățișează uneori pe Caragiale ca fiind mexican, japonez, turc, rus, negroid, caucazian, etc. Un ziarist din Tunis, observând interesul artiștilor locali pentru Caragiale, se întreba retoric: „Este Caragiale tunisian sau român?” Poate ar fi interesant un studiu al acestei încercări de „confiscare” al Marelui Ploieștean; de ce primește atât de multă iubire pe toate meridianele lumii și atât de multă împotrivire, a întregii clase politice prahovene, la el acasă? Cred că fiecare popor are un Caragiale, de fapt un umorist ce ia în zeflemea toată această tevatură socială și politică. Dar cine are simțul umorului „gustă” și trece mai departe, iar cine nu, iată că nu aprobă un viitor „Muzeul Internațional Caragiale”. Dacă marele dramaturg este universal, am putea avea un asemenea muzeu în București, undeva în Centrul Vechi ce amintește de Micul Paris. Sau în Mexic?
Mai nou această colecție nemuritoare și-a găsit „adăpost” cu întreg inventarul de materiale pregătite pentru „Muzeul Umorului I.L.Caragiale” – muzeu care ar fi trebuit să se nască la Ploieşti – au ajuns la „Casa Umorului Desenat” din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”. După cum se vede cu ochiul liber, Ploieştiul nu mai crede în Caragiale. Din fericire, Caragiale şi-a găsit adevărata casă la Brăila. „Casa Umorului Desenat” din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” se îmbogățește constant, grație unor oameni deosebiți care înțeleg conceptul de patrimoniu cultural și imperativele valorificării, dar mai ales ale păstrării și conservării sale într-un mediu specializat, creat și controlat de profesioniști, nu doar pentru prezent, dar și pentru viitor. Mulțumim și aici maestrului Julian Pena-pai – membru fondator al „Casei Umorului Desenat”, pentru generozitatea exprimată de această dată în sute de albume și reviste de umor românești și străine, întreaga colecție de albume ale Saloanelor de Umor de la Brăila, Galați, Vaslui, Deva, Focșani, colecția completă a revistei „Urzica” din anii ’70 – ’90, dar și materiale personale care vor face obiectul unei viitoare expoziții. Mulțumim totodată și maestrului Nicolae Ioniță, care a acceptat cu generozitate să se despartă de „zestrea” umoristică acumulată în ani și ani, contribuind astfel la „biblioteca umorului desenat”, cu sute de albume care ilustrează saloane de umor organizate în străinătate, dar și alte materiale. Noi le urăm suces tuturor, pentru inițiativă și efort susținut în crearea unui astfel de muzeu ce păstrează sursa unui zâmbet suav, dar și al unui râs grotesc, necesare unei stări de sănătate echilibrate.
