Statul ostil: înghețarea drepturilor fundamentale și a libertăților cetățenești…

Ca orice criză care se respectă, și „criza bugetară” de zilele astea bolojaniene se constituie într-un prilej minunat de înghețare a drepturilor fundamentale și a libertăților cetățenești. Statul ostil, împănat cu cele mai larg răspândite și populate servicii secrete din UE, apasă energic pedala accelerației către totalitarism. Czeke Attila ne-a spus pe șleau că guvernul se pregătește să introducă în România sistemul de rating social chinezesc, ceea ce va fi o premieră în UE. Motivul: să prindă mai ușor datornicii la stat sau proprietarii care nu se înregistrează la fisc în vederea plății impozitului pe case și alte averi și să îi execute silit mai ușor și mai rapid. Atilla – Cheng Li spune că primăriile vor fi dotate cu drone, pe care le vor utiliza pentru a depista și, ulterior, monitoriza casele și acareturile omului, edificate cu sau fără autorizație de construcție. Dronele au fost utilizate în plandemie pentru a monitoriza recalcitranții care refuzau să poarte mască în familie – poate nu vă mai amintiți… De mâine-poimâine, dronele ne vor urmări pentru a verifica dacă plătim taxe pe proprietate și, respectiv, pentru a fi sigur fiscul că avem pe ce să fim executați silit pentru datorii de 28 de lei la stat. Apoi, dronele se vor concentra pe posibilele înjurături la adresa autorităților, care se vor asigura că votăm cu cine trebuie și că asimilăm religiile corecte (verzi – curcubeu inversat) și credem minciunile bune, nobile, ale sistemului, care ne vrea binele bugetar, desigur, respingând „conspirațiile” și „știrile false” (=tot ce este contrar sau critic față de ideologia oficială).

Attila – Cheng Li nu se oprește aici. Primăriile vor comunica de trei ori pe an informații despre asistații social. Dacă bogătanii respectivi vor fi având datorii la stat sau la companiile private de utilități, li se vor opri fracțiuni din ajutorul social de sute de lei pe care îl încasează lunar și uită de datorii, preferând să cumpere pâine și lemne de foc. Ce se întâmplă ulterior cu asistatul social și copiii săi nu mai contează. Se descurcă ei, în măsura în care au cu ce… Cine-i aruncat peste zidurile cetății nu mai e în grija statului – ce, nu are statul suficienți „refugiați” de război pe care să îi țină mulțumiți? Desigur, statul nostru autoritarist nu se mai împiedică de reglementările privind protecția datelor cu caracter personal și nici de Constituție. Epigonii lui Putin din România știu doar să sperie lumea cu ingerința rusă, dar nu fac niciun efort ca să ascundă măcar de ochii lumii faptul că îl copiază pe Putin în tot ceea ce fac iliberal și anti-democratic… Attila – Cheng Li atacă și problema amenzilor de circulație. Cine nu le plătește la timp nu primește permisul înapoi, chiar și după expirarea perioadei de suspendare din procesul-verbal de contravenție. Dreptul la muncă al șoferilor de profesie e anihilat, dreptul la liberă circulație al celorlalți șoferi e neutralizat, doar pentru neplata unei amenzi de circulație.

Evident, dacă ideea asta creață o să le iasă (și le iese, pentru că au o CCR mai mult decât obedientă și un sistem judiciar supus, iar nu independent), o să ne trezim curând într-un superb sistem chinezesc de rating social. Nu plătești factura la utilități, rata la bancă, datoria către angajatorul care te-a sancționat pentru că ai înjurat pe stadion, chiar dacă datoria e contestabilă sau odioasă – nu mai ești cetățean, nu mai ai drepturi, ești automat și oficial pleava societății, deci nu mai mergi la vot, nu mai pleci la muncă în străinătate, nu mai muncești conform profesiei sau meseriei și mănânci dacă găsești ceva pe stradă, în parc sau în pădure. Interesant este că, de curând, prin decizie CCR, divulgarea declarațiilor de avere ale demnitarilor nu mai e constituțională, fiind interzisă. În schimb, monitorizarea permanentă și executarea automată a datornicilor la fisc sunt bune și necesare pentru sănătatea bugetară… Sunt convins că mulți vor fi de acord, chiar vor aplauda măsurile anunțate de Attila The Hun. Incredibil de mulți oameni consideră că lumea ar fi mai bună dacă toată lumea ar respecta toate regulile. Dar: – întotdeauna au existat, mereu vor fi, mereu vor prevala privilegiații, beneficiari dublului standard, cărora nu li se aplică regulile comune, că doar nu sunt vulg/pleavă; iată, nimeni în România nu se atinge nici acum, în „criză bugetară”, de infractorii de profesie, care fură tva și accize, și nici de corporațiile care practică optimizarea fiscală, basculând peste graniță sute de miliarde anual, fără a plăti aici taxe și impozite, deși aici se produce plusvaloarea și de aici se consumă criminal resursele naturale și umane; – nu toate legile și regulile sunt legitime, ba chiar majoritatea celor emise pe timp de criză sau cu prilejul crizelor sunt anti-democratice, contrare Constituției și CEDO și nedrepte. Imitatorii din România a lui Xi Jingping și epigonii români ai lui Putin încă se lamentează că e ingerință rusă peste tot, în țara serviciilor secrete … Că e război hibrid, deși imitatorii și epigonii au pus țara și poporul la picioarele tuturor serviciilor secrete străine, ubicui azi, ca și la epoca anulării alegerilor din 24 noiembrie 2024.

Tot Attila The Hun* propune cedarea la colectorii de creanțe a dărilor și amenzilor contra persoanelor fizice. De asemenea, dările și amenzile vor putea fi încredințate spre executare silită executorilor judecătorești. Nu mi-e clar dacă măsura se aplică și companiilor care optimizează fiscal sau dacă îl vizează și pe Klaus Iohannis (care are de dat statului cca 350 mii euro, chirie încasată ilegal pentru case care nu îi aparțin legal). Probabil că nu… Altceva e clar – și trebuie să ne fie clar: creanțele fiscale, inclusiv amenzile, inclusiv cele greșit calculate sau nedatorate, sunt titluri executorii în ele însele, deci nu e nevoie de hotărâri judecătorești pentru a fi puse în executare. Dimpotrivă, executarea pe conturi sau pe salariu și pe pensie (mai nou, și pe indemnizația de creștere a copilului și pe ajutorul social) se face automat, fără știrea executatului. Băncile și angajatorii au obligația să verse fiscului, la cerere, toate informațiile despre executat, în ciuda secretului bancar și a GDPR. Banii pleacă din cont sau de la angajator înainte ca executatul să se gândească măcar să conteste. Paradoxal, în aceste condiții, este că guvernul bolojanian se plânge de o proastă colectare a veniturilor fiscale… Cu fiscul nu te judeci decât dacă ai răbdare, bani de avocați și experți, prezență de spirit, venituri suficiente ca să nu dai faliment în timpul procesului, bani cash (da, printre altele, banii cash sunt necesari mai ales în aceste situații, în care fiscul îți blochează peste noapte TOATE conturile bancare pentru o datorie de patru lei, uneori ne-reală și deseori umflată cu penalități abuziv aplicate). La ce va duce această nouă strângere a șurubului? La aceeași „eficiență” ca și precedentele măsuri de austeritate, cele luate, de exemplu, de Ciolacu, în 2023 și 2024. La o și mai mare ne-încredere a omului de rând în stat, instituții, democrație. La un și mai mare furt comis industrial de evazioniștii de profesie și de optimizatorii fiscali. La sufocarea sistemului judiciar cu procese contra statului. La faliment generalizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*